Reţete de siropuri şi de sucuri naturale

  • A A A
  • E-mail

    spremute di frutta

    Dacă nu suntem atenţi la stilul de viaţă şi de alimentaţie pe care îl avem, în anotimpul rece ar putea să scadă imunitatea organismului.

    Astfel, pentru a ţine viruşii la distanţă şi a ne păstra într-o formă de zile mari, ne-am gândit să apelăm la siropuri şi sucuri naturale, bogate în vitamine, minerale şi substanţe nutritive.

    Siropul din muguri de brad

     

    Mugurii de brad care se recoltează primăvara se pot folosi în scopuri terapeutice.

    Siropul din mugurii de brad se poate folosi pentru a creşte imunitatea organismului şi pentru a trata bolile de plămâni sau cele digestive.

    Daca nu ai achiziţionat siropul din muguri de brad de la un producător, îţi oferim reţeta, care este una foarte simplă.

    Într-un borcan de 1 kg se pun straturi alternative de muguri de brad şi zahăr.

    FDB

    Ultimul strat trebuie să fie de zahăr şi să aibă grosimea unui deget. După această operaţiune, borcanul se închide ermetic şi se lasă în soare timp de 10 zile.

    După această perioadă, se strecoară siropul prin stoarcere cu tifon, apoi se fierbe cel mult zece minute. După ce s-a răcit, siropul se pune în sticle, nu în plastic, care se închid ermetic şi se ţin la loc răcoros.

    Din acest preparat se iau zilnic două- trei linguri înainte de mesele principale.

     

    Infuzia din muguri de brad

     

    Tot din mugurii de brad se poate face o infuzie care este recomandată în gripă, răceli, boli renale şi digestive.

    Pentru a face această infuzie avem nevoie de 200 ml de apă clocotită, care se toarnă peste două linguri de muguri de brad.

    Mugurii de brad se lasă la infuzat 15 minute. Este de preferat ca infuzia să se îndulcească cu miere de albine şi să se consume două-trei ceşti pe zi, după mesele principale.

    Cu această infuzie se pot face şi inhalaţii pentru activarea circulaţiei sângelui, dar şi pentru înviorarea tenurilor plaide şi obosite.

     

    Siropul de ridiche neagră

     

    Dacă te-ai molipsit cu o tuse seacă, poţi folosi siropul de ridiche neagră, care are proprietăţi imunostimulatoare.

    După ce ai spălat ridichea neagră, poţi să faci o scobitură, pe care să o umpli cu o linguriţă de miere naturală.

    Ridichea se pune într-un bol, lângă o sursă de căldură şi se lasă până de 12 ore. În tot acest timp, ridichea va lăsa un sirop, din care se va lua câte o linguriţă de 3-4 ori pe zi.

    Scobitura se poate umple iar cu miere, după ce a fost consumat siropul, până ce coaja ridichii începe să se stafidească.

     

    Siropul de ceapă

     

    Este excellent pentru guturai şi răceală! Pentru a obţine acest sirop, avem nevoie de trei cepe, care se curăţă şi se mărunţesc.

    Peste acest amestec se adaugă 150 de apă şi 100 grame de miere sau zahăr. Preparatul se fierbe timp de 5 minute, se lasă la răcit şi se filtrează.

    Din acest sirop se servesc câte 3-4 linguri pe zi.

    O altă modalitate mai rapidă şi mai uşoară de a obţine acest sirop este de a da pe răzătoare o ceapă. Din ceapa mărunţită se stoarce sucul, peste care se adaugă 2 linguri de miere. Acest sirop se consumă de 3-4 ori de-a lungul unei zile.

     

    Siropul din hrean

     

    În terapiile alternative hreanul este cunoscut pentru proprietăţile lui remarcabile de a potoli febra şi tusea.

    Pentru a obţine preparatul, se răzuieşte rădăcina de hrean, peste care se adaugă 10 linguri de miere.

    După ce a fost lăsat câteva ore, acest amestec se poate consuma de trei ori pe zi.

     

    Siropul de usturoi

     

    Usturoiul este considerat un antibiotic natural, care distruge viruşii, bacteriile şi paraziţii intestinali.

    Pentru a obţine siropul de usturoi, avem nevoie de 8-10 căţei de usturoi, pe care îi zdrobim sau pisăm cu o furculiţă.

    Apoi, adăugăm 10-12 linguriţe de miere şi ţinem preparatul 3-4 zile într-un recipient.  Acest siropul se poate consuma câte o linguriţă pe zi, timp de câteva zile.

     

    Mix de plante pentru detoxifiere

     

    Se poate face suc din rădăcină de ţelină, păpadie şi urzică cu ajutorul blender-ului. Se pot combina cantităţi egale din aceste sucuri şi se amestecă.

    hepta_1157850Pentru detoxifierea rinichilor şi a ficatului se poate face o cură de trei săptămâni. Din acest preparat, se consumă zilnic o cantitate de 200 ml de suc.

     

    Suc de pătrunjel

    Acest suc este un foarte puternic detoxifiant şi un adjuvant în boala canceroasă, în hepatita acută şi cronică, dar şi în lupta cu celulita.

    Pentru a prepara acest suc avem nevoie atât de rădăcina de pătrunjel cât şi de frunze. Cu ajutorul blender-ului se obţine sucul de pătrunjel care se poate amesteca cu suc de morcovi, sau suc de măr.

    Se poate face un amestec de ¼ suc de pătrunjel şi ¾ suc de morcovi sau suc de măr.

    Este bine de avut în vedere că sucul de pătrunjel nu se consumă niciodată nediluat. Se poate consuma un pahar de suc în fiecare dimineaţă, înainte de servirea mesei cu o oră.

    Acest tratament se poate urma timp de o lună, după care se face o pauză de 10 zile.

    Citeşte şi Ingrediente naturale pentru frumuseţea ta

     

    Reţete de siropuri şi de sucuri naturale , 5.0 out of 5 based on 1 rating