Rugăciune pentru Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă

Data de 23 aprilie este o zi de mare sărbătoare. Creștinii sărbătoresc un mare sfânt, și anume Sfântul Mucenic Gheorghe. Această zi reprezintă una dintre cele mai importante sărbători din an și este marcată cu cruce roșie în Calendar Creștin Ortodox.

Pe 23 aprilie, mulți credincioși își vor serba onomastica, așa că nu se fac munci grele cu ocazia acestei zile sfinte. De asemenea, această sărbătoare reprezintă și un prilej de rugăciune pentru credincioși.

Rugăciune pentru Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă

Troparul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, glasul al 4-lea:

Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci ocrotitor, celor bolnavi doctor, împăraţilor ajutător, purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântu­iască sufletele noastre.

Cu nevoinţă bună te-ai nevoit prin credinţă, purtătorule de chinuri al lui Hristos şi păgânătatea chinuitorilor ai mustrat şi jertfă bine primită lui Dumnezeu te-ai adus. Pentru aceasta şi cunună de biruinţă ai luat; şi cu rugăciunile tale, sfinte, tuturor le dai iertare de greşeli.

Cântarea 1, glasul 1. Irmos: Ziua Învierii…

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mai presus decât soarele a strălucit pomenirea ta acum, mucenice înarmat al lui Hristos. Căci ca nişte raze prealuminoase, strălucirile minunilor în tot pământul strălucit le-ai vărsat, de lumină purtătorule, Sfinte Mare Mucenice Gheorghe.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Însuţi oştitorule, mult biruitorule, luptătorule al lui Hristos, dă-mi mie ca să laud luptele şi vitejiile tale, pe care le-ai suferit bărbăteşte, aprins de dorul lui Hristos, înţelepte, Căruia şi viezi, bucurându-te.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un nou David viteaz te-ai arătat în războaie, îndemânatic cu mâna. Că precum acela pe Goliat, aşa şi tu pe protivnic l-ai biruit, surpându-l cu săgeţile cuvintelor tale, Încununate Gheorghe.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cât este de înfricoşătoare, de negrăit şi minunată naşterea ta cea frumoasă, Fecioară. Căci ca pe un Prunc pe Dumnezeu Cel cu totul Desăvârşit L-ai alăptat la sân trupeşte; uimitoare auzire: Hrănitoarea de Prunc, Maică fără de bărbat.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4 5 6

Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Spiritualitate