Ritualuri in dragoste

  • A A A
  • E-mail
    PAGINA 1 DIN 5

    Vraji s-au facut mereu si pretutindeni in lume. Magia este o arta care foloseste forta mintii si resursele naturii pentru a influenta evenimentele in vederea obtinerii efectului dorit. De-a lungul vremurilor, in anumite zone geografice si in anumite cercuri sociale, interesul pentru practicile vrajitoresti traditionale a fost perpetuat continuu in forma lui autentica. Este vorba despre vestitul hoodoo (sau voodoo) de inspiratie africana, ritualurile oculte din grimoarele medievale vest-europene sau farmecele spatiului est-european, care-si trag esenta din samanism si miturile orfice.

    In ultima jumatate de secol, preocuparea pentru magie a renascut in forta, o data cu aparitia curentului wicca, o forma modernizata, romantizata si bine intentionata a vechilor ceremoniale magice pagane. Consemnarile istorice mai scot la iveala un detaliu – cele mai multe referinte la magie vorbesc despre farmecele de dragoste. In articolul de fata sunt prezentate cateva, culese din lumea larga si din epoci diferite. Nu crezi in vraji? Alege-ti una si urmeaza atent instructiunile, s-ar putea sa ai surprize…

    Principii de baza

    •  Trebuie sa ai o motivatie foarte puternica. Daca nu-ti doresti din toata inima acel lucru, cel mai probabil vei pierde timpul degeaba.
    •  Inainte de a incepe, asigura-te ca ai liniste si nu te poate deranja nimeni si nimic. Concentrarea profunda joaca un rol esential in reusita actului magic.
    •  Fixeaza-ti o tinta rezonabila. Oricate farmece ai face, sansele de a-l seduce pe Brad Pitt sunt ca si inexistente. Propune-ti sa atragi pe cineva cunoscut sau cu care interactionezi, daca nu frecvent, macar din cand in cand.
    •  Ai mare grija ca efectele vrajilor tale sa nu dauneze cuiva. Regula de aur a wiccanilor este „Fa tot ce-ti place daca nu faci rau nimanui“. Fixeaza-ti bine in minte ca raul facut se va intoarce impotriva ta la un moment dat.
    •  Nu insista sa atragi o persoana care in mod evident nu te place sau nu te vrea. Vraja se va lega, dar nu va tine decat pentru scurt timp.

    Fazele si zodia lunii
    Alegerea mo­­­mentului potrivit da mai multa forta actului magic si ii usureaza calea spre succes. In selectarea acestuia, pozitia Lunii are cea mai mare importanta. Astfel, majoritatea ritualurilor trebuie indeplinite la Luna Plina sau in crestere, altele cand Luna descreste, iar Luna Noua este rezervata numai unor cazuri foarte speciale. De regula, fiecare „procedura“ specifica in ce faza a lunii trebuie sa fie executata.

    Zodia in care se afla Luna are, de asemenea, importanta. Farmecele de dragoste, de pilda, sunt mai eficiente cand Luna se afla in pasionalele semne de Foc: Berbec, Leu sau Sagetator. De asemeni, indiferent de scop, este bine sa se profite de perioadele cand Luna se afla in Rac sau in Taur, pozitii puternice, care polarizeaza admirabil energiile.
     

    •  Luna Noua
      Luna nu este vizibila, oricat de senin si de instelat ar fi cerul. Aceasta faza a lunii nu este recomandata in magia alba (benefica, nedaunatoare), deoarece ii contracareaza efectele. Exista alte tipuri de magie care opereaza pe Luna Noua, dar lucreaza cu forte periculoase, care iubesc intunericul deplin.
    •  Luna in crestere
      Sunt cele doua saptamani cuprinse intre Luna Noua si Luna Plina. Luna apare ca un disc incomplet, in forma literei D. Un D mai „suplu“ in prima saptamana si mai „bombat“ in cea de-a doua. Este o perioada foarte buna pentru a atrage energiile, ideala pentru ritualurile magice de atragere a iubirii, succesului, prosperitatii, fortei fizice si sanatatii.
    •  Luna Plina
      Luna apare ca un disc auriu sau argintiu, nestirbit si luminos, iar influxurile energetice sunt la apogeu. Este perioada ideala pentru magie. Motivatiile se intensifica, puterea de concentrare spo­reste, perceptiile extrasenzoriale sunt mai puternice. Este favorabila oricarui ritual, de la cele legate de sanatate, dragoste sau bani, pana la cele de initiere, consacrare sau purificare.
    •  Atentie! Eclipsa de luna este un caz particular al lunii pline. Nu se practica ritualuri magice in noptile eclipselor de luna!
    •  Luna in descrestere
      Luna descreste in cele doua saptamani cuprinse intre Luna Plina si Luna Noua. Luna apare ca un disc incomplet, in forma literei C. Un C mai „plin“ in prima saptamana si mai „scobit“ in cea de-a doua. Este timpul potrivit pentru eliminarea influentelor negative, pentru a o rupe cu obisnuintele nocive, pentru a alunga ceea ce iti face rau, pentru a rupe o relatie nepotrivita sau a scapa de o iubire chinuitoare.
    Ritualuri in dragoste, 5.0 out of 5 based on 1 rating
    VN:D [1.9.22_1171]
    Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
    PAGINA 1 DIN 5

    Comentariile sunt închise.