Tratament de ultimă generație în diabetul zaharat de tip 2

Începând din această primăvară, pacienții cu diabet zaharat (DZ) de tip 2 din România beneficiază de un nou medicament compensat care, pe lângă controlul glicemiei, contribuie la scăderea în greutate și la scăderea tensiunii arteriale.

diabet

foto femeie suferă de diabet via Shutterstock

Este un medicament compensat

La sfârșitul lunii trecute, pe lista medicamentelor compensate din bugetul asigurărilor de sănătate a fost inclus un produs revoluționar care acționează concomitent în trei direcții majore urmărite de schemele de tratament ale DZ: controlul glicemiei, scăderea în greutate și scăderea tensiunii arteriale.

Tratamentul complex al diabetului

„Diabetul în sine este asimptomatic,” atrage atenția Prof. Univ. Dr. Maria Moța, președintele Societății Române de Diabet. „Acesta este motivul pentru care o mare parte dintre persoanele cu diabet rămân nediagnosticate până în momentul în care complicațiile diabetului îi aduc la medic.” Obezitatea, accidentele vasculare cerebrale, retinopatiile, afecțiunile cardiace și cele vasculare periferice sunt unele dintre aceste complicații care trag semnalul de alarmă, de cele mai multe ori, în mod tardiv.

Noul medicament are la bază molecula numită dapagliflozin care blochează, la nivelul rinichilor, un co-transportator care, după filtrarea sângelui, întoarce glucoza în circulația sanguină. Dapagliflozinul prezent în noul produs farmaceutic împiedică întoarcerea glucozei în sistem, determinând eliminarea acesteia prin urină. De remarcat faptul că este un medicament „inteligent” care oprește eliminarea glucozei la atingerea unui nivel normal al glicemiei: nu există risc de hipoglicemie.

IMG_4470

Prin acțiunea sa, acest medicament facilitează eliminarea a:

– 70-75 g glucoză / zi;

– 280-300 kcal / zi.

Obiective atinse, în condițiile în care 90% dintre pacienții cu diabet sunt supraponderali iar 60% suferă de hipertensiune arterială:

– scăderea glicemiei;

– scăderea în greutate;

– scăderea tensiunii arteriale.

Cine poate beneficia de acest medicament

Noul produs se adresează pacienților cu diabet zaharat de tip 2 (neinsolinodependent), pe baza unui raport întocmait de medicul diabetolog curant, în care acesta să documenteze indicația pentru acest tratament, conform specificului concret al fiecărui pacient.

Relația cu administrarea de insulină

În unele cazuri, pacienților neinsulinodependenți li se poate prescrie, totuși, administrarea de insulină. Aceasta are doar rolul de a suplini deficitul de insulină din organism, de a ajuta la procesarea glucozei. Acest medicament, însă, acționează complementar, prin eliminarea surplusului de glucoză din organism. Deci nu elimină în mod automat necesitatea administrării de insulină, dar schema de administrare va fi regândită de medic.

Nu este recomandat

– Pacienților care nu au diabet dar doresc să slăbească. Deocamdată, nu s-au efectuat studii în acest sens și

nu acesta este scopul medicamentului. De altfel, medicul nu-l poate prescrie decât unui pacient cu DZ de tip 2, iar fără prescripție nu se poate procura.

– Pacienților cu insuficiență renală, nu pentru că ar avea efecte adverse asupra rinichilor, ci pentru că în aceste cazuri medicamentul ar fi ineficient. Desigur, ultima decizie aparține medicului diabetolog curant.

Autor: Mihaela Serea .

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate