Tantra – Să faci dragoste cu inima, mintea şi trupul!

În sanscrită, cuvântul ,,tantra,, semnifică ,,conexiune,, şi se referă la contopirea fizică, dar mai ales spirituală, a unui cuplu şi armonizarea acestuia cu întreg Universul.

Filosofia tantra este învăluită în mister, pentru că textele vechi de mii de ani necesită o abilitate de descifrare a lor.

Aceste texte au la bază anumite principii de viaţă, iar primul dintre ele, este iubirea necondiţionată faţă de tot ceea ce există în Univers.

Celebrează iubirea zi de zi!

Sexul tantric numit şi sexul sacru nu poate avea loc decât între partenerii care se iubesc şi se respectă cu adevărat.

El are drept scop prelungirea actului sexual şi intensificarea senzaţiilor, dar şi unirea celor doi la cel mai profund nivel.

Majoritatea cuplurilor se concentrează pe obţinerea orgasmului, uitând să se concentreze pe tandreţe, deschidere, împărtăşire.

De aceea, înainte de a trece la lucruri concrete, este bine ca partenerii să se cunoască şi să fie dispuşi să se ofere unul altuia.

Această deschidere a inimii, a minţii şi a trupului este ca o jertfă adusă iubitului, iar dacă partenerul este receptiv şi capabil de acelaşi lucru, se poate declanşa o fuziune de emoţii şi trăiri înălţătoare.

Iată câteva lucruri de experimentat, împreună cu partenerul, atunci când faceţi dragoste:

1. Goleşte-ţi mintea de gânduri şi permite-ţi să simţi. Concentreză-te pe simţul tactil, apoi pe inspiraţie şi expiraţie.

Imaginează-ţi că inima ta este o floare de lotus, de un alb strălucitor, care se deschide şi creşte uşor.

Această floare iese în afara ta şi se dăruieşte partenerului.

Pentru ca această dăruire să fie completă, profundă, este necesar ca partenerul să fie la fel de deschis faţă de tine.

2. Păstrează în permanenţă contactul vizual cu partenerul.

Este foarte important să rămâi conectat în prezent, să te bucuri de partenerul tău.

Contactul vizual vă va permite să vă apropiaţi mai mult, să vă contopiţi emoţional.

3. Sexul tantric implică dăruirea totală, necondiţionată a partenerilor.

Prin sexul tantric se instalează un echilibru între partea masculină şi cea feminină, o completare profundă a celor două aspecte.

Abandonează-te partenerului, fără urmă de reţinere, teamă, restricţie.

4. Priveşte-ţi partenerul ca pe cea mai frumoasă, splendidă fiinţă din Univers! Iubirea ta îl face să înflorească, îi dăruieşte aripi, îl poartă până la nori. Oferă-i tot, cu inima deschisă!

Practica tantra încurajează o "introspecţie" a inimii 24 de ore din 24, care presupune deschidere faţă de partener, dar şi dragoste faţă de tot ceea ce există în Univers.

Iar sexul tantric, care are drept scop obţinerea orgasmului inimii, alături de cel fizic, este o armonizare a partenerilor cu toate aspectele vieţii lor.

Tantra nu se referă la actul sexual realizat cu mai mulţi parteneri, ci la descoperirea profundă a partenerului, la împlinirea şi contopirea cu un singur partener.

În consecinţă, Tantra este un mod de viaţă care se referă la trăirea profundă a fiecărui moment al existenţei, prin inimă.

5 metode rapide pentru a scăpa de stres!

 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Psihologie