Servicii gratuite de monitorizare şi intervenţie pentru femeile abuzate

poster_violenta_final

Începând cu data de 19 mai, BGS oferă gratuit servicii de monitorizare și intervenție femeilor abuzate, victime ale violenței domestice, care aleg „Viața fără violență”.Campania inițiată de BGS și sprijinită de Avon Campania Respectului are ca scop susținerea femeilor care se confruntă zilnic cu abuzul venit din partea partenerului de viață.

O treime din femeile din Uniunea Europeană au fost victime ale violenței domestice și/sau sexuale după împlinirea vârstei de 15 ani, arată un raport realizat în 2014  de Agenția pentru Drepturi Fundamentale al Uniunii Europene. România este clasată la mijlocul acestui clasament, 29% dintre femeile românce s-au confruntat cel puțin o dată în viață cu această problemă.

Statisticile arată că în România o femeie este lovită la fiecare 30 de secunde, iarla fiecare două zile o femeie moareîn urma bătăilor primite.

Sunt cifre alarmante ascunse în statistici, probleme reale cu care se confruntă româncele, și femeile din toată lumea, indiferent de pătura socială, de mediul în care trăiesc sau de situația financiară.  Sunt vieți traumatizate atât fizic, cât și psihologic. De cele mai multe ori sunt povești ascunse între 4 pereți, știute de prietena cea mai bună și simțite de copii, martorii neputinței mamei, a celei care le-a dat viață.

Ce faci când mâna care ar trebui să te mângâie te lovește, când sufletul tău pereche devine altcineva, când acasă nu mai înseamnă acasă? ”Alege viața fără violență!”

BGS sprijină femeile care aleg o viață fără violențăși vor să înceapă o nouă etapă, prin oferirea de monitorizare și intervenție gratuită. Campania se adresează femeilor din orașele: București, Ploiești, Câmpina, Deva, Timișoara, Galați, Brăila, Bistrița.

Toate informațiile necesare femeilor care vor să beneficieze de acest serviciu se găsesc pe site-ul companiei: www.bgs.ro.

Documente necesare:

-copie Carte de Identitate

-certificat medico-legal – în cazul în care victima nu poate suporta costurile pentru eliberarea certificatului i se decontează de AVON – telefon la *2866 (linie gratuită) sau mail la contact@avoncampaniisociale.ro

– dovada înregistrării plângerii la Poliție din care să rezulte obiectul plângerii și identitatea părților

– Adeverință de la Asociația de Proprietari din care săreiasăcăpersoanaîmpotrivacăreia a fost formulată plângerea penală nu locuiește la adresa care corespunde obiectivul monitorizat BGS (adeverința se vareînnoi o data la 3 ani).

– Copie după titlul de proprietate sau contractul de închiriere/ comodat  din care să reiasăcăpersoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică, ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă siagresorul nu deținînproprietate/ folosințăcomunăimobilul care corespundeobiectivuluimonitorizat BGS

– Dovada (Ordinul de protectie conform art.23 din Legea nr. 217/2003 republicată) din care să reiasă că accesul agresorului în locuinţă este restricţionat  saulimitat.

– în situația în care potențialul client nu locuiește la bloc, declarație pe propria răspundere că la adresa care corespunde obiectivului monitorizat BGS nu locuiește persoana împotriva căreia a fost formulată plângerea, iar declarația se va reînnoi o dată la 3 luni.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii