Școala și bucuria de viață

Într-o şcoală în care am cunoscut şi profesori români şi staff internaţional, i-am întrebat pe elevi pe care îi preferă. Mi-au spus că cei „din afară“ au mai mult „chef de viaţă“.

scoala si bucuria de viata

Un răspuns tranşant, care arată ce îi motivează cu adevărat pe copii. Nu recompensele, nu laudele, nici notele sau mulţumirea părinţilor, ci bucuria de viaţă a oamenilor din jurul lor.

Pentru copii, suntem, în primul rând, fiinţe emoţionale. Intenţiile noastre educative şi obligaţiile şcolare vin abia apoi, în ordinea relevanţei. Ne văităm de copii neatenţi, inactivi, neascultători sau prea agitaţi. Mulţi dintre ei devin aşa ca reacţie de respingere faţă de ceea ce nu reuşim să fim pentru ei, la nivelul energetic al căldurii şi al autenticităţii sufleteşti.

“Stările sufletești ale profesorului sunt la fel de hotărâtoare ca trăirile artistice ale unui actor”

Actul didactic se bazează pe fascinaţie. Abia apoi el este o chestiune de tehnică, ştiinţă şi inginerie metodologică. Stările sufleteşti ale profesorului sunt la fel de hotărâtoare ca trăirile artistice din vârful pensulei. Eşti fie pictor, fie zugrav. Eşti în clasă sau nu, conectat la ceilalţi sau nu. Există pentru tine ca oameni sau doar ca umbre în nevroza orarului sau a atribuţiunilor tale funcţionăreşti. Scenariul lecţiei, oricât de bine gândit, nu contează, atât timp cât cuvintele sau intenţiile care îl pun în acţiune aruncă întâi în clasă mesajul dezangajării emoţionale.

Am predat lecţii banale cu zâmbet şi energie, cu mişcări de braţe, mimica celui mai încântat om şi glasul celui mai mirat cercetător. Toate au fost un succes. După cum am predat lucruri frumoase cu detaşare şi somnolenţă, cu impact zero. Copiii intră întâi pe lungimea ta de undă, după care, prin selecţie inconştientă, se conectează sau nu la ce spui şi faci. Poţi deveni un magician, unul care orchestrează energii şi potenţează intelect, sau poţi fi un act gol pe dinăuntru, care propagă indiferenţă sau blazare.

Dacă şcolile publice româneşti şi-ar face vreodată nişte regulamente adevărate, obligaţiile ar trebui să pornească de aici: de la câtă umanitate transmitem în atitudine, de la modelul de comunicare propus de fiecare. Nu de la conţinuturile descriptive, ci de la câtă încântare, tensiune, curaj, implicare răspândim.

“Emoțiile bune nasc disponibilitatea de a fi creativ”

Copiii, ca de altfel toţi oamenii, sunt ghemuri de emoţii. Toate se desfăşoară după ritmul şi chemarea firelor din ceilalţi. Singurul lucru care naşte soluţii şi disponibilitatea de a fi creativ este o emoţie bună. Un sentiment luminos deschide în tine puterea de a fi volubil, jucăuş, versatil, de neoprit. Intelectul singur este un instrument inert care îşi găseşte utilitatea doar propulsat de puterea simţirii, a deciziei, a curajului.

Am văzut în programele de formare profesională a educatorilor români titluri pretenţioase şi terminologie excesiv birocratizată. De o mie de ori mai bine-venit ar fi, de exemplu, un curs simplu cu un repertoriu de 30 de expresii distincte prin care poţi lăuda sau încuraja un copil. Vocabularul validării se poate învăţa ca o limbă străină. Expresia luminoasă a feţei, zâmbetul şi tonul vocii pot fi împrumutate ca din recuzita unui actor.

Sunt atâtea studii care arată că odată cu modificarea fiziologiei şi mimarea bucuriei, este foarte probabil să ne contaminăm la propriu de stări binefăcătoare. Poate că în fişa postului oricărui profesor sau părinte trebuie să existe ceva din angajamentul artistic al unui actor care, înainte de a-şi spune replica, trebuie să o simtă. Pe ea şi pe cei care o aud. Numai aşa putem face schimbare de paradigmă în educaţie. Cu o mutaţie conştientă a stărilor noastre de spirit în preajma copiilor. Cu o rescriere a scenariului simplu de la orice clasă, cu o redistribuire a rolurilor, gesturilor, tonurilor vocii şi privirilor semnificative.

“Spațiul public e dominat de oameni care se simt bine plângându-se”

O dovadă clară a relevanţei acestei puneri în scenă ne sunt anii de reformă din spatele nostru, toţi plini de ambiţii şi măsuri care s-au pierdut pe drum şi pentru că în spatele fiecărui act de modernizare au stat oameni neconvinşi, temători. Adică acte potrivite cuplate cu emoţii nepotrivite. Probabil că mult din întârzierea noastră ca ţară e mult condiţionată de sărăcia limbajului nostru pozitiv. Suntem captivi în cultura văicărelii. Spaţiul public e dominat de observaţii depreciative şi oameni care se simt bine plângându-se sau acuzând. Este o bine cunoscută capcană a minţii: acesteia îi place să simtă că are dreptate: chiar şi când se vaită, emoţia dominantă este, paradoxal, plăcerea. Avem dreptate să fim trişti, furioşi şi blazaţi. Nu ne permitem însă luxul să o facem. Copiii noştri, iată, ne judecă deja şi, într-un fel sau altul, vor plăti pentru greşelile noastre.

Mă întreabă o mulţime de părinţi cum pot contracara efectele unei şcoli înţepenite în metode vechi şi dominate de oameni apăsaţi, greu de reformat. Cel mai greu de recuperat nu sunt lecţiile neînţelese, ci valurile de stări proaste pe care un cuvânt nepotrivit, o ameninţare indirectă sau o dezamăgire apăsătoare ni le-au produs. Suntem, pe dinăuntru, făcuţi dintr-un fel de energie a stărilor sufleteşti acumulate în prima copilărie, de la oameni şi experienţe pe care le-am primit ca atare, fără să le putem filtra sau apăra de ele.

Cum ne putem proteja copiii de influenţa nefastă a celorlalţi, a sistemului şi a oboselii lui? Răsunsul vi l-au dat deja ei: compensând acasă cu „cheful de viaţă“. Oferind emoţii luminoase, aventură, mirare şi recunoştinţă în cele mai mici gesturi. Pentru că cel mai puternic resort din spatele planului nostru de a ne educa şi deştepta copiii este, poate, felul în care ştim noi să iubim viaţa.

 

oana moraru

 

OANA MORARU

 

Este consultant educațional, fondatorul și managerul școlii Helikon, unul dintre proiectele de alternativă educațională privată de ciclu preșcolar, primar și gimnazial din Călărași. A absolvit Liceul Pedagogic și Facultatea de Litere din București. Este consultant educațional în domeniul învățământului privat preuniversitar și are 20 de ani experiență la catedră și parteneriate active cu școli și grădinițe în Europa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto: shutterstock

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate