Ruxandra Rusan, pe coperta Avantaje de august: ”Am învățat să mă bucur de orice”

Pe coperta de august este Ruxandra Rusan, o ardeleanca de 37 de ani, îndragostita de București, jurnalist freelancer, soție și mama unui baiețel care e sursa de inspirație și în profesie.

Coperta revistei Avantaje, editia de august

Ce am eu sa spun despre mine? Lucruri bune, vreau sa zic. Pe la 36 de ani a început sa-mi placa de mine. Pâna atunci, nu-mi eram prea simpatica, era foarte la îndemâna sa nu ma întorc des spre mine însami pentru ca în jurul meu erau destui oameni frumosi sau interesanți sau destepți. Când am început sa ma privesc cu interes, am remarcat faptul ca m-am nascut cu capacitatea de a fi fericita din orice. Si nu vorbesc de lucrurile mari – ca suntem sanatosi, ca avem ce mânca sau unde dormi. În piramida mea maslowiana, astea sunt bifate, ca la mai toți oamenii care se trezesc apoi nefericiți din alte cauze. Eu nu-mi prea gasesc pricini de nefericire, mi se pare mai la îndemâna sa ma agaț de bucurii cu o pofta de viața care uneori ma si sperie. Ma bucur dimineața ca e apa calda la dus, ca am gasit un parfum care mi-a mers direct la suflet, ca nu ma strâng pantofii, ca gasesc 50 de lei în pantalonii scurți pe care nu i-am mai purtat de anul trecut… Dar sa revenim la lucruri practice si demonstrabile.

Acum pot sa spun sigur de unde sunt: din Carei, un orasel ardelenesc de ți-i mai mare dragul, unde toți se cunosc cu toți. Am fost acolo ultima data la înmormântarea bunicii mele care fusese învațatoare si au venit fostele ei eleve sa îi cânte. Genul acela de oras. Dar mult timp n-am stiut sa zic de unde sunt. M-am nascut la Timisoara, am locuit la Carei pâna pe la 12 ani, apoi am stat prin Drobeta Turnu Severin, apoi am servit un pic de Cluj-Napoca. Pe Bucuresti l-am ales eu de bunavoie si nesilita de nimeni. Asa ca eram ba ardeleanca, ba olteanca, în funcție de cum dadea mai bine în context atunci când ma întreba cineva de unde sunt.

La Bucuresti, m-am angajat la Prima TV pentru ca aveau sediul exact la subsolul facultații de Jurnalism. Am ajuns în presa scrisa pentru câțiva ani. Aici l-am cunoscut _i pe soțul meu. Un ungur. Care avea obiceiul sa discute cu un alt coleg ungur despre noi, fetele din redacție. Asa am aflat eu, printre altele, ca-i place de mine (nu i-am spus din prima ca înțeleg maghiara). Ne-am luat, ne-am facut familie si pe fiul nostru, Tudor. La puțin timp, am luat decizia ca, în plin prag de criza, sa ne dam demisiile amândoi si sa ne facem un butic de comunicare.

ruxandra-1

Aveam sa câstigam timp cu copilul si bani suficienți ca sa nu ne gândim la ei. Au urmat cifre, planuri de afaceri, goana dupa clienți. Cum noi ne-am bazat mai mult pe feeling, nici afacerea nu ne-a dus în vacanța în Hawaii, dar în principiu am câstigat timp cu copilul si o libertate placuta, care însa are prețul ei. În timp ce negociam la Prima difuzarea emisiunii „Efectul Wow“, produsa pentru un client, am primit de la o fosta colega propunerea de a participa la castingul pentru prezentatoare la emisiunea „Totul despre mame“. Mi s-au aprins calcâiele imediat: vorbeam despre ce-mi place mie si cred cu sinceritate ca sansa sa faci, profesional vorbind, ceva 100% în concordanța cu crezul tau e rara.

Eu am avut-o si a fost frumos. Copii, mame, psihologi, nutriție, make-up, camere de filmat, invitați de nu-ți mai venea sa-i lasi sa plece… Dupa doua sezoane, emisiunea TV s-a oprit, dar saga parentingului continua online. Între timp, viața merge mai departe, contractele vin, trec, copilul creste, noi tragem la aceeasi caruța si atunci n-are de ce sa nu fie bine. Scriu, prezint evenimente, mai negociez cu câte un client mofturos, mai duc copilul la înot, mai citesc o carte (si ma frustrez ca eu nu sunt în stare sa scriu una), mai gatesc. Munca asta în regim autonom pare ca o vacanța la schi în mijlocul lui august pentru multe prietene de-ale mele, corporatiste. La început, le las sa fiarba în suc propriu de invidie ca am asa o existența perfecta. Pe urma le marturisesc ca sunt momente în care mor de dorul colegilor, al pauzelor de cafea. Ca tânjesc sa iau prânzul în oraș, în timp ce bona duce copilul în parc si se cearta cu el sa-si faca lecțiile.

Ca salariul ala care vine ca ora fixa pe ceas nu e de lepadat. În consecința, fiecare alegere pe care o facem vine cu parți bune si mai puțin bune. Daca as câstiga la Loto, sigur as calatori. L-as retrage pe fi-miu de la scoala si ne-am plimba toți trei (plus cei doi câini) prin toata lumea. Am o lista pe care trebuie s-o bifez înainte sa mor: sa înot cu delfinii, sa ma dau în cel mai înalt montaigne-russe si sa vad Africa. Într-un fel, faptul ca nu am reusit înca sa fac nimic din toate astea ma linisteste pentru ca asta înseamna ca nu pot muri. N-am cum, am treburi de rezolvat!

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate