Supă de tăieței cu legume

supa de taietei cu legume

2 porții gata în 20 minute, 203 calorii per porție, 9 g grăsimi, 13 g carbohidrați

Ce ingrediente îți sunt necesare la prepararea supei de tăieței cu legume

– 100 g vânătă, tăiată bucăți

– 1 linguriță ulei

– 100 g ciuperci, tăiate felii

– 100 g brânză tofu marinată

– 2 plicuri pastă de supă miso

– 80 g tăiaței de orez

– Câteva buchețele de broccoli

– 100 g boabe de soia

– 1 linguriță ghimbir răzuit

– 1 lingură sos de soia, după gust

– 100 g ridichi, tăiate felii

– O mână de creson sau salată verde

Cum prepari supa de tăieței cu legume

1 Într-un vas pe foc prăjește vânăta și când s-a pătruns adaugă ciupercile și prăjește până când se rumenesc. Adaugă tofu și încălzește complet.

2 Între timp, pune pasta pentru supa miso într-un vas pe foc cu 600 ml apă clocotindă. Adaugă tăiețeii și broccoli și fierbe până când se pătrund.

3 Adaugă vânăta și amestecul de tofu, soia și  ghimbirul și apoi sosul de soia. Amestecă și încălzește complet. Servește în boluri cu felii de ridiche deasupra și verdeațaă sau salată verde.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Culinar