Tu ţi-ai omorî copiii?

Cum de s-a ajuns aici? Întrebarea pertinentă a publicului are un răspuns dincolo de măştile pe care personajele le au, un răspuns care este strâns corelat cu strigătul de ajutor care transformă o mamă iubitoare, într-o criminală cu sânge rece.

Toate poveştile de dragoste încep frumos. Un el şi o ea, se întâlnesc şi după o perioadă de efuziune manifestată prin dragoste amestecată cu trăiri hormonale, decizia de a păşi în doi este oarecum un final aşteptat de happy end.

Dar poate exact după acest final aparent plin de candoare şi modelul familiei aşezate pe valori legate de iubire, sprijin şi ocrotire, se ascund adevărate drame.

Personajele filmului sunt tipologii rupte din cotidianul nostru, cu vieţi normale şi o poveste cum putem avea mulţi dintre noi.

La prima vedere, acţiunea filmului descrie o poveste de dragoste bazată pe inocenţă şi echilibru: ingrediente necesare pentru a întemeia un echilibru conjugal corect.

Personajul feminin are pe lângă candoare şi un manifest simţ matern, dorind oarecum firesc întregirea familiei prin apariţia primilor copii.

Manifestarea de dragoste pe care o are faţă de cel pe care l-a ales a-i fi soţ, îi umbreşte capacitatea de a observa anumite aspecte sensibile care devin factori declanşatori ai viitoarei drame.

Dacă este să facem o paralelă între modelul conjugal prezentat în film şi realitatea românească, observăm similitudini: în majoritatea cuplurilor în afară de cei doi, apare cel puţin un lider informal care îşi exercită rolul de sfătuitor, autoritate, obligaţie sau victimă.

În cazul filmului, cei doi tineri au un garant al liniştii şi confortului în persoana respectabilului Dr. Andre Pinget.

Aparent un „paterfamilias” şi mentor, Dr. Pinget anulează până aproape de dispariţie intimitatea tânărului cuplu.

Garantul unui rol de tată adoptiv pentru tânărul protejat, personajul secundar ia decizii drastice în viaţa cuplului intervenind subtil în procesul de comunicare şi aducând la un moment dat un prejudiciu emoţional între cei doi tineri.

Firul poveştii narează substratul comportamentului derivat din compromis şi dorinţă de control manifestată de personajul secundar şi la un moment dat relevată şi de tânărul soţ.

Devenită mamă deja, personajul feminin se vede prinsă într-o poveste în care viaţa ei se desfăşoară între îndatoririle familiale şi meseria de profesor.

Rutina zilnică şi pierderea rolului de femeie în detrimentul celui de mamă, soţie, menajeră, accentuată de intruziunea aparent binevoitoare a Dr. Pinget, induc o stare de depresie severă.

Anularea treptată a voinţei ei şi apariţia celorlalţi copii, lipsa afecţiunii partenerului şi a comunicării de cuplu devin o pistă perfectă pentru instalarea unui forme grave de dezechilibru mental.

Gestul final al mamei ucigaşe nu este decât dovada erorilor umane ale tuturor celor care au luat contact cu ea dar nu au intervenit, orbiţi cumva de ignoranţă sau motive mai puţin pertinente.

Pe parcursul filmului se perindă personaje secundare care pot observa sau preîntâmpina viitoarea dramă.

O soră preocupată de propria nelinişte emoţională, un cumnat dispus să-şi cumpere cetăţenia, o soacră sensibilă, dar cu barieră de înţelegere a limbii şi un terapeut lipsit de minima empatie şi preocupat excesiv de proceduri făcute să reglementeze relaţia cu Dr. Pinget, sunt deopotrivă părtaşi la crima şocantă.

Dincolo de punerea în scenă a unui fapt real, filmul tratează un fenomen tot mai des întâlnit la cuplurile tinere.

Lipsurile şi traiul supus tot mai mult incertitudinii, toate acestea coroborate cu o tot mai mare alienare a comunicării în cuplu, duc la fenomene grave la care victimele sunt copiii.

Filmul prezintă actul tragic la care recurge o mamă care nu îşi mai poate controla disperarea şi furia împotriva unei vieţi controlate, dar întrebarea este câte cazuri pe muchie de cuţit sunt exact sub ochii noştri la acest moment: Câte mame disperate nu îşi ucid emoţional zilnic copiii, privându-i de prezenţa maternă, susţinere emoţională şi comunicare?

Câte cupluri nu trăiesc compromisul de a împărţi decizii derivate din nevoia de a împărţi spaţiul locativ cu părinţii? 

Câţi părinţi nu îşi condiţionează afectiv copiii luându-le libertatea de decizie şi dreptul la opinie?

Conform unor date, criminalitatea comisă cu violenţă nu reprezintă din fericire o pondere semnificativă în România, totuşi infracţiunile soldate cu moartea victimei, şi aici vorbim de pruncucideri, lovituri cauzatoare de moarte, tâlhării sau violuri sunt pe un trend crescător (+11%).

Fiind un trend crescător, semnalul de alarmă este tras deja. Să sperăm că vom fi cu toţi suficient de atenţi cu ceea ce simţim şi ce vedem în jur înainte de a se produce tragedii care ne pot schimba viaţa.

Din 26 aprilie puteţi viziona pe marele ecran filmul emoţionant Copiii Noştri.

Psiholog Adriana Petrescu, Life Coach
 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate