Romel Muşa, antrenorul mistuit de pasiunea pentru judo

„Omul sfinţeşte locul”, spune o vorbă înţeleaptă şi plină de adevăr, deşi adesea neglijată în ziua de astăzi. E şi cazul celor care îndrumă paşii, ghidează talentele tuturor copiilor ajutaţi cu burse de către Jurnalul de fapte bune. Ei sunt profesorii, antrenorii, mentorii fără de care acele talente, indiferent de domeniu, nu şi-ar concretiza decât mult mai greu potenţialul. Ori şi l-ar risipi, pur şi simplu.

Iată de ce Jurnalul de fapte bune a decis să ofere un Premiu de Excelenţă unor asemenea oameni. Iar primul dintre ei este profesorul Romel Muşa, antrenor de judo la CSS Târgovişte, trei dintre elevii lui fiind deja recompensaţi cu burse în cadrul campaniei noastre.

omel Musa cu Xenia Chitu

de Gabriel Peneş

Din cei 40 de ani de viaţă, profesorul Romel Muşa a dedicat 34 judo-ului. 17 ca practicant, începând cu vârsta de 6 ani, iar alţi 17 ca antrenor, meserie pe care o face nu ca pe o slujbă oarecare, ci ca pe o pasiune ce-l mistuie şi acum.

Originar din vechea Cetate de Scaun a Ţării Româneşti, Târgovişte, profesorul Muşa este, însă, în primul rând, un om al muntelui şi al pădurii, crescând practic la poalele Munţilor Leaota, în comuna dâmboviţeană Bărbuleţu.

De acolo şi-a extras puterea şi prospeţimea, încă „verzi” şi dupa patru decenii de viaţă. „Până la 18 ani, nu am ştiut cum sunt verile la oraş”, spune Romel Muşa, cu aerul munteanului pentru care cetatea urbană este un rău necesar, dar tot un rău.

A practicat judo în anii ‘ 80, în cadrul clubului SARO Târgovişte, sub comanda antrenorului Aurel Stroică, avându-i printre colegii de generaţie pe cunoscuţii – pe atunci – veri Cărănescu, Romică şi Gabriel. A prins virusul acestui sport şi, de atunci, a rămas în permanenţă „bolnav” de el.

Când i-a venit timpul, în prima parte a anilor ’90, a mers la facultate. “Am dat la Drept, dar aici, în Târgovişte. Tata tot încerca să mă determine să mă fac poliţist, iar Dreptul pica bine la aşa ceva”, îşi aminteşte Muşa râzând.

Dar Dreptul n-a fost să fie. A fost să fie, în schimb, ANEFS-ul, aşa cum fusese rebotezat după Revoluţie fostul IEFS sau, altfel spus, „facultatea de educaţie fizică”, la porţile şi la exemenele căreia a poposit cu succes, împreună cu un prieten care i-a oferit şi impulsul necesar acestei decizii. După 4 ani de facultate în Bucureşti era convins că va rămâne în Capitală. Dar iar nu a fost să fie aşa.

Citește continuarea pe www.jurnaldefaptebune.libertatea.ro

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Mama si copilul