Superstiții și tradiții de Sfânta Parascheva

Pe 14 octombrie se sărbătorește Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei și una dintre cele mai îndrăgite figuri feminine ale cultului popular. Iată care sunt superstițiile și tradițiile de Sf. Parascheva:

sf-parascheva

Sfânta Parascheva îi ocrotește pe cei aflați în necaz, nevoiași și care își deschid sufletul în fața moaștelor sale, se roagă cu sinceritate și credință. Figura Cuvioasei mai este cunoscută și ca cea care ajută tinerele femei să se căsătorească cu alesul inimii.

Ziua de 14 octombrie este numită în popor ”Vinerea Mare” (deși nu pică de fiecare dată în zile de vineri), deoarece se spune că Sfânta a fost chinuită de păgâni într-o zi de vineri.

În mai multe zone ale țării au loc târguri de toamnă, la Biserici se organizează mese mari, iar ciobanii începi să-și pregătească turmele pentru iernat, ziua aceasta fiind și cea în care se ”îngroapă vara”. An de an are loc pelerinajul la Iași – mii de oameni se strâng la locul unde se află moaștele Sfintei Parascheva.

Femeile care vor deveni mămici și vor să aibă parte de nașteri ușoare, împart astăzi bucate copiilor sărmani. Iar dacă îți cere un copil de mâncare, nu e bine să îl refuzi.

Ca superstiții, se știe că de ziua Sf. Parascheva nu se mănâncă nuci, castraveți, pepene și poame în formă de cruce, dar se ține post. Acestea nu se vor da nici de pomană în această zi.

Femeile nu au voie să calce, să spele ori să coasă dacă nu vor să le iasă negi pe mâini, iar alte treburi gospodărești făcute în această zi le vor aduce dureri de cap. Bărbații nu au voie să facă treabă pe 14 octombrie pentru că atrage răul și grindina asupra gospodăriei sale.

Ciobanii nu au voie să cioplească în această zi, dacă nu vor ca mieii să le iasă tărcați.

Tot de Sfânta Parascheva, ciobanii pot prezice cum va fi iarna: dacă de dimineață oile lor stau împrăștiate, iarna va fi ușoară. În schimb, dacă s-au culcat grămadă peste noapte, va veni o iarnă grea. Dacă toamna nu a plouat până înainte de sărbătoare, iarna va veni în curând. Dacă din copaci au căzut deja frunzele sau dacă vor cădea în această zile multe frunze galbene, atunci recolta de anul viitor va fi una roditoare.

Foto: Arhiva Libertatea, Dan Bistrițeanu

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Diverse