Templul antic Neapolis din Nabeul

Ruínas de Neapolis @ Nabul

În oraşul Nabeul din Tunisia, una dintre cele mai importante atracţii este vechiul oraş antic Neapolis, care deşi a rămas destul de mic, odată cu trecerea anilor, este un loc deosebit pe care mulţi călători se încumetă să îl fotografieze, datorită poziţionării sale pe un teren cu vedere la mare, ceea ce oferă pasionaţilor de fotografii un loc  panoramic.

Însemnătatea istorică a Neapolisului

Originea templului Neapolis încă este aprig dezbătută de către istoricii tunisieni. Pe de o parte, unii dintre ei sustin că ar fi fost fondat de către fenicieni, după modelul Cartaginei, în timp ce alţii cred că a fost întemeiat de coloniştii greci şi cucerit ulterior de cartaginezi.

În timpul războiului dintre Pompei şi Cezar, Neapolis, care era de partea celui din urmă, a fost recompensat primind statutul de colonie, care pentru cetăţeni a însemnat primirea unor drepturi, in special legate de comerţ.

Mozaicurile descoperite aici descriu breasla armatorilor care i-a adus oraşului Neapolis prosperitate ani la rândul până să fie cucerit de către arabi. Ruinele aşezării antice au fost folosite timp de secole pentru carierele de piatră, pentru ca în cele din urmă să dispară, lăsând loc provinciei Nabeul, care a avut o dezvoltare pripită în a doua jumătate a secolului XX.

Fabrica de peşte

La o distanţă nu prea mare de situl istoric se găseşte o fabrică de peşte care atrage localnici şi turişti deopotrivă, dornici să vadă care este procesul de uscare şi prelucrare a peştelui la soare.

Maeştrii bucătari din zonă sunt cunoscuţi pentru celebra delicatesă cu specific roman, Garum. Referiri la acest sos s-au făcut de secole, însă modul preparării încă este ţinut secret de către cei care au moştenit reţeta din moşi strămoşi.

Charter  Tunisia

Hotel Iberostar Diar El Andalous 4* – de la 499 Eur/pers, transport cu avionul, transferuri, 7 nopti cazare cu all inclusive, asistentă turistică, agentia Kartago Tours (www.kartagotours.ro  ), +40 264 504 080

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vacanta