Psihoterapia, o noua metoda de ajutor

dora deac
Dora Deac

Psihoterapia, pe scurt
Dora Deac, psiholog si membru al Asociatiei Romane de Analiza Tranzactionala: „Oamenii recurg la terapie pentru a-si gasi echilibrul psihic. Unii reusesc asta cu ajutorul religiei, altii prin meditatie, filosofie, psihologie sau plimbari in natura, altii prin putere, influenta sau bani“.

Maria are 50 de ani si este director de marketing la o companie din Bucuresti: „In urma cu vreo opt ani am trecut printr-o perioada foarte grea, cu mult stres si tensiune la firma la care lucram. Ma simteam epuizata, aveam insomnii, lucram pana la ore tarzii, iar acasa vorbeam mai tot timpul cu sotul meu despre probleme legate de firma (lucram amandoi in aceeasi companie), inducandu-ne reciproc o stare de agitatie si neliniste.

Intr-o discutie cu o prietena despre cum mi-as putea trata insomniile fara sa iau prea multe pastile, pentru ca sofam zilnic, ea mi-a sugerat un cabinet de psihoterapie. La prima sedinta la care m-am dus, surpriza: era un cabinet unde se facea terapie de grup. Am fost cucerita de la inceput. In scurta vreme am ajuns sa astept ziua de miercuri, in care mergeam „la grup“ cu nerabdarea celor care au, sa zicem, zi fixa de bridge sau o intalnire dorita!

Terapeutul nos­­tru era un om deosebit, de la care pot spune ca am invatat foarte multe lucruri dintre cele care-ti sunt de folos o viata intreaga. Discutam si dezbateam cu totii problemele tuturor, intr-un mod foarte deschis si pasionant. De multe ori faceam glume si ne distram, dar asta nu ne indeparta de la ceea ce ne propusesem sa discutam. Inca frecventam acel cabinet si nu-mi venea sa renunt, pentru ca ma simteam mai bine, mai echilibrata, relaxata.

Dar atunci s-a intamplat ceva care m-a lovit ca un trasnet: am aflat ca sotul meu este indragostit de o tanara care lucra la noi in firma. Durerea si suferinta m-au coplesit. Eram casatoriti de noua ani si aveam o fetita in clasa a doua. Avusesem o casnicie frumoasa, plina de tandrete si armonie, n-as fi crezut niciodata ca noua ni se poate intampla asa ceva. Eram complet ravasita. Dupa cateva zile de zbucium, lacrimi, discutii lungi si nopti nedormite, a plecat de acasa.

Nu am nici o indoiala, daca nu ar fi existat acel cabinet, indiferent de tipul de terapie care se facea, de grup sau individuala, situatia mea ar fi fost cu mult mai rea. Bineinteles, intalnirile cu psihologul nu puteau sa rezolve starea de fapt, dar imi puteau atenua impactul traumei. Nimeni nu putea sa-mi aduca sotul inapoi acasa, dar am fost ajutata sa-mi pastrez cat de cat echilibrul, sa inteleg mai bine ce mi se intampla, sa-mi pastrez cumpatul in mijlocul durerii si neputintei. Solidaritatea si compasiunea celor din grup mi-au dat putina putere.

Familia si prietenii nu ne sunt de-ajuns uneori, desi umarul lor poate fi un loc pentru plans atunci cand povara este prea grea. Dar noi, in suferinta noastra, nu realizam ca mutam o parte din acea povara asupra celor dragi, pentru ca tin la noi si le pasa…“
 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Psihologie