Tineri dornici de distracţie în Malta!

_DSC2619

În ultimii ani, viaţa  de noapte din Malta a devenit o atracţie pentru tinerii care vor să fugă, fie şi pentru câteva zile, de nebunia lumii şi de dădăceala părinţilor. Chiar dacă Malta nu era cunsocută, până mai acum câţiva ani, ca fiind o destinaţie pentru tinerii dornici de distracţie non-stop, acum lucrurile stau cu totul altfel.

Malta a devenit una dintre insulele mediteraneene unde clubbing-ul şi viaţă de noapte sunt la ele acasă. Tinerii maltezi ştiu cum să se distreze şi beneficiază de o multitudine de locuri unde pot să îşi facă prieteni noi.

Locuri renumite pentru viaţa de noapte!

Viaţa de noapte în Paceville are rezonanţă în toată Malta. Situată în St Juliens, la nord de capitala Maltei, Valletta, Paceville este o zonă dedicată clubbing-ului şi distracţiilor nocturne. Este numărul unu în topul zonelor recunoscute ca fiind cele mai atractive pentru tinerii care vor să se distreze până la ivirea zorilor.

În Paceville sunt peste 100 de baruri, cluburi, terase şi restaurante, iar atmosfera este una demnă de titulatura de cea mai mare insulă de clubbing din jurul Mediteranei. În majoritatea cluburilor intrarea este liberă. Havana, Plush, Places, Nordic, Native sau Footloose sunt doar câteva dintre cele mai populare cluburi din Paceville.

Preferat de tinerii maltezi, dar şi de turiştii care vin în Malta în fiecare an, Gianpula este cel mai mare club în aer liber din Malta. Gianpula este situat în Rabat, la periferia oraşului cetate Mdina. Complexul Gianpula are şase zone diferite şi autonome, cu intrări separate: bar interior şi zonă de relazare, bar exterior, ring de dans cu piscină, zona VIP, discotecă în aer liber, Lounge Club pe acoperiş, dar şi un spaţiu pentru concerte şi festivaluri cu o capaciteate de peste 20.000 de oameni. Printre artiştii de talie internaţională care au susţinut concerte la Gianpula se numără Armin Van Buuren, David Guetta sau Bob Sinclar.

Un local imens în care să te distrezi

Alte două locuri de întâlnire pentru tinerii dornici de distracţie sunt Numero Uno şi zona turistică Buggiba, Qawra şi St Paul. Numero Uno este situat în Ta Qali şi are două arene în aer liber şi un  club imens în interior unde, în ficare an are loc cea mai mare  petrecere de 1 mai, dar şi alte evenimente la care participă peste 10.000 de tineri.

Buggiba, Qawra şi St Paul este una dintre cele mai mari zone turistice, cu sute de baruri şi terase situate pe străzile laterale şi pe faleză, la malul mării. La Miracles, unde poţi asculta muzică house sau la Balck and White cu muzică Hip Hop R&B, te poat prinde, fără să îţi dai seama, ora 5 dimineaţa.

Early Booking Malta

Hotel Excelsior 5* – de la 549 euro/pers, transport cu avionul, transferuri, 7 nopţi cazare cu mic dejun, asistenta turistica, ofertă aniversară Malta Travel– 15 ani (www.malta.ro), 021/318.59.92

 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vacanta