Teatrul poate sa ii ajute pe copiii cu probleme de integrare si comunicare

Creste prin teatru
Programul „Creste prin teatru” s-a imbogatit cu o noua componenta educationala pentru parinti si profesori: ghidul practic de arta dramatica disponibil online la
www.cresteprinteatru.ro.

La atelierele de arta dramatica Creste prin teatru nu exista copii timizi sau copii foarte activi. Exista doar membri ai unei echipe care functioneaza dupa reguli stabilite de ei in mod democratic si dupa un principiu nescris, dar stiut de toti: o buna colaborare in grup.

„Esti urias! Esti un pitic mic, mic!”
„Urmariti pe cineva!” „Fiti veseli!” „Fiti tristi!”

Acestea sunt cateva dintre indicatiile expertului in arta dramatica Marcela Andrei in timpul exercitiului de miscare scenica. Fiecare dintre cei 12 copii participanti in programul de educatie prin tehnici imprumutate din teatru se straduieste sa execute cat mai corect cele sugerate de trainer. Niciunul nu poate gresi. Fiecaruia ii este respectata personalitatea si fiecare intelege ca este diferit. Nu exista inhibitii, iar toleranta este invatat cu fiecare gest sau joc.

Acum toate acestea prin tehnici de educatie imprumutate din teatru se regasesc intr-o resursa online ce poate fi utilizata acasa, la scoala sau in comunitatile din intreaga tara. Incepand de astazi, puteti descarca gratuit Ghidul de arta dramatica „Creste prin teatru”, dezvoltat de UPC Romania si Teatrul „Ion Creanga”, accesand categoria Resurse pe www.cresteprinteatru.ro.

Prima serie de ateliere „Creste prin teatru” a durat 3 luni si a urmarit evolutia a 12 copii, sub indrumarea actorului formator Marcela Andrei si a psihologului Carmen Anghelescu. Programul de educatie alternativa este sustinut de UPC Romania in parteneriat cu Teatrul „Ion Creanga”, iar in prezent se deruleaza a doua serie de ateliere.

Concluziile si rezultatele primei etape a proiectului au fost prezentate in cadrul unui atelier demonstrativ, cu public, in care copiii au fost pusi in situatia de a se exprima liber pe scena, sub lumina reflectoarelor.

„Dupa numai 11 ateliere, copiii au demonstrat un spirit de observatie extraordinar si o foarte buna putere de concentrare. Si-au exersat procesele de memorare, de asociere logica, iar inventivitatea le-a fost stimulată constant. Dar mai ales, marele lor castig din aceasta aventura este dezvoltarea tolerantei si solidaritatii in relatiile cu cei din jur. Aceasta este o achizitie pe care o vor pastra pe tot parcursul vietii si care de cele mai multe ori nu este oferita de metodele formal-insitutionale de educatie,” sustine Dr. Psiholog Carmen Anghelescu.

Odata cu finalizarea primului modul al programului, psihologul corodonator Carmen Anghelescu a formulat si primele observatii asupra evolutiei copiilor. Iata care este perceptia specialistului asupra comportamentelor si transformarilor celor 12 copii cu varste intre 7 si 10 ani, dupa 12 intalniri cu Creste prin teatru.

Daria este pasionata de teatru, cu dorinta de a se face remarcata, in ciuda unui grad crescut de emotivitate vizibil in primele ateliere si a relationarii sociale mai limitate. La final a reusit sa-si controleze emotiile si sa comunice atat cu colegii, cat si cu colegele de atelier.

Ilinca era foarte foarte timida. La preselectie a fost reticenta la intrarea in sala, iar la interviu spunea ca prietenii ei cei mai apropiati sunt cainii si pisicle. Incet, incet a devenit foarte prietenoasa cu toti copiii din grupa si de multe ori isi stapanea greu exuberanta.

Irina relationa usor cu ceilalti copii, s-a aratat de la inceput prietenoasa si conformista. A fost in grupul copiilor un factor de calmare si linistire.
Mama Irinei a remarcat de asemenea aspecte imbucuratoare in comportamentul ei:
„Am observat ca a stiut sa raspunda mai bine cerintelor de la scoala, pentru ca la cursuri au fost incurajati sa se exprime, iar acum o face cu naturalete si isi gaseste mult mai usor cuvintele. Toti copiii au capatat mai multa incredere in ei. Chiar dupa primele sedinte, am vazut din filmele postate pe site ca stiu sa se asculte si sa se inteleaga unul pe altul.”

Bianca a fost cea mai mica de varsta din grup, delicata si gratioasa. In orele de atelier si-a armonizat miscarile si a evoluat mai ales in ceea ce priveste increderea in sine.

Beatrice manifesta dificultati in persistenta focalizarii atentiei si de autocontrol a miscarii corporale, insa a fost intotdeauna prietenoasa si expansiva. Exercitiile de tehnica teatrala i-au atenuat instabilitatea atentiei si i-au crescut capacitatea de fixare si reproducere din memorie.

Ana Maria s-a aratat dinamica si comunicativa; a castigat prin frecventarea atelierelor o plasticitate a miscarilor si a ritmului.

Ciprian era usor timid la inceput. Pe parcurs a dovedit un vocabular bogat si in timpul exercitiilor din ateliere a castigat in logica relatarii verbale. Povesteste mult mai coerent si mai expresiv.
Iata si parerea parintilor: „In mod sigur se va decanta beneficiul acestei experiente in timp, desi deja se observa la el o tendinta a cresterii tolerantei, rabdarii si acceptarii celor din jur, cu toata diversitatea lor.”

Petru este excesiv de vioi, dornic sa se remarce si sa atraga atentia anturajului asupra sa. De aceea, uneori avea impulsuri agresive. A depus eforturi sa se autocontroleze si sa se inscrie in grupul copiilor.
Parintii sai au surprins importanta proiectului pentru dezvoltarea personalitatii lui Petru:
«Copilul a fost incantat si s-a simtit in largul lui de de fiecare data cand a participat la ateliere. Si lui, si noua ne-a placut ideea de a fi pus in valoare fiecare copil asa cum este el, cu naturaletea si spontaneitatea nedeformate de reguli si indicatii. Aici s-au simtit cu adevarat LIBERI. S-a lucrat intr-un mod liber si bland cu copiii si, spre uimirea mea, la repetitii, am descoperit la copilul meu siguranta de sine, lejeritatea pe care o avea pe scena, spiritul de observatie foarte fin, seriozitatea si importanta pe care o acorda rolului sau, ceea ce eu, nu credeam ca Petru ar putea face atat de usor.»

Alexandru, prietenos si rezonabil, a dovedit calitati muzicale si a ajutat tot grupul sa performeze la exercitiile de ritm si muzica din cadrul atelierelor.

Marcu a parut la preselectie foarte timid, cu relationare sociala redusa, tensionat, cu miscari necoordonate, vorbind crispat. Activitatile si toate tipurile de exercitii din cadrul atelierelor i-au dezvoltat dictia, a reusit sa-si imbunatateasca relatiile cu ceilalti copii cu care s-a imprietenit si a reusit sa depaseasca timiditatea si sa-si controleze miscarile.
Iata si parerea mamei sale :
Creste prin teatru a fost o experienta foarte buna pentru el, pentru ca a interactionat cu copii foarte bine educati. Acum e mai comunicativ si are incredere sa isi transmita parerile poprii, pentru ca pana acum era in umbra fratilor lui. Chiar cu fratii este mai ingaduitor, mai tolerant si nu mai avem dispute. Niciodata nu a refuzat sa vina la ateliere si nu a spus vreo secunda cas-a plictisit sau ca nu ii mai place.”

Victor a venit in program emotiv dar si prietenos gata oricand sa se joace si sa invete lucruri noi. S-a inscris cu interes in toate exercitiile atelierelor si a reusit sa-si valorizeze calitatile si sa se bucure de reusitele sale.

David este copil cu instabilitate motorie si posibilitati limitate de concentrare a atentiei, cu impulsuri agresive si labilitate emotionala. Pe parcursul atelierelor a reusit sa fie capabil sa se controleze si sa-si controleze atitudinile si emotiile in functie de contextul grupului si la solicitarile specifice fiecarui exercitiu de tehnica teatrala.
Mama sa a remarcat schimbarea: „Fiind in clasa intai, am avut ceva probleme cu el, pentru ca nu era deloc rabdator si se ridica de multe ori din ora sa plece acasa, vorbea peste invatatoare… Acum este mai rabdator si a invatat sa respecte regulile. Mi-a placut sa observ ca toti copiii de la Creste prin teatru sunt foarte uniti si chiar si noi, parintii, am devenit uniti si sper sa ne mai intalnim in continuare”.

Psihologul Erik Erikson crede ca aceasta perioada este infloritoare in ceea ce priveste dezvoltarea psihologica. Copiii stapanesc deja deprinderi cognitive si sociale importante. Pentru copilul de sapte, opt, noua si zece ani, viata reprezinta o criza intre straduintele sale de a face ceva si inferioritate. Acum, copilul avanseaza in societate pentru a invata deprinderi si instrumente apartinand unei culturi mai vaste.

In aceasta perioada se face tranzitia intre copilaria marcata de joc si invatamantul primar, marcat de sistematizare. Din perspectiva culturala, copiii invata sa faca ceva plin de sens si isi dezvolta calitati ale ego-ului, cum ar fi atentia sporita, pastrarea rabdarii si aprofundari operationale : analiza, sinteza, comparatia, imaginatia.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Copii