Sanatatea ti se citeste pe corp

In cazul multor afectiuni, organismul tau trimite in exterior semnale usor de descifrat pentru cunoscatori. Invata si tu acest limbaj si afla despre suferintele tale chiar inainte ca acestea sa devina grave sau doar suparatoare.

Citirea pe fata (sau maini, de exemplu) a semnelor unei afectiuni este o metoda de diagnostic veche de cand lumea, practicata de multi medici si in zilele noastre.

Chiar daca au la dispozitie metode complicate de testare si vizualizare a organelor interne, a scheletului sau compozitiei sangelui, medicii pot "citi" – privindu-ti doar unghiile – suferintele ficatului si o eventuala anemie. Ai fi uimita sa afli cat de multe poti spune despre organismul tau folosindu-ti doar spiritul de observatie.

Nu trebuie sa fii medic pentru a sti sa descifrezi aceste semne. Trebuie doar sa stii ce sa cauti si unde sa te uiti. In cazul in care ti se pare ca in organismul tau exista o suferinta, analizele medicale ulterioare si un consult de specialitate iti pot confirma banuiala.

Cititul in palma
Se pare ca stangacii sunt mai predispusi la boli intestinale si la diabet decat cei care folosesc preponderent mana dreapta. Pare uimitor, dar o simpla strangere de mana iti poate da informatii despre sanatatea posesorului ei.

  • Palmele calde si umede si tremurul manii pot indica o hipertiroidie, in timp ce aceleasi semnale, de data aceasta pe maini reci, pot semnala anxietate.
  • Un cordon dur de-a lungul palmei, insotit adesea de indoirea degetului mic, este numit contractura lui Dupuytren si este asociat cu o boala a ficatului sau cu epilepsie.
  • Palmele rosii pot fi un semn al sarcinii sau al unui tratament contraceptiv si sunt intalnite adesea la persoanele alcoolice.

Unghiile vorbesc

  • Daca iti lipesti unghiile de la degetele aratatoare, spatiul dintre ele (la radacina unghiei) trebuie sa aiba forma unui romb minuscul. Lipsa acestuia poate constitui un semn de intrebare. Unii oameni se nasc astfel, insa disparitia spontana a acestui spatiu poate fi semnul unei boli severe, inclusiv al unei suferinte hepatice sau pulmonare.
  • Unghiile in forma de lingura (denumite de medici coilonichie sau unghii hipocratice) pot aparea din cauza deficitului de fier din organism (anemiei) sau pot fi semnul unei angine.
  • Unghiile dezlipite de pe patul unghial si subtiate (onicoliza) sunt intalnite uneori in hipertiroidism si psoriazis.
  • Unghiile normale si sanatoase cresc de obicei cu o zecime de milimetru pe zi, dar se opresc din crestere in cazul instalarii unei boli grave. Cand incep sa creasca din nou, lasa in urma lor un lant transversal iesit in relief fata de planul unghiei. Prin masurarea distantei de la cuticula pana la aceasta ridicatura, putem stabili cu precizie perioada in care persoana respectiva a fost bolnava.
  • Urmareste culoarea unghiei. Unghiile foarte deschise la culoare pot sa indice anemie; unghiile gri-albastrui pot fi semnul unei boli de inima, iar petele maronii – semn de psoriazis.

Fata-n fata
Fata noastra este oglinda problemelor noastre de sanatate.

  • O fata lipsita de expresie se intalneste adesea in boala Parkinson.
  • Pe de alta parte, o fata rotunda, de forma lunii, poate semnala boala lui Cushing.
  • O frunte foarte lata, proeminenta, este semnul unei acromegalii (o forma de gigantism).
  • Obrajii rosii si pielea alba pot fi un ideal de frumusete, dar, din pacate, si indiciul unei boli tiroidiene.
  • Pleoapele lasate (ptoza) insotite de retragerea liniei parului pot indica o forma rara de distrofie musculara.

In orice caz, daca avem rabdare si o privire formata, pe fata noastra putem descoperi si alte indicii mai putin evidente ale bolii.

  • Persoanele cu hipotiroidie pierd adesea treimea exterioara a sprancenelor.
  • Depunerile de grasime aparute in jurul ochilor (xantelasma) pot fi rezultatul unor niveluri crescute de colesterol.
  • Persoanele care au nasuri carnoase sau inrosite (firisoare rosii in jurul narilor) pot fi mari consumatoare de alcool.
  • O pata rosie sau maronie de forma aripilor unui fluture, numita cloasma si aparuta pe obraji, poate fi semnul unei sarcini sau al unui tratament contraceptiv.
  • Parul facial in exces si/sau acneea apar si in sindromul ovarului polichistic (chisturi dezvoltate pe ovare). Aceasta este una dintre cele mai des intalnite dereglari hormonale la femei si este cauzata de producerea de hormoni androgeni in exces de catre ovare si glandele suprarenale.
  • O cauza rara a surditatii congenitale este asociata prezentei unei suvite de par albe (asemanatoare dungii din blanita viezurelui).

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Sport si sanatate