Speranta e mai mare decat frustrarile

Fără categorie

Atunci cand iei un interviu unui cuplu de balerini celebri, cum sunt Corina Dumitrescu si Mihai Babuska, subiectul il reprezinta reusitele lor artistice.
A vorbi insa cu ei despre profesie inseamna a vorbi despre destin.

La varsta la care cei mai multi copii se gandesc doar la fotbal sau la distractie, elevii de la scolile de coregrafie fac o alegere pe viata. Majoritatea absolventilor liceului de coregrafie urca pe scena stiind ca vor fi obligati sa renunte la profesie in floarea varstei, din evidente motive fizice. Intrucat perioada in care se pot devota carierei este si perioada cand se cladeste o familie, cand se pot aduce pe lume copii, sacrificiul este inerent.

Cine indrageste baletul stie ca doua scoli isi impart suprematia in domeniu: cea franceza si cea rusa. Mihai Babuska este absolvent al Scolii Teatrului Mare din Moscova si a avut o cariera cat de prestigioasa se putea in anii ’80: prim solist la Teatrul Fantasio, apoi la Opera Nationala din Bucuresti, ulterior la cele din Belgrad, Novi Sad si Tokio. Prim solista Operei Nationale Bucuresti, Corina Dumitrescu, a ter­minat Liceul de Coregrafie din Bucuresti (1988), apoi sectia de specialitate a IATC (1994). Din 1997, este invitata permanenta a Teatrului de Balet din Belgrad. In afara faptului ca sunt colegi de breasla si de teatru, adica pe scena, ei sunt parteneri si in viata. De fapt, in ultimii ani nu prea mai sunt parteneri pe scena, fiindca in afara de rolul in travesti din Cenusareasa, Mihai Babuska nu mai danseaza. Sunt, in schimb, alaturi in sala de repetitii, pentru ca el s-a dedicat coregrafiei si, de trei ani, conduce trupa de balet a Operei. Mihai considera ca reconvertirea sa, de la balet la coregrafie, reprezinta o trecere normala. "Fizicul nu-ti mai permite sa faci lucrurile pe care le faceai inainte; e ca in sportul de performanta, unde exista o limita impusa de varsta." Drama este ca, atunci cand se maturizeaza artistic, balerinii constientizeaza efemeritatea profesiei lor. Iar acestei drame comune intregii bresle, indiferent de coordonatele geografice, i se adauga "specificul local" – si anume, lipsa banilor. Bugetul redus alocat culturii e impartit intr-un mod care oropseste baletul si pe balerini. Lipsa fondurilor ii afecteaza dublu pe dansatori, nu doar ca oameni, ci si ca artisti – intrucat, pe langa asigurarea traiului, ei trebuie sa compenseze ceea ce nu face teatrul pentru ei. In orice institutie similara (si nu neaparat la Paris sau Londra, ci mai aproape de noi, la Budapesta sau Belgrad) exista un medic, un kinetoterapeut, un maseur; scena este – oriunde in lume! – neteda, fara gropi numai bune sa-ti rupi picioarele; balerinilor li se dau costume atat pentru spectacol, cat si pentru repetitiile zilnice. Or, la noi se refolosesc costumele din anii ’70, care contin, vorba unui croitor, mai multa ata decat material… Poante li se dau, dar lucrate dupa calapodul din anii ’60, asa ca ei prefera sa-si procure poante din Occident, dar care costa 90 de euro (adica o treime din salariu). Ca isi cumpara singuri farduri e deja un rasfat, desigur…

 
Corina Dumitrescu invitata sa interpreteze rolul Quiteriei, din Don Quijotte,
la Opera din Seul (2002).

Si aceste cheltuieli sa zicem ca pot fi compensate (in unele cazuri fericite, printr-un contract in strainatate sau o mostenire norocoasa), dar balerinii nu pot pune mana de la mana ca sa plateasca costurile unei montari noi. Astfel se explica faptul ca se reia acelasi repertoriu, ca nu se apeleaza la lucrari contemporane, unde ar trebui achitate drepturi de autor, ca anul trecut Opera a avut o singura premiera de balet (si aceea cu un buget minim, aproape fara decor si cu costume simple). Nici nu vreau sa-mi inchipui ce suferinta este in sufletul unui artist care stie ca mai are cel mult sase-sapte ani de cariera, nu primeste un rol in singura premiera a anului si se indoieste ca va avea mai mult noroc in stagiunea viitoare. "E frustrant pentru noi ca artisti", recunoaste Corina Dumitrescu, "pentru ca te apropii de varsta la care nu mai poti dansa si ai pierdut atatea lucruri, nu din cauza ca nu ai reusit tu, ci din cauza ca nu ti s-a dat ocazia. Ma doare ca-mi pierd timpul si nimeni nu-mi da anii astia inapoi." In aceste conditii, nu e de mirare ca atat de multi dansatori au parasit scena. Multi au ramas in strainatate, iar altii au preferat pur si simplu o meserie mai bine remunerata. Ma intreb ce-i retine pe cei care raman pe loc, nu de ce pleaca ceilalti. "Speranta ca se va schimba ceva", spune Corina Dumitrescu.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din