Top 5 femei cu care bărbații NU vor să se căsătorească

De ce unele femei își găsesc iubiți sau soți doar bătând din palme, în timp ce altele așteaptă ani întregi bărbatul potrivit? Nu doar modul în care arăți determină interesul lor ci și anumite trăsături de caracter. Citește mai departe despre ce tipuri de femei nu își doresc bărbații să aibă ca soții:

casnica

 foto femeie casnică Shutterstock

  1. Cea care îl bate la cap

E de înțeles, trebuie să rogi un bărbat de mai multe ori până să facă lucrul pe care i-l ceri, însă dacă faci asta cu fiecare amănunt și de dimineață până seara nu faci decât să-l bați la cap, relația voastră nu va fi de durată. Nu există bărbați perfecți, dar nici femei perfecte, iar dacă îți dorești un soț, nu așa îl obții.

  1. Femeia care îl ridică în slăvi

Este nemaipomenit să știi că partenerul sau partenera ta te iubește atât de mult și că ești o prioritate în viața lui / ei. E foarte frumos să te simți dorit și în centrul atenției… la începutul relației. În timp, toată atenția aceasta nu face decât să-l sufoce pe el – și se știe, bărbații au nevoie de ceva mai multă intimitate ca femeile. Așa că nu uita de tine doar ca să-l faci pe el centrul universului!

  1. Cea care vrea să-l schimbe

Un alt lucru pe care multe femei îl fac și îi scoate din sărite pe bărbații de pretutindeni: după ce a început o relație serioasă cu un partener, trece la pasul următor, vrea să-l schimbe după nevoi și dorințe. Probabil la început nu va comenta prea tare, pentru că i s-ar părea interesant și lui, însă în timp își dă seama că nu îl apreciezi așa cum este și vrei să-l transformi în altcineva. Este neplăcut și nu și-ar dori o astfel de parteneră pe viață.

  1. Femeia care cerșește atenție

Femeia care ar face orice să iasă în evidență și să atragă atenția asupra ei – fie prin modul de a se îmbrăca, fie prin cum își aranjează părul sau amândouă – este cea care nu se simte bine dacă nu se află în permanență în lumina reflectoarelor. Poate fi distractiv la început, însă în timp devine obositoare și prea pretențioasă. Bărbații nu au nevoie de astfel de complicații în viața lor, așa că le evită.

  1. Cea extrem de geloasă

Știi cum e când un bărbat este extrem de gelos și poate deveni chiar agresiv din cauza asta? Și în cazul unei femei lucrurile stau cam la fel. Nu are încredere în partenerul ei, este mereu suspicioasă și nu cumva să-l prindă că discută cu vreo altă femeie pentru că ia foc. Ce bărbat și-ar dori să petreacă o viață întreagă alături de o femeie care e în stare să-i umble în telefon și prin conturile online doar ca să dețină controlul?

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Dragoste & Sex