Scriitorul lunii: O zi cu Ana Maria Sandu

Omoara-ma, Ana Maria Sandu, Editura Polirom

Omoara-ma!
Editura Polirom
29,95 lei

Doua femei (Ramona are 23 de ani, iar doamna Manea, 65) ajung sa locuiasca in aceeasi casa si sa-si imparta-seasca amintirile. Experienta atinge cote dramatice si neasteptate, iar cele doua personaje vor face lucruri pe care, in mod normal, nici nu le-ar gandi.

„Toate personajele din cartile care mi-au placut de-a lungul timpului au avut un efect hipnotizator asupra mea. Literatura stie ea sa faca cel mai bine asta, sa spuna povesti, sa ne surprinda si sa ne emotioneze profund, sa aduca la suprafata lucruri intime din viata fiecaruia dintre noi.

Asa cum nu vor putea sa faca toate obiec-tele din lume, masinile, hainele scumpe adunate in acelasi loc. Doamna Manea ar vrea sa le semene acestor personaje si povestile ei sa nu se opreasca imediat ce paginile cartii s-au terminat, ci sa ramana prezenta in mintea cititorului, ca si cand ar fi intalnit-o in realitate…“.

Ana Maria Sandu, scriitoare

O zi de scris (buna) a Anei Maria Sandu incepe nu foarte in zori, cu o cana mare de cafea cu lapte. Se asaza la masa ei mica si incepe sa reciteasca ultima bucata de text scrisa cu o zi in urma. Ii place.

„Cuvintele se imblanzesc, nu trebuie pandite si asteptate indelung. Degetele mele le aduna apasand pe tastele laptopului argintiu. Si trec niste ore, apoi pranzul, dar cui ii pasa? O pagina de text de care sunt multumita ma poate face extrem de fericita. Si daca ies apoi din casa, nu mai merg pe trotuar, ci parca pasesc pe nori…“.

Simtea ca nu reuseste sa comunice prea bine cu cei din jur si s-a gandit ca scrisul ar putea-o ajuta in aceasta privinta. Asa a inceput sa scrie. „Acum, daca tot m-am apucat de scris, ideea ar fi sa nu ma transform peste noapte intr-o mare vorbareata, precum printii din poveste in broaste raioase“, spune, razand.

„Lasand gluma la o parte, nu m-am schimbat. Dar scrisul ma ajuta sa pastrez un echilibru emotional. Sa-mi pun ordine in senzatii, sa ma sondez, oricat de dureros si inconfortabil poate fi cateodata. Daca un scriitor se menajeaza, nu cred ca iese mare lucru. Se simte intotdeauna“.

A absolvit Facultatea de Litere din Bucuresti, a intrat in cenaclul „Litere“, al lui Mircea Cartarescu, iar in 2003, a debutat cu poemul in proza Din amintirile unui Chelbasan, tradus si publicat anul acesta si in limba franceza (cu titlul „L’écorchure“, in traducerea lui Fanny Chartres).

„Am asteptat vreo doi ani sa fie publicat. Aproape ca nu mai speram ca se va intampla vreodata. Daca nu reuseam s-o public, cine stie, poate altul ar fi fost destinul meu literar. Este doar o supozitie, bineinteles… Cert este ca, in toata perioada in care ‹‹Chelbasan›› a stat la editura, n-am scris nimic altceva. Ca si cand ar fi fost nevoie s-o vad si abia apoi sa ma gandesc la un alt text“.

In 2006, a urmat Fata din casa vagon, in colectia „Ego. Proza“, de la Polirom, iar la inceputul acestui an, volumul Omoara-ma!, considerat drept una dintre cele mai bune carti romanesti aparute in ultima perioada.

„Cand esti foarte la inceput, fiecare cronica scrisa despre textele tale conteaza foarte mult, atarna greu. Cel putin mie asa mi s-a intamplat. Dupa aceea, parca m-am mai relaxat putin. Sigur, spun asta de pe pozitia unui autor caruia nu i-au fost rase cartile. Dar, oricat de greu mi-ar putea pica la stomac o critica rautacioasa, un singur gand ma salveaza: nu trebuie sa le placa tuturor ce scriu, ce fac. Ar fi plictisitor, in fond. Si nici nu cred in ‹‹cea mai buna››, ‹‹cea mai nu stiu cum››, cred ca depinde doar de cine citeste. Dincolo de teorie, in literatura, ultimul cuvant il are gustul celui care scrie. Nu se poate altfel!“.

„Imi doresc sa nu-mi pierd linistea. Sa fiu cinstita cu mine si cu cartile mele. Sa nu imbatranesc si sa ma acresc. Sa descopar carti, filme, locuri si oameni misto“.

Catalina Ioancea
Foto: Mihai Grecea

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati