S-a nascut o stea: Eleva lui Goran Bregovic!

Pentru Anca Pop pare ca destinul sta sub un semn aparte, cel al succesului. Cand iti explica asta adauga, serioasa, ca talentul nu se poate niciodata dobandi.

Ca asa este, in el se contabilizeaza doar unu la suta inspiratie si 99 la suta munca, slefuirea in ani lungi a caratelor sclipitoare din tine…

Celalalt procent insa, adauga Anca, cel mic, acel unu la suta aproape nebagat in seama, este cel care conteaza.

Cu el te nasti. Grauntele acela ciudat, pe care nimeni nu l-a putut defini, si pe care il simti cateodata izbucnind inexplicabil in suflet. Atunci stii ca poti. Dupa care te apuci sa muncesti… „Pana sa incep sa cant cu Goran, nu cantasem niciodata, in fata nimanui. Nici macar in fata parintilor prin casa, cu atat mai putin in fata prietenilor sau in public, in vreun local, oricat de mic ar fi fost el.

Am pastrat pentru mine certitudinea ca pot face muzica. Ma intrebau: „ce faci cu viata ta?“, iar eu raspundeam cuminte: „o sa fac muzica“. „Cum sa faci muzica daca noi nu te auzim cantand niciodata?“.
Le explicam: „eu compun; compun cantece care imi vin in minte, pe care le simt si am sa le si cant la timpul lor.

Am sa-mi formez o trupa de instrumentisti si am sa prezint cantecele; vom face repetitii si apoi concerte.

Dar mai intai trebuie sa termin de scris cantecele din capul meu“. Asa ca, in intimitate, scriam versuri si fredonam melodii, pe care le transcriam apoi pe caiete si le inregistram, tot singura, pe un reportofon sau pe telefon, a capella.

Si cateodata mi-a fost greu sa raspund la intrebarile lor legate de viitorul meu, deoarece nu aveam dovezi care sa-mi sustina aspiratiile. Pentru ei, orice as fi zis eu legat de muzica ar fi fost doar «vorbe goale» sau «vise». Cred ca asta a fost incercarea cea mai grea: timp de ani de zile, am fost singura care credea.“

„7 ani am compus totul singura”

Copilaria Ancai s-a derulat in Canada, dupa ce ai ei evadasera din Romania comunista trecand Dunarea cu barca, intr-o noapte de decembrie, dar s-a intors acasa, unde invata, are concerte si isi vede implinit visul de a face muzica. Inainte de asta, a muncit singura, vreme de sapte ani fara oprire: a compus muzica, muzica foarte buna, si a scris versuri pentru muzica aceasta si a strans totul intr-un album devenit rapid bestseller, pe care l-a botezat cu numele ei si unde isi intrepreteaza piesele, cu o voce pe care maestrul Ancai, Goran Bregovic, marele muzician de la Belgrad, o considera de 100 de carate.

„M-am nascut in Moldova Noua, un orasel mic pe malul Dunarii, in judetul Caras-Severin. In 1987, cand eu aveam doar trei ani, parintii mei, satui de necazurile aduse de comunism, au decis sa fugim din tara, pe Dunare, intr-o barca pneumatica, in luna decembrie.

Nu mai tin minte mare lucru din aventura aceea nebuneasca, dar stiu ca nu am reusit din prima si a fost nevoie de trei incercari, ca era cumplit de frig, apa era aproape inghetata si era sa ne inecam inainte sa ajungem pe malul sarbesc. Dumnezeu ne-a ajutat, insa, si ajunsi in Serbia, am cerut azil politic in Canada. Asadar, am copilarit in Canada.

„Primul cantec l-am scris intr-o ora” Locuiam in White Rock, o suburbie a Vancouver-ului, la bloc, mergeam la scoala si scriam proza. Scriam ce gandeam despre viata, moarte, religie, univers… Imi puneam gandurile si concluziile pe hartie. Mi-am gasit o slujba apoi si intr-o zi am descoperit in drumul meu un magazin cu CD-uri de muzica la mana a doua.

De multe ori asteptand autobuzul, care venea din ora in ora, intram si imi cumparam discuri vechi cu cate doi-trei dolari, discuri ale unor trupe care existasera inainte de a ma naste eu, pe care le ascultam in drum spre casa pe un CD-player portabil. Janis Joplin, The Doors, Fleetwood Mac, Nirvana, Pixies, Van Halen…

Nu a trecut mult pana cand am inceput sa cumpar si carti cu biografia acestor artisti pe care le citeam seara inainte de culcare. Istoria muzicii ma fermecase si nu aveam sa mai scap. De-atunci nu am mai scris proza. Am scris cantece.

A fost o trecere atat de naturala si neintentionata. Mergeam pe strada si auzeam melodii, care nu-mi mai dadeau pace pana nu le gaseam si cuvintele si le finalizam. Aproape, imediat, mi-am cumparat prima chitara si am scris primul meu cantec, «Sail», care se afla pe albumul de debut.“

Curajul de a canta cu Bregovic

Prima oara cand am cantat cantecele mele in fata oricui, inclusiv a parintilor mei, a fost la un concert sustinut impreuna cu Goran Bregovic in fata a cateva mii de oameni. Pare incredibil, nu?

Bineinteles ca au existat si emotii, munti de emotii, dar important este faptul ca, atunci cand mi-au strigat numele, nu am stat pe ganduri nici o secunda si am urcat decisa pe scena. Stiam ca venise vremea mea.

A canta live cu trupa nu este absolut deloc un lucru simplu; presupune multe chestiuni tehnice legate de sonorizare, cu care un artist se obisnuieste in timp, adunand experienta, ceea ce eu nu aveam.
Cu toate acestea, am avut curajul sa o fac, am avut curajul sa-mi asum riscul. Si totul a fost bine.

Pentru parintii mei a fost un moment de neuitat, un moment eliberator, o confirmare ca nu mi-am irosit viata, iar pentru mine… pentru mine a fost un moment… normal. Mi s-a parut firesc sa fiu acolo si sa fac ceea ce am facut. Dovada ca nu ma inselasem: muzica era calea mea.“

Inapoi acasa

Surad: „Asa a fost si cu Bregovic si cu intoarcerea in Romania: erau clipe si decizii care stateau acolo si trebuiau sa se intample, nu?“ „Cred ca da, si ma bucur ca ai mei, parintii si sora mea, au luat decizia sa revina acasa. Cum am ajuns, de fapt, inapoi in Romania? Venisem la Moldova Noua ca sa-mi termin de compus albumul si am constatat ca sunt legata pana la durere de locul nasterii mele.

Este un loc care ma inspira, un loc incredibil de frumos, este locul meu bun, unde ma simt in siguranta si unde strang fericire pentru restul vietii mele. Asa fost si cu Goran: un lucru simplu si fericit. L-am cunoscut intamplator, lui i-au placut foarte mult compozitiile mele si am inceput sa colaboram.

El apare ca featured artist pe melodia lui preferata de pe albumul meu, «Jealous Monster», pentru care a scris si interpretat un solo de chitara electrica, si apare la inceputul si sfarsitul videoclipului pe care l-am filmat pentru piesa respectiva, in fata semineului, in sufrageria casei lui din Belgrad.“

Despre marele artist, Anca vorbeste deschis cu admiratie si iubire, ca o eleva care si-a inteles foarte bine profesorul. „De la Goran am invatat, in afara de muzica, marea lectie a rabdarii.

Din momentul in care am scris primul meu cantec, «Sail», in 2003, si pana cand am inregistrat albumul de debut si am sustinut primul meu concert, in 2011, trecusera sapte ani.

Sapte ani in care am trait doar eu cu ideea mea. Si ce daca restul lumii nu stie si nu crede inca? Nu ai nevoie de nimeni altcineva in afara de tine, sa creada cu adevarat in ideea ta. Crede tu si vor crede şi ceilalti!“

Autor: Adrian Caltan

Vezi si Cristian Filip, salvat de credinta si bucataria raw vegan!
 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati