Semnele care anunță o boală cruntă: cancer renal

cancer la rinichi

Cancerul la rinichi (cancerul renal) este un tip de cancer care se declanșează la nivelul rinichilor. Cel mai des întâlnit tip de cancer la rinichi la persoanele de vârstă adultă este carcinomul reno-celular, dar există și alte tipuri, mai rare de cancer renal.

Copiii prezintă un risc crescut de a dezvolta cancer renal de tipul tumorii lui Wilms.

Numărul de cazuri de cancer renal depistate este în creștere în ultimii ani.

Cancerul la rinichi. Simptome

În stadiile inițiale, cancerul renal este asimptomatic. Ulterior, simptomele pot fi:

  • urină sangvinolentă
  • dureri de spate
  • oboseală
  • febră ocazională
  • pierdere în greutate

Cancerul la rinichi. Stadii

  • stadiul Icancerul este localizat, tumora se găsește în locul în care s-a format;
  • stadiul II: tumora este mai mare și ganglionii limfatici învecinați ar putea fi afectați;
  • stadiul III: tumora este mai mare decât în stadiul II, ganglionii limfatici au fost invadați și posibil și țesuturile învecinate;
  • stadiul IV: tumora s-a răspândit și la alte organe prin apariția de metastaze.

Cancerul la rinichi. Cauze

  • nu este cunoscută cauza exactă pentru care apare cancerul la rinichi. Acesta se declanșează atunci când celulele sănătoase ale rinichiului prezintă modificări (mutații) ale ADN-ului. Aceste mutații fac ca celulele să se înmulțească necontrolat. Acumularea de celule conduce la apariția unei tumori care se poate împrăștia și în țesuturile învecinate. Celule din tumoră se pot desprinde și pot ajunge în regiuni mai îndepărtate ale corpului formând metastaze.

Citește și Fumatul poate provoca insuficiența renală cronică

Cancerul la rinichi. Factori de risc

  • vârsta: riscul de cancer renal crește o dată cu vârsta
  • hipertensiune
  • obezitate
  • fumatul
  • dializă pe termen lung pentru tratamentul insuficienței renale cronice
  • anumite boli ereditare, cum ar fi: scleroza tuberoasă sau boala von Hippel-Lindau

La ce să te aștepți atunci când te prezinți la medic?

Prezintă-te la medic dacă manifești vreunul dintre simptomele enumerate mai sus.

Pregătirea pentru consultație

Ce ai de făcut în vederea consultației inițiale:

  • întreabă atunci când faci programarea dacă există unele restricții, de exemplu alimentare
  • notează pe o foaie de hârtie toate simptomele pe care le-ai observat
  • întocmește o listă cu medicamentele pe care le iei, inclusiv vitamine sau suplimente alimentare
  • nu uita să menționezi orice modificare a stilului de viață

Citește și Vinul roșu te ferește de cancer

Pentru cancerul la rinichi sunt câteva întrebări  de bază pe care trebuie să i le pui medicului tău:

  • Care sunt cauzele acestei afecțiuni?
  • De ce analize e nevoie?
  • Ce variante de tratament am?
  • Ce riscuri presupune această afecțiune?
  • Ce efecte secundare poate avea tratamentul?
  • Cât de avansat este cancerul?
  • Am și alte probleme de sănătate. Cum să le gestionez pe toate?

La ce să te aștepți de la medic?

Medicul îți va pune mai multe întrebări și ar trebui să fii pregătit să răspunzi într-un timp cât mai scurt. Iată ce ar putea să te întrebe:

  • Ce simptome aveți și când s-au declanșat?
  • Simptomele sunt continue sau ocazionale?
  • Ce pare să înrăutățească simptomele?
  • Ce pare să calmeze simptomele?
  • Vă simțiți obosit?
  • Aveți dureri de spate?

Citește continuarea în Dicționarul medical

Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate