Cum să previi racelile și virozele repetate ale copiilor

mama si copil bolnav

De Florentina Mușat

Am crezut că port un blestem străvechi, rupt din zeci de generații cu trimitere spre mine ca un arc peste timp. Pentru copiii mei fiecare răceală, virus sau bronșită de sezon se încheia cu o altă răceală, virus sau bronșită astmatiformă.

Și-o țineam așa din toamnă până aproape de Paște. Vara mă uitam urât la fiecare linsătură de înghețată pe care o savurau iar toamna îmi venea să le pun fular la gât. Pentru că o luam de la capăt. Să vă spun unde am greșit….

Perpetuum mobile

Da, le-am dat antibiotic cu toptanul. A fost decizia doctorilor secondați îndeaproape de deplina mea aprobare. Orice numai să nu-i mai aud tușind. Dați-i ce știți, doar să nu mai facă febră. Există un tratament forte ca să doarmă bine noaptea? 

Și-ntr-o săptămâna erau puși pe picioare, pregătiți să dărâme casa și să-nceapă nazurile și răsfățul anti-mâncare. De frică să nu-mi pierd cumpătul și bucuroasă că totul intră din nou în normalul cotidian, erau imediat echipați pentru reintrarea în sistem, unul la școală, altul la grădi, iar eu răsuflam ușurată și relaxată.

Timp de trei zile. Pentru că în a patra vedeam deja semnele unei recidive săcâitoare. Și ia-o de la capăt. Aerosoli, antiinflamatoare, siropuri. Și arteleria grea, după decizia pediatrului. Am decis să iau problema în mână și să discut cu ceilalți părinți, să-i rog să nu-și mai aducă odraslele bolnave în colectivitate, cu tratamentul după ei, împovărând educatoarele și îngrijitoarele cu sarcini care nu țin de pregătirea lor. N-a fost chip.

Și astfel, se perpetua la nesfârșit o situație neplăcută care pe copiii îi scotea dintr-o rutină cu rol educațional și pe noi din minți. Închidem ochii și acceptăm pentru că, nu-i așa, nu avem cu cine să-i lăsăm, iar cele trei zile libere pe care ni le-am luăm pentru îngrijirea copilului bolnav, știm că nu sunt de ajuns.

Exercițiul răbdării

Aici e buba. Ne băgăm copilul în focar când organismul lui se reface și se dezmeticește după boală. Când încă nu e pregătit și cu scuturile de apărare așezate în poziție defensivă. Și ca să fiu malefică până la capăt, ne transformăm copiii în ținte sigure pentru armata de virusuri care mărșăluiește prin instituțiile de învățământ din toamnă până-n primăvară.

Și dacă-aș întreba o sută de doctori mi-ar spune ceea ce știm deja: mai țineți copilul acasă după fiecare episod de afecțiune a căilor respiratorii, cel puțin șapte zile. Și în săptămâna aceea ne refacem și noi și copilul, luăm vitamine și minerale, ne odhinim și ne hidratăm corespunzător, iar când ajungem la serviciu, superiorul ierrarhic ne arată cu un zâmbet ghiduș, un teanc de CV-uri al celor care abia așteaptă să-ți ia locul și care nici nu au obligații și probleme așa cum ai tu.

Și lași deoparte fantezia cu refacerea și fortificarea organismului și dai drumul metronomului să măsoare cadențele perfecte ale acelui perpetuum mobile în care sunteți înghesuiți tu, copilul și alte câteva sute de mămici în aceeași situație.

Credeați că ați citit acest articol ca să aflați o soluție salvatoare? V-ați înșelat. Singurul dușman al metronomului este timpul, care va diminua cu fiecare an ce trece puterea și efectele virozelor respiratorii. Până atunci, jucăm cu toții în aceeași horă tristă și epuizantă, cu pașii învățați pe dinafară ca și cum am da un examen împortant, încă o dată, și încă-o dată…

Sursa foto: 123rf.com

Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate