Reţete cosmetice naturiste şi antirid

644CMPOdată cu trecerea timpului, pielea noastră este afectată de procesul natural de îmbătrânire. Pentru a încetini acest proces şi a ne menţine sănătatea specialiştii ne recomandă să folosim cât mai multe produse cosmetice naturale, pe care ni le putem prepara acasă.

După vârsta de 30 de ani, în jurul ochilor încep să apară cute şi riduri, iar pielea şi muşchii îşi pierd tonusul.

De aceea, atenţia pentru stilul de viaţă: odihnă, mişcare, fără alcool şi tutun, protecţie solară, mâncare sănătoasă, trebuie completată cu îngrijirea exterioară a pielii cu produse naturiste, bogate în substanţe hrănitoare.

Dacă vrei să îţi faci acasă propriul laborator este bine să ai produsele de bază, pe care le poţi combina şi folosi atât pentru ten, cât şi pentru pielea corpului.

Acestea sunt: untul de shea, untul de cacao, uleiul de argan, uleiul de cocos, uleiul de susan, uleiul de migdale, uleiul de morcov, uleiul din germeni de grâu, o apă florală preferată, glicerină, Vitamina E şi Vitamina A.

De asemenea, vei putea folosi şi ingredientele naturale din bucătărie precum: laptele de vacă sau de capră, smântână, legumele şi fructele proaspete de sezon.

Desigur, vei avea nevoie şi de o serie de ustensile speciale, care te vor ajuta să îţi pregăteşti cele mai bune produse cosmetice. Acestea sunt: o pipetă, un mojar cu pistil, un vas din sticlă, un cântar.

Acestea fiind achiziţionate şi pregătite, poţi să treci la fapte! Iată câteva reţete antirid, pe care trebuie neapărat să le încerci acasă:

Cremă antirid pentru faţă

Această reţetă este una de origine egipteană şi a fost folosită cu succes de-a lungul timpului. Pentru a prepara această cremă ai nevoie de următoarele ingrediente:

– o lingură de gel de aloe vera

– o lingură de ulei de susan

– două linguri unt clarificat

– o lingură ceară de albine

– câteva picături de ulei volatil la alegere

Ceara de albine se topeşte în puţină apă fierbinte, apoi se amestecă cu gelul de aloe, uleiul de susan şi untul. Toate aceste ingrediente se adaugă treptat.

Apoi, se pun şi picăturile de ulei volatile, care îi vor oferi aroma preferată.

Ingredientele se amestecă într-un vas de porţelan sau de sticlă, care se bagă la frigider. Peste două ore vei avea o cremă ideală pentru tenul uscat şi sensibil, cu un efect antirid excelent.

Cremă hrănitoare pentru corp

Această cremă va oferi pielii tale elasticitate şi supleţe! Iată de ce ingrediente ai nevoie pentru a o prepara:

– o lingură de ulei de migdale

– o lingură de ulei de susan

– o lingură de unt de shea

– o lingură de unt de cacao

– 10 picături de vitamina E

– 4 picături de ulei de scorţişoară

Uleiurile şi unturile se vor încălzi într-o baie de aburi, iar peste ele se vor adăuga Vitamina E. Uleiul de scorţişoară este singurul care se adaugă după ce compoziţia s-a răcit.

Această cremă are un efect hidratant puternic asupra pielii, trebuie neapărat să o încerci acasă!

Ulei de corp anticelulitic

Pentru acest produs ai nevoie de următoarele ingrediente:

– 200 de grame de frunze proaspete de iederă

– 200 de ml de ulei de germei de grâu

– 2 picături de ulei eteric de rozmarin

Frunzele proaspete de iederă se lasă la macerat timp de două săptămâni, în 200 de ml de ulei de germeni de grâu.

Compoziţia se strecoară printr-un tifon, presând bine plantele, apoi se adaugă picăturile de ulei eteric de rozmarin.

Produsul se păstrează într-un recipient din sticlă. După duşul de seară, sau cel de dimineaţă, se poate aplica pe piele cu mişcări energice de masaj.

Lapte demachiant din castravete

Este un produs excelent care va curăţa şi va tonifica pielea. Pentru a obţine laptele de castravete ai nevoie de doi castraveţi, pe care îi vei da pe o răzătoare fină.

După aceea, te vei folosi de un tifon medicinal pentru a stoarce zeama din ei. Peste zeamă se adaugă 40 ml de apă de trandafiri şi 30 ml de glicerină, într-o sticlă închisă la culoare.

Produsul se păstrează la rece, iar atunci când îl vei folosi îl vei agita bine. Se poate folosi pe parcursul a şapte zile.

Ser antirid

Acest ser se poate folosi pentru a atenua ridurile din jurul ochilor şi se aplică seara, înainte de culcare.

Pentru obţinerea lui ai nevoie de următoarele ingrediente:

– 3 ml de ulei de rodie

– 5 ml de ulei de argan

– 3 picături de vitamina A

– 3 picături de ulei de cătină

Serul se ţine la rece, într-un recipient din sticlă şi are un efect excelent antirid.

Ponturi cosmetice antirid de aplicat!

1. Pentru îndepărtarea celulelor moarte poţi folosi un amestesc de mălai sau tărâţe de grâu cu ulei de măsline. Acest exfoliant natural se poate întrebuinţa atât pentru faţă, cât şi pentru pielea corpului, o dată pe săptămână.

2. Laptele de migdale sau de soia se poate folosi şi ca demachiant natural.

3. Pentru o respiraţie proaspătă poţi folosi tinctură de arnică.

4. Dacă ai dinţii sensibili şi îngălbeniţi poţi folosi sare de mare fină pentru curăţarea lor. De asemenea, ceaiul de mentă va ţine departe respiraţia mirositoare.

5. Dacă vei să scapi de cearcăne poţi folosi ceai de albăstrele şi/sau castravete. Dacă vei tampona în fiecare seară zona din jurul ochilor vei observa că aceasta va deveni mai netedă, mai luminoasă.

6. Pentru un păr strălucitor şi sănătos, poţi folosi un ceai din coji de nucă. Poţi să-ţi speli părul de trei ori pe săptămână cu o astfel de infuzie, iar rezultatul nu va întârzia să apară!

Web editor: Magda Câmpeanu 

Vezi şi Masti cosmetice naturale in sezonul rece 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Frumusete