Talentele copiilor nostri: Un mic Mozart? De tine depinde sa-l descoperi…

La varsta adulta, avem tendinta sa uitam cum ne ocupam timpul ca si copii. Daca ii mai avem la indemana pe cei care ne-au fost atunci in preajma, s-ar putea sa descoperim lucruri foarte interesante despre noi. Oare de ce, ca adulti, astazi am "uitat" de talentele de atunci?

Mugur Ciumageanu, Psiholog clinician

Putem descoperi faptul ca unii dintre noi ajungeau sa stea inchisi ore in sir in casa, fetite fiind, si desenand la nesfarsit papusi, sau baietei care mazgaleau aceeasi batalie navala pe hartie. Sau cum unii dintre noi aveau o atractie irezistibila spre ritm si incepeau sa miste din buric la cea mai mica tonalitate muzicala. Sau, in alte cazuri, cum unii dintre noi ajungeau sa-si petreaca ziua intreaga batand mingea sau sarind coarda, spre disperarea parintilor care, stim foarte bine, nu sunt atat de rabdatori cu metehnele copiilor.

Cred ca la acea varsta in fiecare dintre noi vorbea micul (sau marele) nostru talent. Cred ca la acea varsta, cand inca nu eram asfixiati de povara cotidianului, cand nu auzeam vocea cicalitoare a mamei sau pe cea autoritara a tatalui cu "pune mana si tu pe o carte, ca ai sa ajungi de ca de capul tau", inclinatia noastra mergea spre ceea ce ne placea si ne era usor sa facem – spre talentul nostru.

Intr-adevar, daca vorbim despre talent, vorbim despre acele lucruri pe care ne este usor sa le infaptuim. In perspectiva mea, primul pas inspre lumea talentului (inainte de a deveni vocatie) este gratia.

Recunoastem un copil talentat la pictura dupa primele trei linii pe care le trage pe o hartie, pentru ca le trage cu usurinta si gratie.

Recunoastem un viitor dansator dupa felul in care intra intr-o camera, dupa primii doi – trei pasi care par usori si armoniosi. Recunoastem un viitor Hagi dupa un singur sut intr-o minge.
Gratia cu care facem insa unele lucruri nu este suficienta. Pentru a creste intr-adevar in directia spre care ne impinge talentul este nevoie sa fim sprijiniti de catre cei din jur, cel putin la inceput.

Din acest punct de vedere, parintii nu au rolul de descoperitori de talente (este evident, de cele mai multe ori, care sunt inclinatiile copiilor nostri). Mai degraba, parintii isi gasesc un rol adecvat – sau un contra-rol, uneori – acela de cultivatori de talente.

Responsabilitatea adultului tine de o decizie care de multe ori da batai de cap familiei – ce facem, il facem muzician (sau muzicant, uneori) sau doctor? Pentru ca talentul unui copil, mai ales atunci cand cade pe neasteptate peste o familie, poate sa creeze multe belele.

Sunt talente care nu par deloc banoase, sunt talente care sunt asociate cu o imagine mai degraba negativa – multi dintre adultii zilelor noastre au impresia ca artistii sunt o liota de indivizi mai mult sau mai putin iresponsabili, niste capuse sociale care nu folosesc mai nimanui.

Si chiar daca boema pare atragatoare ca idee, in realitate multi parinti prefera optiunea pragmatica, pentru ca studiile sau cariera sau mai stiu eu ce par sa fie mai importante decat niste mazgalituri pe hartie.

Un pariu pe care multe familii nu-l transeaza in favoarea talentului. Si astfel, la varsta adulta, ne amintim mai degraba cu nostalgie de acele momente placute din copilarie, in care se intimpla sa facem cu gratie si usuratate cate un lucru.

Cred ca exista insa si parinti talentati, aceia care judeca oportunitatea orientarii unui copil spre ceea ce pare sa fie destinul lui.

Acei parinti au sansa sa fie evocati cu placere de copiii lor, ajunsi ei, la randul lor la varsta adulta. Poate ca acesta este un talent despre care ar merita sa mai vorbim.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Copii