Riscul e meseria mea

circDupa ce o cunosti pe Mioara si pe colegul ei de trupa, Adrian, si ajungi sa intelegi riscul enorm pe care il infrunta in fiecare zi stand langa sapte tigri bengalezi si siberieni, nu este deloc exagerat sa spui ca ei, tigrii, aproape fac parte din familia lor.

Mioara ii iubeste ca pe niste copii. Pe unii dintre ei i-a vazut crescand de cand erau cat niste catelusi, au trecut prin multe impreuna si ii simte la fel de aproape ca pe niste rude de sange.

Sigur insa, ca sa intelegi asta, trebuie sa treci dincolo de arena, in spatele reflectoarelor colorate, acolo unde nu mai sunt farduri si masti, unde dispar paietele, aplauzele si sclipirile blitz-urilor. Sa stai langa ea acolo, in „lumea animalelor“.

Dresura cu doua bete de trestie.
Cand trece pe la Stela, tigroaica bengaleza complet alba, unul dintre cele cinci exemplare existente acum in toata lumea, Mioara se apropie de ea si o mangaie intre urechi.

Iar Steluta, pe care la inceput o chema Siena, dar Mioara si Adrian au botezat-o mai pe romaneste, toarce multumita ca un pisoi ce este. Este drept, un pisoi de vreo 150 de kilograme, „un puiut“ de numai patru luni.

Trebuie sa o vezi pe Mioara cand aduce, cu spatele, mancarea pentru Franco, marele siberian, „seful“ tigrilor de la Circul „Globus“ si pentru Arsin, „baiatul“ din familia bengalezilor, fratele Stelei, care, la fel ca sora lui, la inceput avea alt nume: Sony.

Sau cand o hraneste cu mana ei pe Bagheera cea mica, rasfatata familiei de tigri. Sa o vezi vorbind delicat cu Nero, in vreme ce il plimtigru bengalezba alaturi de profesorul lor de dresaj, maestrul Ionel Gheorghe, ori alintand-o in vreme ce o duce catre bazin, la o balaceala, pe Zara, „pustoaica“.

Si sa fii acolo la repetitii, atunci cand salta pe umeri pitonul urias, care poate zdrobi in opt secunde un om in stransoarea lui, fiindca cei doi dresori sunt singurii din lume care au reusit un numar in care tigrii stau alaturi de sarpe, dusmanul lor de moarte recunoscut.

Toate astea cu mainile goale, fara lanturi, fara furci care sa sperie animalele, fara bici, cravasa, urlete, pistoale cu gaze sau arme cu arc electric. Doar vorbindu-le, pe rand. Si folosind pentru dresaj, ca sa-i invete miscarile (ridicatul in doua labe pentru complimente si salturile in timp exact), doar doua bete de trestie. Doua trestii subtirele ca doua undite de pescar. Mioara le vorbeste tigrilor tot timpul. Uneori mai usor, aproape soptit, ca si cum le-ar spune un secret la ureche, alteori mai tare, mai hotarat, sau pe un ton de conversatie banala. Desi nu este deloc banala. Ii cearta cand gresesc sau cand sunt mai nabadaiosi, le povesteste ce vrea sa faca, ce-a vazut ea ieri, ii cheama, ii imita, ii alinta, se comporta cu ei ca si cum ar fi niste copii. Toate astea cu zambetul pe buze, parca intr-o joaca, dar una mortala, in timpul careia stie ca o greseala s-ar putea schimba in orice secunda intr-o drama teribila.
 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii