Sfântul Ioan Botezătorul: Tradițiile zilei de 7 ianuarie

An de an, pe data de 7 ianuarie sărbătorim Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, cel care l-a botezat pe Iisus Hristos în râul Iordan și l-a recunoscut ca pe Mântuitor. Află povestea botezului lui Iisus și care sunt cele mai frumoase tradiții de ziua Sfântului Ioan Botezătorul:

sfantul-ioan-botezatorul

foto Sfântul Ioan Îl botează pe Iisus Hristos

Cine a fost Sfântul Ioan Botezătorul

Ioan a fost fiul preotului Zaharia și al Elisabetei. Cei doi au ajuns la bătrânețe fără să aibă copii, însă într-o zi un înger i se arată lui Zaharia și îi spune că soția sa îi va naște un fiu, pe care îl va numi Ioan. Pentru că Zaharia nu l-a crezut pe înger a rămas mut, până ce fiul său și-a primit numele.

Sfântul Ioan a trăit o viață austeră după ce a ajuns la vârsta adultă. S-a retras în pustiu și a dus o viață de post și rugăciune până i-a fost poruncit de Dumnezeu să meargă în Iordan și să propovăduiască venirea Mântuitorului. Astfel a ajuns să devină botezător: pe care veneau să-l asculte îi boteza în apa Iordanului, în semn de curățire a păcatelor.

Cum a murit Sfântul Ioan Botezătorul

Ioan a fost întemnițat de către Irod Antipa, tetrarhul Galileei, după ce Sfântul l-a mustrat pentru păcatul grav în care trăia: se căsătorise cu soția fratelui său, aflat încă în viață – Irodiada. La un ospăț pentru sărbătorirea zilei de nașterea lui Irod, Irodiada i-a cerut acestuia capul lui Ioan prin intermediul Salomeei, fiica sa ispititoare. Irod i-a oferit ceea ce i-a cerut.

Sărbătorile închinate Sfântului Ioan Botezătorul sunt zămislirea lui, pe 23 septembrie, nașterea, pe 24 iunie, soborul lui –pe 7 ianuarie -, tăierea capului, pe data de 29 august, prima și a doua aflare a capului pe 24 februarie și a treia aflare a capului său pe 25 mai.

Tradițiile zilei Sfântului Ioan Botezătorul

La biserici se duc bucate și vin alb pentru sfințirea lor cu ocazia zilei de 7 ianuarie și apoi se împart pachete cu bunătățile și vinul alb săracilor și celor care poartă numele de Ioan. Cu toții trebuie să ne veselim în această zi, altfel tot anul va fi plin de tristețe.

Începând din aceasta zi, se sfințește casa timp de 3 zile cu Agheasmă mare, ca să nu existe certuri în familie, să se ia doar decizii înțelepte. În cele trei zile trebuie să ardă și o candelă.

În unele zone ale țării mai există tradiția ”Cumetria femeilor”: nevestele tinere se întâlnesc cu celecăsătorite de mai mulți ani, pentru a afla secretele unei căsnicii fericite. La final, se încinge o petrecere, însă nu se consumă alcool.

Se mai spune că în această zi poți afla dacă vei mai avea copii și dacă vor fi fete sau băieți. Tradiția spune să moașa din sat primește un colac de la mamele pe care le-a ajutat să nască și fiecare primește câte o bucată din acel colac. În funcție de bucata primită, mămicile află dacă vor mai avea copii și ce sex vor avea.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Diverse