Tenul imperfect – Soluţii la cele mai întâlnite probleme de piele

face

Ai de-a face cu el în fiecare dimineaţă, când te uiţi în oglindă, şi în fiecare seară, când te demachiezi. În căutarea perfecţiunii, eşti dispusă să încerci orice, dar încerci oare şi ce trebuie? Nu porni niciodată in căutarea rezolvărilor fără a afla care sunt cauzele. In funcţie de acestea, vei descoperi şi tratamentul potrivit.

Care sunt cauzele tenului înroşit, cu pete?

Toate aceste semne de pe faţă arată fie faptul că tenul este uscat, fie că este foarte sensibil. Dacă pielea este roşie şi uscată la atingere, înseamnă că temperaturile scăzute din sezonul trecut au distrus bariera naturală protectoare a tenului, prin urmare trebuie să te asiguri că pielea este foarte bine hidratată.

Dacă, în schimb, este roşie, dar nu şi uscată, e posibil să te confrunţi cu inflamaţie, ca urmare a schimbărilor constante de temperatură, care cauzează stres pielii, provocându-se astfel o reacţie chimică ce determină înroşirea.

Cum pot să scap de eczemele de pe faţă?

Una dintre cele mai importante reguli când vine vorba despre tratarea unor probleme ale pielii, este să lucrezi din interior, pentru exterior: consumă avocado, adaugă ulei de măsline sau ulei de sâmburi de struguri în mâncărurile care se pretează.

La exterior, foloseşte apă călduţă atunci când te speli, şi un săpun non-agresiv, apoi aplică două straturi de cremă hrănitoare, la distanţă de două minute una de cealaltă.

O dată pe săptămână ar trebui să exfoliezi faţa pentru a îndepărta celulele moarte. În plus, caută produse de îngrijire a tenului care să conţină vitaminele A, C şi E.

Care sunt ingredientele anti-pigmentare?

Scapă de petele închise la culoare de pe faţă folosind un exfoliant cu vitamina C sau muşeţel. Acestea echilibrează activitatea melanocitelor, celulele răspunzătoare de producerea melaninei, substanţa pigmentară închisă prezentă în piele, păr şi membranele ochiului.

Care este cea mai bună metodă pentru „îmblânzirea“ roşeţii?

Foloseşte o cremă de faţă hrănitoare, care să asigure un confort imediat pielii. Caută creme care conţin extracte de coacăze negre şi lemn dulce, cunoscute pentru efectele calmante asupra tenului înroşit. Extractul de trandafir de Damasc este, de asemenea, eficient pentru că oferă o protecţie în plus.

Ştiai că?

Înroşirea bruscă a feţei, însoţită de înroşirea gâtului şi a zonei pieptului apare, cu precădere, între 31 de ani şi 40 de ani.

Ştiai că…?

În jurul vârstei de 30 de ani, majoritatea persoanelor suferă de pigmentare, chiar dacă acest lucru nu este vizibil cu ochiul liber. Soluţia? Foloseşte produse de iluminare.

Autor: Cătălina Ioancea

 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Frumusete