Thailanda – o destinatie exotica, dar si o prezenta vie in spatiul romanesc

Thailanda
Pe scurt, despre Thailanda

  • Suprafata: 514.000 kmp (pentru comparatie, amintim ca suprafata Romaniei este de 237.500 kmp).
  • Populatie: 62.354.402 locuitori.
  • Limba oficiala: thailandeza; scrierea – alfabet propriu.

In partea de nord a tarii, relieful este predominant muntos. Cel mai inalt varf montan este Doi Inthanon, de 2.576 m. In partea de sud se afla Golful Thailandei, iar istmul ce prelungeste spre sud teritoriul tarii se invecineaza spre vest cu Oceanul Indian.

Climatul local este tropical musonic. De la mijlocul lui mai pana in septembrie, tara se afla sub influenta unui muson din sud-vest, ploios si cald. Din noiembrie pana la mijlocul lunii martie, vremea se schimba, sub influenta unui muson uscat si rece din nord-est.

Thai inseamna „liber” in limba thailandeza

Thailanda, fostul Siam, nu a fost niciodata ocupata de vreo putere europeana. A fost, insa, influentata, mai ales economic, de interesele capitalului britanic.

Thailanda este o monarhie constitutionala. Constitutia prevede pentru rege puteri directe reduse, insa acesta este principal protector al budismului si un simbol al identitatii si unitatii nationale.

Seful guvernului este primul ministru, care este numit de rege dintre membrii camerei inferioare a parlamentului, de obicei liderul partidului care poate organiza o coalitie guvernamentala majoritara.

Astazi, climatul politic si social al Thailandei este unul de armonie, bazat pe respectul si atasamentul fata de monarhie, reprezentata de actualul monarh, Majestatea Sa Bhumibol Adulyadej.

Aproape 95% dintre thailandezi sunt budisti de traditie theravada, dar in sudul tarii putem gasi cateva zone musulmane si minoritati crestine; de asemenea, exista si cateva grupari hinduse.

Orasele principale, pe langa capitala Bangkok (cu peste 8.500.000 de locuitori), sunt Nakhon Ratchasima, Nakhon Sawan, Pattaya, Chiang Mai si Songkhla.

Si daca ne-am orientat putin in spatiu, la timpul prezent, putem sa trecem la traditiile Thailandei, cele care ne cheama acolo, si cele care, iata, vor veni in vizita la noi.

Sculptura in lemn – valori hand-made
Din generatie in generatie, aceasta arta este transmisa thailandezilor ca expresie a traditiei si ca mijloc de a decora intr-un mod creativ si ingenios.

Phet Wiriya, sculptura in lemn - elefanti Phet Wiriya, sculptura in lemn - elefanti

Phet Wiriya este un celebru sculptor in lemn din Thailanda, ale carui lucrari numara deja cateva mii de elefanti – rezultatul a peste doua decenii de munca. Ucenic al unui prestigios sculptur in lemn din provincia Lam Pang, Kum-ay DejDuangTa, din provincia Lam Pang, Phet abordeaza ca tema in lucrarile sale tot ceea ce exista intre pamant si cer: fructe, plante, animale, peisaje, oameni, dar, in cea mai mare parte a vietii sale, s-a concentrat asupra maiestuosilor elefanti.

In mod traditional, elefantii erau sculptati in stilul Lanna – stand in picioare. Pe langa noul sau mod de abordare al acestor animale, aparent greoaie si nu foarte dinamice, Phet Wiriya este si un inovator in privinta materialelor: lemn reciclat de tec, cassia, jackfruit (ultimii doi, arbusti fructiferi tropicali). Pentru a da un colorit cat se poate de natural lucrarilor sale, Phet foloseste un preparat din fructe de abanos, utilizat si in productia textila traditionala.

O mare parte dintre aceste adevarate opere de arta ale lui Phet Wiriya pot fi vazute la muzeul Baan Jang Nak Museum, aflat in satul sau natal din provincia Chiang Mai.

Elefantul este un simbol in cultura thailandeza: il intalnim pe pavilionul national al Marinei Thailandeze, pe monede precum si in templele budiste. Reprezinta puterea, intelepciunea si victoria. Pe data de 13 martie, Regatul Thailandei sarbatoreste Ziua Elefantului.

Phet Wiriya, sculptura in lemn - elefanti Phet Wiriya, sculptura in lemn - elefanti

Phet Wiriya va fi in mijlocul nostru, alaturi de unele dintre lucrarile sale, in zilele de vineri, 3 iunie si sambata, 4 iunie, la Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti“, apoi duminica, 5 iunie si luni, 6 iunie, in Parcul Cismigiu, in cadrul Festivalului Cultural Thailanda 2011.

Matasea se tese la razboaie manuale
Matasea – o traditie regala, o experienta unica

Tara zambetelor ofera lumii cea mai fina matase, cu atingeri misterioase. Vesmintele din matase thailandeza sunt renumite pretutindeni pentru calitatea lor, pentru durabilitate si impodobesc de sute de ani familiile regale, pe cei bogati si celebri, dar si pe cei obisnuiti care isi doresc un astfel de material rafinat.

Cele mai vechi marturii despre mestesugul matasii dateaza de acum 3000 de ani si au fost descoperite in ruinele de la Baan Chiang, sub forma unor fragmente de tesatura. In partea de nord-est a Thailandei, producerea matasii a ramas pentru femei o ocupatie traditionala pana in zilele noastre. Femeile obtin si tes matasea in gospodariile proprii, folosind metode stravechi si razboaie de tesut mostenite din familie.

Pana la un punct, tehnologia matasii ne este cunoscuta. Ea incepe cu cresterea viermilor de matase, hraniti cu aceleasi frunze de dud, asa cum parintii sau bunicii nostri isi mai amintesc. Apoi viermii isi tes un cocon, pe care noi o numim gogoasa de matase – sursa propriu-zisa de fibre. Gogosile sunt tratate cu substante speciale, firul se deapana si apoi este tesut la razboiul manual.

Lucrul artizanal are o plasticitate aparte, datorata neuniformitatii firului si a tesaturii. De aici, unicitatea fiecarui centimetru patrat de material, a fiecarui articol in parte si valoarea deosebita a unui astfel de cadou atat pentru reprezentantele sexului frumos, cat si pentru barbati.

Daca pana aici am vorbit despre tehnica matasii, trebuie sa mentionam ca aceasta are si o profunda componenta artistica. Motivele tesute, ca forme si cromatica, sunt adevarate lucrari de arta, cu toata creativitatea si incarcatura emotionala pe care aceasta arta le presupune.

Praewa, numita „regina matasurilor“, este un sortiment de tesatura din matase care face parte din mostenirea Pu-Thai, din Baan Pon, districtul Kummuang, provincia Kalasin. Ca aspect, este un vesmant care, pe un fundal de un rosu inchis, etaleaza motive in culori vii si foarte variate. Ca semnificatie, este o mostenire sacra pentru familie: fiecare tesatoare Phu-Tai trebuie sa faca cel putin o piesa Praewa in viata.

Alegerea motivelor este supusa tematic unui canon: vor fi reprezentate seminte, animale, soarele si stelele, iar toate aceste simboluri au darul de a aduce noroc celui care le poarta. Tesatura nu trebuie sa fie mai lata de 36 inch (aproximativ 91 cm).

Majestatea Sa Regina Sirikit este personal interesata de aceasta traditie valoroasa, precum si de importanta ei economica. Avand in vedere cererea foarte mare de pe piata mondiala, Departamentul Regal al Sericiculturii sprijina fermele de profil pentru a obtine pana la 15 productii de materie prima pe an.

Matase Praewa Matase Praewa

La Festivalul Cultural Thailanda 2011, vom putea admira creatiile tesatoarei Vannipa Ponata, o tanara artista inovatoare care imbraca traditia intr-o viziune moderna si interesanta.

Gusturile si aromele Thailandei
Ca in intreaga lume orientala, si in Thailanda mancarea cauta sa armonizeze dulcele cu saratul, acrul cu iutele. Dar dincolo de gust, sunt aromele ingredientelor specifice locului. Nici culorile vii ale bucatelor nu sunt de neglijat. Echilibrul cromatic inseamna echilibru nutritional, ceea ce incercam si noi, europenii, sa invatam in ultima vreme.

Bucataria thailandeza Bucataria thailandeza

 Bucataria thailandeza este una dintre cele mai apreciate bucatarii ale lumii pentru care, cu usurinta, poti face o pasiune indiferent daca esti amator de fructe de mare, de carne de vita sau esti vegetarian, daca iti plac sau nu mancarurile picante. Fiecare va gasi in bucataria Thai cel putin un fel de mancare preferat si chiar mai mult de atat.

 Alimentul de baza in bucataria thailandeza este orezul care insoteste feluritele mancaruri ce pot fi servite aproape in orice ordine si pot fi asezonate dupa gust, alegand din multitudinea de condimente oferite cum ar fi sosul de peste sau ardeiul iute.

O masa tipic thilandeza trebuie sa fie compusa dintr-o supa, un curry condimentat impreuna cu peste si legume. Cel mai indicat mod de a experimenta savoarea completa a mancarii thailandeze preparate prin sotare este sa combini pe farfurie felul de mancare cu orezul si sa le degusti impreuna.

Bucataria thailandeza Bucataria thailandeza

Bucataria thailandeza se imparte in patru stiluri corespunzatoare celor patru zone geografice din care provin: nordica, nord-estica (Isan), centrala si sudica, fiecare dintre acestea imprumutand caracteristici din tarile cu care se invecineaza.

  • Bucataria din nord-estul Thailandei are puncte comune cu cea din Laos, cum ar fi puiul marinat si apoi fript (Kai yang), salata de papaya zdrobita intr-o piulita speciala din piatra (Som tam).
  • In nord, este preferat orezul lipicios, gatit la aburi, modelat in bucati mici si rotunde. Cel mai popular fel de mancare consta in taitei preparati cu ou si carne peste care se pune un sos de rosii cu curry si ceapa verde (Khao Soy). In Thailanda, exista o mare varietate de retete de preparare a taiteilor, cum ar fi taiteii prajiti cu creveti (Pad Thai Kung Sod) sau taiteii umpluti care pot fi savurati si la Festivalul Cultural Thailanda 2011. De asemenea, specialitate caracteristica regiunii sunt carnatii de porc numiti naem.
  • In sudul tarii, nuca de cocos este are un rol important in bucatarie. Printre fructele de mare si crustaceele specifice acestei zone inconjurate de ape regasim: crabi, creveti, homari, calmari, scoici si midii. Cel mai cunoscut fel de mancare al regiunii este Mussaman curry (Kaeng matsaman), preparat de obicei din carne de vita, dar si din carne de rata sau de porc (cea din urma nefiind acceptata in comunitatile musulmane unde acest fel isi are originea). Sosul se prepara din lapte de cocos, sos de peste, alune prajite si multe condimente, intre care cardamom si scortisoara.
  • Bucataria specifica zonei centrale a Thailandei, numita Bucataria Regala, este mai sofisticata, influentata fiind chiar de bucataria de la Curtea Regala. Insasi combinarea felurilor de mancare se ridica aici la rang de arta. Orezul, pestele si legumele condimentate cu usturoi, piper negru si sos de peste (nam pla) precum si abundenta de fructe proaspete compun bazele dietei Sukhothai. Din bucatele regale nu lipsesc condimente ca ardeiul iute, coriandrul, lime si rosiile.

 Deserturile thailandeze pot constiui tema unei intregi enciclopedii. Unele retete vechi de 800 de ani sunt folosite si astazi. In linii mari, ingredientele de baza sunt faina, zaharul, laptele de cocos si oul. Dar apar in scena fructele si extractele vegetale care dau o si mai mare diversitate preparatelor. Din zona deserturilor, se poate ajunge din nou la inceputul mesei pentru ca biscuitii crocanti de orez pot avea toppinguri dulci, dar pot fi insotiti deopotriva si de un sos de creveti, caz in care devin un excelent aperitiv.

Thailanda este, cu siguranta, paradisul mancarii. Bazaruri intregi te imbie cu varietatea de arome, gusturi si culori. Vanzatori ambulanti ai acestor bunatati strabat orasele pe tricicluri, motociclete cu remorci, carucioare sau pe jos, cu cosuri atarnate.

Bucataria thailandeza Bucataria thailandeza

Iti pare rau ca nu esti acolo? Atunci nu poti lipsi de la Festivalul Cultural Thailanda 2011! Secretele bucatariei thailandeze ne vor fi dezvaluite de catre Decanul Universitatii de Tehnologie Rajamangala, Facultatea de Inginerie Economica, din Bangkok si echipa sa, care vor veni in mijlocul nostru vineri, 3 iunie si sambata, 4 iunie, la Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti“, apoi duminica, 5 iunie si luni, 6 iunie, in Parcul Cismigiu.

Nu poti sa mergi anul acesta in Thailanda? Vine Thailanda la tine!

Editare de Mihaela Serea
Foto: Ambasada Regatului Thailandei la Bucuresti; shutterstock

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vacanta