Te poti naste si la 20 de ani

Fără categorie

Eticheta de "handicapat" denota un peiorativ fara speranta de indreptare. Ca nu e asa o demonstreaza toti participantii la competitia Special Olympics. Unul dintre ei se numeste Tiberiu Varga.

Tiberiu Varga (21 de ani) a fost abandonat in spital inca de la nastere. Avand un retard mintal, el nu a fost adoptat, ci a ramas in caminul-spital din Baia Mare. Acum doi ani, cand Fundatia Hope & Homes for Children, care se ocupa de desinstitutionalizarea copiilor, a inchis aceasta institutie, Tibi, impreuna cu alti 19 tineri, a ajuns la o casa de tip familial din Sighetu Marmatiei, iar alti 15 au ramas in Baia Mare. Desi aceasta schimbare a insemnat despartirea de o parte dintre colegii si prietenii de acolo, a adus mult mai multe lucruri bune decat triste.

Andrea Tanody, traducator la Hope & Homes for Children, povesteste lucruri sfasietoare. "In caminul-spital, copiii stateau intr-o singura camera. Acolo dormeau, acolo se jucau, acolo mancau. Nu aveau nici un fel de material educativ, nu se ocupa nimeni de ei, iar mintea lor era la nivelul varstei de un an sau doi. Desi aveau 16-17 ani, abia atunci au invatat sa mearga singuri la toaleta sau la dus ori sa manance singuri. De cand se afla in aceste case de tip familial, sunt supravegheati 24 de ore din 24 de catre un asistent social, au posibilitatea sa iasa in curte, la joaca, sa mearga in oras, sa faca sport."
Andreea spune ca majoritatea copiilor care provin din caminul-spital nu au un handicap mental, ci unul social. Pusi in alt mediu, ei reusesc sa se schimbe complet.

Ce inseamna sportul pentru niste tineri adulti, cu deprinderi de copii de cresa?
Nu prea mare lucru, esti inclinat sa crezi. Din perspectiva performantei, asa e, dar, daca vezi cat au progresat pe planul dezvoltarii cognitive, este impresionant. Dupa ce s-au jucat cu mingea de cateva ori in curtea casei, copiii au fost invitati la Oradea, la o intrecere Special Olympics. Dar sa-l lasam pe Tibi sa povesteasca:
"Ne jucam cu mingea, handbal si fotbal. Am dat si goluri, eu cu un baiat". Atunci cand vorbeste, Tibi se lumineaza la fata, cum este firesc daca amintirile evocate sunt placute. "Inainte mai ieseam afara cu mingea, imi placea foarte mult. Imi place foarte mult sa ma duc si la biserica duminica."

Desi numele lui are rezonanta maghiara, Tibi este ortodox, fan ortodox, daca formularea nu suna a blasfemie. Asta, pentru ca Tibi nu se multumeste doar sa se duca la biserica, ci inregistreaza slujbele pe casetofon. El se mandreste ca are toate sarbatorile inregistrate de la radio. Alta mandrie a lui este faptul ca face bluze. El spune ca "le croseteaza cu doua ace" (adica le tricoteaza), apoi le vinde unei fundatii care se ocupa de ei. "Fac bluze si le vand. Cu banii pe care i-am castigat, am cumparat casetofonul pe care am inregistrat Invierea Domnului."

Tibi isi aminteste si de jocurile Special Olympics de Iarna, cand a fost cu "alti copii" – cum le zice el – la Cavnic. "Am fost la sanius, am jucat fotbal pe zapada. A fost foarte frumos."

Pentru ca poate sa isi aminteasca si sa povesteasca fapte petrecute cu ceva timp in urma, Tibi a fost ales sa participe la Jocurile Special Olympics din Bosnia si sa o cunoasca pe doamna Eunice Kennedy Shriver. Tibi a inteles ca e vorba despre o onoare unica. "M-am bucurat mult cand am aflat. Si in Bucuresti m-am bucurat. N-am mai fost plecat din tara, mi-am facut pasaport, ca sa plec cu Andrea si cu domnul de aici (directorul national Special Olympics, n.n.), cu Cristi si cu Viorel." L-am intrebat daca a fost invidiat de colegi fiindca numai el a fost desemnat sa vorbeasca cu doamna Kennedy. "Nu, ceilalti nu ma invidiaza, mi-s prieteni tati", spune el. Daca tot a ajuns in Capitala, Tibi a fost plimbat si chiar dus la film. Numai ca, la cinematograf, atunci cand au fost niste scene mai deo-cheate, copil cuminte, Tibi si-a pus mainile la ochi, ca sa nu vada…

Poate ca unele fraze par ridicole, dat fiind ca este vorba despre un tanar de 21 de ani, dar mai degraba sunt cutremuratoare, daca te gandesti ca, nu demult, el era in situatia de a invata sa vorbeasca, ca alti colegi de soarta de-ai lui nu isi pot exprima bucuria decat prin gesturi, ca sunt ca niste bebelusi care deschid ochii si invata incet- incet ce e viata. Intr-un rastimp atat de scurt, Tibi a invatat deprinderile unui om adult, de la oras, a invatat sa joace fotbal si handbal, sa se dea cu sania si a ajuns la Sarajevo. Un drum foarte lung, parcurs numai intr-un an.
Cati dintre noi, cei fara nici un handicap, ne putem mandri cu un asemenea progres intr-o perioada atat de scurta?

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din