Sculptorița de „seifuri“

La nici 35 de ani, Nada Stojici e, poate, cel mai original plastician român. Este creatoare de gravuri renascentiste, dar şi a „tainiţelor“ din lemn imperial Xiang, parfumat, „mini-seifuri“ artistice unicat, ascunzând lăcaşuri şi încuietori secrete.

nada stojici

Auzisem de ea înainte să o cunosc, îi ştiam câteva dintre lucrările uimitoare pe care le scoate la iveală şi întâlnirea cu ea mi-a întărit convingerea: talentul Nadei Stojici iese din tipare. Vibrează şi aduce în jur vibraţie, are o notă aparte de sensibilitate, emoţie, dăruire iar personalitatea ei fascinează.

Parfumurile 100% naturale sunt o încercare creativă de vârf. Are ceva din simplitatea marilor artişti, încrederea de a vorbi despre tainele feminităţii şi frumosul din om, şi când povesteşte, deschis şi sincer, despre ea şi cariera ei în plină ascensiune, pare că aşază în preajmă un aer de copilărie:

„De desenat, desenez aproape de când mă știu, dar studiile inițiale de plastică le datorez maestrului Julius Podlipny, cel care, din copilărie, a învățat să-și caute fericirea urmându-și glasul sufletului.

El a fost cel care, dorind într-o zi să-mi vadă mapa cu ceva pasteluri adunate acolo, mi-a spus privindu-mă prin ochelarii săi mari cu lentile groase și cețoase: << Tu trebuie să mergi la școală de arte!>> Aveam nouă ani. Decizia a fost luată și drumul a continuat de la sine.“

Râde frumos şi plin, mai tot timpul cât povesteşte, şi spune că pasiunea şi prietenia sunt punţile din suflet care au făcut-o să reuşească. „Sunt un om care, cred eu, simte special şi mi-e puţin greu să vorbesc despre mine şi mai ales despre arta mea, altfel decât prin sculptură. Poate de aceea am stat la școală mult: din frica de a nu rămâne singură, din nevoia de dialog și împărtășire a ideilor.

Astfel că studiile mele le-am prelungit la maximum, la cei cinci ani de facultate s-au mai adăugat aproape 12 luni de studii aprofundate, varianta de master în tranzit spre actualul sistem Bologna de învățământ. Mai departe? Am vândut tot ce am plăsmuit, nu am «copii orfani» și, deşi am plâns după câteva lucrări, le-am și pierdut urma în lume.“

Şi vorbele despre carieră se tot adună: Premiul Juventus, Premiul Pro Cultura, expoziţii personale în România, Germania, Belgia, Olanda, apoi succesul spectaculos al drumului în Nürnberg, cu cele 80 de tainiţe parfumate, expuse la generoasa galerie «Tiny Griffon» a Cristinei Simion, poate cea mai cunoscută promotoare a artei autentice, din Germania, ori cele 36 de gravuri de la Bastionul Theresia şi despre care puţini ştiu că sunt creațiile Nadei, sculptoriţa cu opere în toată lumea.

nada stojici-

Autoare a unor creații ieșite din tipare, artisticării faţă de care capeţi o atracţie teribilă, fie că e vorba de colecţia ei de „tainiţe“ sculptate în lemn parfumat, fie de bijuteriile, gravate în tehnica lui Goya şi Rembrandt, cu un soi de rune magice, Nada spune mereu că are sufletul prea plin de frumos și împarte din el şi celorlalți.

Complicate şi sofisticate alcătuiri, micile „seifuri“ artistice sunt botezate „tainiţe“ fiindcă tainiţa este locul secret din casele strămoşeşti unde se ascundea tot ce era de valoare. Sculpturi funcționale în lemn parfumat care, dincolo de forma inedită, ascund un puzzle de lăcașuri ori sertare ce se deschid numai cunoscătorilor.

„Meșteresc sculpturi-tainițe cu miros, da, chiar parfum, creaţie originală a singurului parfumier român dintre cei 400 recunoscuţi oficial, Sever Coifan din Paris, din cel mai scump şi mai controversat ingredient al parfumeriei de pe Drumul Mătăsii: lemnul preţios imperial Xiang.“ Lucrul ei este o uimire în sine. O încercare a puterii femeieşti faţă cu duritatea materialului dificil.

În odaia-atelier, caldă şi mirosind a proaspăt, a lemn curat şi a parfum subtil, cu pereţii încărcaţi de schiţe şi culoare, aplecată puţin de spate peste fibra neîncepută a blocului de lemn ca deasupra unei coli de hârtie, arată ca un general înaintea unei bătălii.

Alături, risipite, armele sale, cele câteva zeci de dăltiţe din oţel bun, suedez, ciocănit în liniştea chiliilor de la Rohia, pornesc să traseze un păienjeniş de linii, fiecare ilustrând parcă un destin în carnea moale a lemnului ori încrustând semne şamanice pe bijuteriile de metal.

Şi lucrurile nu se sfârşesc aici, urmează culoarea aşezată ca ascunziş aparent al unor înţelesuri, peste rigoarea formelor complicate. Tonurile vii sau grele, sensibile, vesele, copilăreşti, delicate. Oranj, grena, violet, roşu, galben-verzui… ca recitalul unui pianist virtuoz şi neştiut: „Vezi tu, eu nu prigonesc ochiul cu mesaje de actualitate, nu militez pentru vreo cauză. Tainiţele mele sunt nișe, sertare, umbre de culoare și aromă.“

Autor: Adrian Cîlțan

Foto: arhiva personală a Nadei Stojici

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate