Remedii pentru problemele de memorie

BIL

Ţi s-a întâmplat să intri într-o cameră şi să uiţi de ce? Bine-ai venit în club! Pentru că puterea creierului scade de la 40 de ani, noi îţi spunem ce să faci pentru a diminua pierderile.

Ce dietă ţii?

Cercetatorii americani susţin că persoanele care urmează o dietă bogată în alimente ce conţine colina, o vitamină din grupa B, reacţionează foarte bine la testele de memorie şi au un risc scăzut de a manifesta semne de demenţă. Acest studiu, publicat în „American Journal of Clinical Nutrition“, arată cât de importantă este dieta pe care ai urmat-o, când vine vorba despre felul în care creierul îmbătrâneste. Surse de colină: ouăle, carnea de pui, peştele, fasolea etc.

MEMORIA, PE PLUS Include în meniu ouă fierte tari sau fasolea bătută.

DACĂ ESTE TENSIUNEA DE VINĂ?

Conform unui studiu al Universităţii din California, persoanele cu o tensiune arterială crescută sunt predispuse la a avea probleme cu memoria, comparativ cu persoanele care au tensiune normală. Asta pentru că presiunea sanguină poate contracta vasele de sânge, reducându-se astfel cantitatea de sânge care ajunge la creier.  MEMORIA, PE PLUS Verifica-ţi constant tensiunea arterială, iar dacă sunt nereguli, urmează recomandările medicului, atât în ceea ce priveste pierderea greutăţii, cât şi a nevoii de mişcare.

CARBOHIDRAŢII, PE MINUS?

Ai eliminat din dieta carbohidraţii, adică ai renunţat la paste, pâine şi cartofi, şi ai scăpat de cele câteva kilograme nedorite. Dar ştiai că mai trebuie să adaugi ceva pe lista pierderilor?

Ei bine, da. Cercetatorii americani susţin că lipsa carbohidraţilor vine la pachet cu pierderile de memorie. Carbohidraţii sunt o sursă importantă de energie pentru creier, astfel că performanţa cerebrală scade după doar o săptămână de regim fără carbohidraţi.  MEMORIA, PE PLUS Nu renunţa la carbohidraţi – înlocuieşte-i cu alimente din cereale integrale, precum pâinea neagră, orezul brun sau cartofii dulci.

Momentul menopauză

În cadrul unui studiu recent, femeile la început de menopauză au obţinut rezultate scăzute la testele de memorie faţă de cele care intraseră deja sau, dimpotrivă, nu se apropiau de acea etapă a vieţii. 60% dintre persoanele aflate la început de menopauză recunosc că au probleme de memorie, iar cauzele ar putea fi nivelul scazut de hormoni feminini din perioada de dinaintea menopauzei. Am însă şi o veste bună: această perioadă este doar temporară, aşa că vei reveni la vechile „obiceiuri“ curând.

pesteUN SOMN (NU ATÂT DE) UŞOR

„Probabil că nu este nimic mai important pentru memorie decât o noapte în care ai reuşit să dormi bine“, spune profesorul Colin Espie, fondator sleepio.com.

Cercetările arată că persoanele care trebuie să înveţe ceva nou vor face asta mult mai bine după câteva ore de odihnă. Somnul adânc este, de fapt, cel mai important.

Studiile în care s-a urmărit mecanismul funcţionării creierului au arătat că cei care au avut parte de puţine ore de somn aveau dificultaţi de memorare – vizibile mai ales în cazul persoanelor vârstnice.

MEMORIA, PE PLUS Propune-ţi să atingi cele 8 ore de odihnă şi reorganizează-ţi rutina de somn. Nu mai folosi atât de mult calculatorul şi televizorul, şi încearcă să stai departe de ele cu o oră înainte de somn prea multe toasturi?

Excesul de alcool afectează memoria pe termen scurt şi lung, spun experţii. Un studiu realizat în Spania a demonstrat cum consumul de bauturi alcoolice afectează hipotalamusul, care joacă un rol-cheie în ceea ce priveşte memoria. S-a arătat ca studenţii care consumă de regulă mai mult de patru pahare pe noapte nu sunt atât de eficienţi în a învaţa lucruri noi, faţă de cei care nu beau.

MEMORIA, PE PLUS Nu face exces, dar ai voie să bei câte un pahar de vin pe zi, de exemplu, care e bogat în antioxidanţi ce ajută la menţinerea memoriei în stare bună. Secretul acesta e: nu depăşi cantitatea recomandată.

Dă vina pe pastile!

Medicamentele folosite pentru tratarea anumitor afecţiuni, precum colesterol crescut, artrită sau astm, îţi influenţează calitatea memoriei. De fapt, aproape toate medicamentele pot cauza pierderi de memorie sau confuzie. Din motive necunoscute, unele persoane sunt mai predispuse la astfel de efecte decât altele.

MEMORIA, PE PLUS Când suspectezi că medicamentele pe care le iei au efecte negative asupra memoriei, nu te opri pur şi simplu din tratament, ci găseşte, împreună cu medicul de familie, soluţia potrivită

DIN NOU DESPRE MIŞCARE

Mişcarea realizată cu regularitate face ca oxigenul să pompeze mai mult sânge în organism, prin urmare şi în creier. Optează pentru exerciţii aerobice, indiferent de vârstă, pentru că acestea vor contribui la păstrarea memoriei într-o stare foarte bună. S-a constatat că un an de exerciţii moderate ajută la stimularea funcţiilor hipotalamusului, studiul fiind realizat pe un grup de subiecţi vârstnici.

MEMORIA, PE PLUS Nu trebuie să te înscrii la o sală de gimnastică, dacă nu îţi place; sunt multe alte activitaţi pe care le poţi face: plimbă-te în fiecare zi în pas alert, dansează pe câteva melodii sau lucrează în grădină.

PORŢIA DE LECITINĂ

Este indicat să te sprijini zilnic pe capacitatea de rezistenţă a organismului cu ajutorul suplimentelor alimentare. Manageriază stresul şi învaţă „deştept“ cu ajutorul suplimentului alimentar Doppelherz® aktiv Lecitina+Ginkgo. Este combinaţia ideală între 600 mg de lecitina, 15 mg de pulbere din frunze de Ginkgo biloba, cu 5 vitamine B şi Zinc. Fiecare dintre aceste componente are un rol important în funcţionarea optimă a organismului. Astfel, Lecitina participă la constituirea membranelor celulare de la nivelul creierului şi a celulelor nervoase.

Ginkgo biloba este singurul arbore secular care a supravieţuit erei glaciare şi este asociat „forţei vieţii“, în Asia el fiind folosit întotdeauna în alimentaţie. Complexul de vitamine B are rolul sau în cadrul reacţiilor metabolice din organism, însă efectul fiecăreia dintre ele depinde de acţiunea celorlalte. Prin urmare, o funcţionare optimă a organismului necesită un aport suficient de vitamine B.

Microelementul Zinc se alatură acţiunii celorlalte componente şi contribuie la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ. Cu doar două capsule pe zi, obţii combinaţia optimă pentru a face faţă solicitarilor intelectuale şi fizice. Stresul cotidian, ambiţiile profesionale, examenele sunt doar câteva cauze care ne supun sistemul nervos unor tensiuni greu de suportat.   Produsul este disponibil în farmacii, la preţul recomandat de 31 lei.

Autor: Cătălina Ioancea

 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate