Si totusi, imi place sa lucrez de Sarbatori!

Pentru unii, Craciunul si Revelionul sunt zile obisnuite de munca. Desi pare greu de crezut, persoanele cu care am vorbit ne-au povestit cu zambetul pe buze ce bine este la slujba… de Sarbatori!

Atmosfera de sarbatoare ajunge si la mii de kilometri in aer.

Adina Adimi este stewardesa pentru Compania Tarom de patru ani. De multe ori, s-a intamplat ca Sarbatorile sa o prinda la mii de kilometri inaltime.
Este mereu cu gandul la familia care o asteapta, dar slujba asta cere sacrificii si e nevoie de cineva care sa le ureze pasagerilor "Sarbatori fericite!".

"Acum doi ani, Ajunul Craciunului l-am petrecut in aer si apoi la New York. A fost minunat, fiindca orasele americane au un aer special in aceste zile, totul e invesmantat in falduri de lumina, sunt Mosi Craciuni peste tot, se canta ‘Jingle Bells…’ Insa noi, echipajele de zbor, suntem cu gandul la cei de acasa si le cumparam cadouri. Anul trecut, am adus cu mine doi brazi imensi, superbi, cum numai in filme se pot vedea.

Totul are alte dimensiuni acolo, iar atmosfera te copleseste. Ornamentele sunt de vis, iar patinoarul din Central Park e plin de lume. Acolo am asistat, impreuna cu cateva colege, la un eveniment absolut surprinzator: unul dintre patinatori a cazut in genunchi in fata partenerei sale si a cerut-o de sotie. Imediat au fost inconjurati de o mare de oameni si de Mosi Craciuni, care ii strigau fetei sa accepte cererea. Am fost incantate si ni s-a transmis si noua din fericirea lor.

De Sarbatori, in avion e o adevarata atmosfera de familie. Scaunele sunt impodobite cu coronite si ghirlande, pasagerilor li se ureaza ‘Sarbatori fericite!’. Sunt trista pentru ca nu pot fi acasa, la Sinaia, si fericita in acelasi timp, pentru ca stiu ca bunicii din zborul pentru New York isi vor vedea nepotii si datorita mie. De Sarbatori, cei care sunt cupluri si lucreaza la Tarom au posibilitatea sa calatoreasca impreuna si sa-si petreaca zilele libere, mai ales daca zborul este spre o destinatie insorita, cum este Antalia sau Malta."

Cand e vorba de stiri, Craciunul este o alta zi de lucru si la Radio

Manuela Nicolescu, mama lui Vladimir (patru ani) si una dintre prezentatoarele stirilor la Radio Europa FM, spune ca a devenit o traditie ca dimineata de Anul Nou sa o prinda la lucru. Craciunul este intotdeauna rezervat familiei, mai ales baietelului ei, insa Revelionul este o alta zi la slujba.

"Daca lucrezi la un post de radio specializat pe stiri, este absolut necesar sa poti acoperi toate evenimentele care apar. Daca zilele mele lucratoare cad de Craciun sau de Revelion, cu siguranta voi fi la microfon pentru a-mi informa ascultatorii. Chiar daca sunt si anumite stiri specifice momentului, tot o zi obisnuita de lucru ramane. Mai ales daca anul incepe in mod nefericit, cu o veste proasta, cum s-a intamplat acum 2 ani, cu moartea lui Dumitru Tinu, despre care oamenii trebuiau informati.

Dar, in studio, echipa incearca sa creeze o atmosfera cat mai placuta. Avem o petrecere mare de Craciun, impreuna cu cei de la Radio 21, este impodobit un brad care, in loc de globuri, este plin cu felicitarile primite de la ascultatorii nostri fideli. Aducem cozonac, bomboane, DJ-ii pun tot timpul colinde, se glumeste mult, se rade, totul este impregnat de bucurie.
O mare placere este pentru noi cand vin cetele de colindatori, pentru care avem tot timpul pregatite daruri, apoi miile de mesaje ale ascultatorilor, care ne fac sa ne simtim cu adevarat prezenti in viata lor.

Baietelul meu, Vladimir, a putut si el sa vada cum este atmosfera intr-un post de radio. La inceput a fost putin speriat de toata agitatia dinaintea stirilor, dar intalnirea pe care a avut-o cu Mosul l-a facut sa-i placa aceasta lume. Anul trecut, inaintea Craciunului, cei care sunt corespondenti la Guvern au fost invitati impreuna cu copiii lor la o petrecere, unde a fost prezent si Mos Craciun. Pentru copilul meu, a fost un vis devenit realitate; de atunci, crede cu tarie in ‘spiritul Craciunului’, care il vegheaza tot timpul anului de la geam.

A devenit un lucru atat de firesc sa lucrez macar o zi de Sarbatori incat, daca nu s-ar intampla asa, as simti cu adevarat nevoia sa vin la radio, sa vad stirile de la agentii, sa am castile pe urechi si microfonul in fata. Oricum, simt ca sunt in legatura cu familia mea chiar si atunci cand lucrez, pentru ca ei asculta cu atentie fiecare stire pe care o citesc, iar vocea mea ajunge prin intermediul undelor la ei."

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Cariera