Tradiţii şi obiceiuri greceşti, în satul Theologos, din Thassos

avantaje.Thassos.17.06.2014

La o altitudine de 220 metri, pe partea de sud-est a insulei greceşti Thassos, în munti, se găseşte un micuţ sat rustic numit Theologos. Situat la 50 km de oraşul Limenas şi 10 km de Potos, pitorescul sat montan a fost până aproape la sfârşitul secolului trecut una dintre cele mai importante localităţi de pe insulă.

Acesta a fost capitala insulei în timpul ocupaţiei turceşti, dintre anii 1455 – 1813, şi în timpul dominaţiei egiptene, 1813 – 1902.

Frumosul sat adăpostit la umbra pinilor

Theologos, care înseamnă ,,Teologul” sau ,,Cuvântul lui Dumnezeu”, este cunoscut ca fiind o adunare de locuinţe tradiţionale, cu alei înguste pavate cu dale influenţate de arhitectura macedoneană.

Cei aproximativ 800 de localnici ţin foarte mult la cultura şi tradiţiile lor, pe care le respectă şi le transmit generaţiilor următoare. În timpul verii, în afară de agricultură, aceştia mai sunt preocupaţi şi de turism, întâmpinând călătorii cu toată ospitalitatea care îi caracterizează pe greci.

Şi pentru că spuneam de tradiţii şi obiceiuri, dacă ai noroc, vei nimeri în Theologos chiar în timpul unei repuneri în scenă a unei căsătorii specifice insulei Thassos. Toţi invitaţii, îmbrăcaţi în costume populare, se distrează şi dansează pe ritmuri greceşti.

Atracţii turistice deosebite în satul Theologos

În drumul tău spre Theologos vei întâlni o necropolă care datează încă din secolul al VIII-lea Î.Hr., iar acesta este doar începutul a mai multor monumente deosebite. Cel mai important obiectiv turistic din satul Theologos este Muzeul Folcloric, găzduit în casa-conac Hatzigiorgi, precum şi câteva biserici impresionante.

Frumoasele case construite din piatră, cu uşi, ferestre şi acoperişuri colorate, sunt în sine o atracţie pentru vizitatori. Pe masură ce străbaţi satul la pas, vei observa la fiecare colţ diversele influenţe istorice.

Sejur Thassos Grecia

Hotel Edelweiss Studios 3*- de la 65 euro-persoana, transport individual, 7 nopti de cazare fara masa, asistenta turistica. Detalii pe www.besttourism.ro, call center 031/2263325

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vacanta