Somnifere naturale pentru insomnia ta

644CMPNoaptea stai cu ochii în tavan, pentru că somnul refuză să-şi facă apariţia? Noi am găsit câteva remedii naturiste, care te vor ajuta să rezolvi tulburările de somn.

Plante cunoscute ca somnifere naturale:

1.Valeriană. Această plantă va acţiona atât asupra sistemului nervos, cât şi asupra celui cardiac ca un calmant foarte puternic.

În scurt timp, vei cădea într-un somn adânc, care nu te va mai lăsa să te trezeşti des noaptea.

Pentru a regal tulburările de somn ai nevoie doar de o linguriţă de rădăcină de valeriană mărunţită, din care pregăteşti un ceai.

Este indicat să bei două căni pe zi, una din ele cu 30 de minute înainte să mergi la somn.

2. Amestec din mac şi tei. Această combinaţie poate să fie sedativul perfect. Pregăteşte un ceai din flori de tei şi din petalele macului de câmp.

Ai nevoie doar de o linguriţă de amestec la o cană de apă clocotită. În doar câteva minute vei avea somniferul dorit!

Într-o altă variantă, pe lângă cele două plante, mai poţi adăuga o linguriţă de rădăcină de valeriană, una de sovârv şi două de hamei.

3. Levănţică – O baie fierbinte înainte de culcare cu siguranţă te va relaxa, dar dacă mai adaugi şi câteva picături dintr-un ulei de levănţică vei obţine un efect dublu.

Levănţica este un tonic excelent pentru sistemul nervos, care îţi va oferi o stare de linişte şi de relaxare înainte de somn.

Alimente cu efect calmant lapte

 

Laptele – Din bătrâni este cunoscut faptul că dacă vei bea un pahar cu lapte înainte de culcare vei avea un remediu perfect pentru insomnie.

Datorită triptofanului, un aminoacid esenţial pe care corpul îl transformă în serotonină, laptele are un efect sedativ.

Smochinele – Aceste fructe au un conţinut ridicat de magneziu, un mineral antistres, care reglează ritmul cardiac şi combate insomnia.

Bananele – Ca şi smochinele, bananele au un conţinut mare de magneziu, dar şi de potasiu.

Aceste fructe vor feri sistemul nervos de iritabilitate şi vor reduce riscul producerii unui atac de cord. De asemenea, studiile au arătat că au rolul de a combate insomnia.

Web editor: Magda Câmpeanu

Vezi şi Vindecare prin reflexoterapie

 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate