Slabeste cu pofta – Dieta South Beach

Dieta South Beach are la baza un principiu inovator si agreabil: "Slabeste pastrandu-ti placerea de a manca".

Arthur Agatson este medic cardiolog si creatorul dietei South Beach. In elaborarea acestui regim, el nu a fost preocupat de infatisarea pacientilor lui, ci de o metoda eficienta de prevenire si vindecare a problemelor lor vasculare si cardiace, cau-zate de obezitate.

Dupa ce a conturat dieta potrivita, dr. Agatson a testat-o pe cobaiul potrivit: un barbat de varsta mijlocie, care incepuse sa cam faca burta, adica el insusi. A renuntat la paine, paste fainoase, orez, cartofi, bere. Si chiar la fructe, in perioada de inceput (doua saptamani).

In rest, a mancat cat mai "normal" posibil – adica de trei ori pe zi, plus cate o gustare intre mese, cand i se facea foame. Dupa 14 zile, a dat jos sapte kilograme – fara foame sau frustrari alimentare. Apoi si-a imbogatit meniul, dar a continuat sa slabeasca 0,5-1 kg pe saptamana.

Formula obezitatii
Cei mai multi dintre pacientii dr. Agatson sunt supraponderali. Obiceiurile lor alimentare favorizeaza o crestere periculoasa a colesterolului si trigliceridelor din sange, care duce la blocarea arterelor si inflamarea vaselor de sange.

Acesti pacienti mai au ceva in comun: asa-zisul sindrom metabolic (prediabet), prezent la jumatate dintre americanii care sufera de atacuri de cord. Formula obezitatii este urmatoarea: cu cat zaharurile si fainoasele consumate sunt absorbite mai repede in fluxul sangvin, cu atat mai tare te ingrasi. Prin urmare, tot ceea ce accelereaza procesul de digestie a carbohidratilor este rau, si orice il incetineste este benefic.

Excesul de greutate are ca efect secundar o afectiune numita rezistenta la insulina, iar aceasta, la randul ei, duce la depuneri excesive de grasime, in special in zona taliei. Mare parte dintre kilogramele suplimentare provine din carbohidrati, mai ales din fainoase rafinate: patiserie, paine, biscuiti.

Scopul acestui regim este acela de a corecta presupusa incapacitate a organismului de a prelucra zaharul si fainoasele, acestea fiind principala cauza a celor mai multe probleme de greutate.
 

Nu ai nevoie sa cantaresti portiile, sa aduni caloriile si nici sa faci sport!
Dieta South Beach nu este saraca in carbohidrati si nici in grasimi. Nu masoara si nu cantareste portiile, nu contabilizeaza caloriile, proportia de grasimi, carbohidrati sau proteine. Nu te infometeaza. Iti topeste kilogramele din jurul taliei, in primul rand.

Fermoarul de la pantaloni va merge mai usor, nu va mai trebui sa iti sugi burta. Mananci portii normale de carne (pui, curcan, peste), legume din plin, oua, branza, nuci, seminte, salate cu ulei de masline, un desert usor.

Scaderea in greutate nu se produce datorita faptului ca mananci mai putin, ci pentru ca eviti acele alimente care ti-au creat pofte nesanatoase si au dus la acumularea de grasimi in exces. Pe masura ce pierzi in greutate, are loc cea de-a doua schimbare, mai importanta: modificarea compozitiei sangelui, cu beneficii pe termen lung pentru sistemul cardiovascular.

Inca o veste buna: regimul functioneaza chiar daca nu faci gimnastica! Exercitiile fizice accelereaza metabolismul si sporesc eficienta regimului, contribuind si la sanatatea inimii. Daca faci miscare in mod regulat, vei slabi mai repede. Dar vei slabi si daca nu exersezi.
 

Grasimi contra carbohidrati
Fibrele, grasimile si proteinele incetinesc viteza cu care organismul asimileaza carbohidratii.

  • Grasimile au mai multe calorii decat carbohidratii si ne satura mai repede. In schimb, carbohidratii rafinati provoaca schimbari rapide ale nivelului de zahar din sange, ceea ce stimuleaza senzatia de foame, incurajand supraalimentatia si obezitatea.
  • Carnea slaba nu afecteaza negativ compozitia sangelui. Chiar si galbenusul de ou e bun, contrar a ceea ce se credea pana acum. El este o sursa naturala de vitamina E si pastreaza un raport favorabil colesterol bun/colesterol rau.
  • Anumite fainoase, cum sunt painea alba si cartofii, maresc nivelul zaharului din sange mai repede chiar decat zaharul! Daca ai de ales intre a manca paine alba la masa sau o inghetata la desert, alege inghetata – ingrasa mai putin.
  • Desi fructoza (zaharul din fructe) e mai buna decat zaharoza, un pahar mare cu suc de fructe are un efect asemanator cu bauturile carbogazoase: te "inunda" cu zahar. Asadar, renunta la fructe in prima faza a regimului si consuma-le cu prudenta in a doua.
  • In cazul fructelor, intreg e mai bun decat taiat bucati sau felii. Bucati sau felii e mai bun decat tocat, tocat e mai bun decat piure – si toate sunt mai bune decat stors. Mai bine mananca un fruct decat sa-i bei sucul.
  • Daca te-ai hotarat sa mananci o felie de paine, asigura-te ca este facuta din grau integral. Oricat ar parea de ciudat, e mai bine s-o mananci cu putin ulei de masline sau chiar unt, in ciuda numarului mare de calorii. La fel, e preferabil sa mananci pastele fainoase in amestec cu carne sau branza, nu simple. Vei produce mai putina insulina si vei fi mai putin flamanda in orele urmatoare.

Faza I

E faza cea mai stricta a regimului. Ea va dura doar doua saptamani – suficient pentru a combate rezistenta la insulina cauzata de consumul excesiv de carbohidrati rafinati.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Dieta