Tartă cu spanac și brânză de vaci

O rețetă gustoasă, pe care am încercat-o abia recent și îmi pare rău ca nu am descoperit-o mai devreme. Este delicioasă tarta cu spanac și brânză de vaci și se face foarte ușor.

tarta-spanac

foto tartă cu spanac via Shutterstock

* iese o tavă medie * timp de preparare 45 de minute

INGREDIENTE

300 g aluat pentru foitaj

300 g spanac, tocat

300 g brânză de vaci

Ulei de măsline

3-4 ouă

Sare și piper după gust

MOD DE PREPARARE

Încălzește cuptorul la 200 de grade. Între timp, întinde aluatul pentru foietaj pe fundul tăvii de cuptor (ușor adâncă) într-un strat subțire, întinzând și în sus pe margini. Dă tava la cuptor pentru 15 – 20 de minute – ar trebui să se coacă un pic.

Între timp călește spanacul în puțin ulei de măsline într-o tigaie, apoi, după ce oprești focul, amestecă brânza de vaci cu spanacul și asezonează după plac.

După ce ai scos tava din cuptor, întinde umplutura peste aluat. Din loc în loc fă câte o gropiță în umplutură și adaugă câte un ou. Picură puțin ulei peste ele. Dă tava din nou la cuptor, la 200 de grade, până se coc ouăle bine.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Culinar