Psihologie: Cum sa-ti faci viata mai buna

grafic de evolutie
Vreau sa te avertizez ca acest articol nu este unul confortabil pentru tine care-l citesti daca te afli intr-una din situatiile de mai sus. Daca esti intr-un moment in care cauti compasiune, nu ai nimerit unde trebuie, acesta este un articol totalmente inconfortabil, prin urmare nu-i nicio suparare daca te reintorci la activitatile tale si renunti la citirea acestui articol.

Pentru inceput enunt trei idei:
1.Esti responsabil pentru ce ti s-a intamplat.
2.Esti responsabil pentru situatia prezenta.
3.Esti responsabil pentru ceea ce urmeaza.

Obisnuim sa ne plangem des si observ ca devenim tot mai priceputi in aceasta profesie. Aproape a devenit o profesie, asa este! Centrul existentei multor oameni este ca ei se plang. Sa fim seriosi! Asuma-ti responsabilitatea pentru ce ti s-a intamplat, nu mai gasi scuze, nu mai inventa motive si nu mai da vina pe context. Cu siguranta, la un moment dat nu ai facut o alegere buna sau una inspirata, altfel nu ajungeai in aceasta situatie.

Pune diagnosticul corect!

In cele mai multe situatii apelam la medici pentru a ne rezolva problemele de sanatate. Un medic bun, inainte de toate, trebuie sa puna un diagnostic bun. Cum ar fi sa mergi la un doctor, sa-i spui ca te doare putin capul, iar el sa se uite lung la tine si sa-ti spuna: „Este in regula, intri in operatie peste o ora si o sa-ti fac o operatie pe creier”. In mod cert ai fi sigur ca ai de-a face cu un nebun si ai fugi cat te-ar tine picioarele, motivele fiind evidente.

Cum ar fi daca ai incepe sa te comporti tu fata de tine ca un medic extraordinar de bun. Adica sa fii capabil sa-ti pui un diagnostic corect. Ce inseamna de fapt un diagnostic bun:
1.Sa-ti asumi responsabilitatea pentru situatia in care te afli.
2.Sa-ti asumi responsabilitatea ca tu ai actionat intr-un mod potrivit sa ajungi in aceasta situatie.
3.Sa pui pe o lista cauzele exacte.
4.Sa pui pe o lista simptomele cu exactitate.
5.Sa analizezi in profunzime atat cauzele, cat si simptomele.
6.Sa vezi in prezent ce minusuri majore ai tu si care te tin blocat in aceasta situatie.

Astfel ajungi sa-ti pui diagnosticul corect.

Acum ia o foaie si noteaza raspunsurile incepand de la punctul 1 la 6. Poti folosi calculatorul sau orice iti este la indemana. I-ati un ragaz de cateva minute si raspunde la intrebari si abia apoi citeste mai departe!

Ai ajuns sa citesti in continuare fara sa scrii raspunsurile, te-ai gandit ca o sa o faci mai incolo sau ti-ai dat fugitiv raspunsuri mentale? Ai ales sa amani sa raspunzi? Banuiesc ca multi dintre voi au avut tendinta aceasta. Nu este deloc un lucru bun, si fara suparare probabil si in trecut ai amanat lucruri pe care nu le-ai considerat importante si te-ai trezit in situatia in care nu mai puteai face nimic pentru ca era prea tarziu. Amanarea va fi bolovanul care te va scufunda!

Te invit sa te reintorci sa-ti raspunzi onest! Poti spune despre mine ca sunt chitibusar, insistent sau oricum altcumva, prefer insa sa ma desconsideri acum si sa ai o viata exact cum iti doresti. Asadar, reintoarce-te si raspunde intrebarilor! Daca ai facut-o deja iti cer scuze ca am fost sceptic 🙂 . Bun, si acum ce-i de facut?

Solutia magica – actioneaza diferit
„Primul semn al nebuniei este sa incerci a doua oara acelasi lucru si sa te astepti la un rezultat diferit.” – Albert Einstein

Multi oameni confunda neadaptarea cu perseverenta. Ei considera ca daca sunt perseverenti in a cere, de exemplu un salariu de 1000E/luna pentru ca sunt calificati, ei considera ca este o chestiune de onoare si perseverenta sa continue. Este perseverenta, insa fara un plan B devine automat neadaptare. Nu au cu ce-si plati facturile, copiii nu au rechizitele necesare, casa risca sa fie luata de banca si nu se pot duce sa munceasca pentru 500E pana n-o sa-si gaseasca acel job de 1000 E? Nu este doar neadaptare, este ceea ce in limba romana se numeste LENE!

Bun, mergand mai departe si discutand foarte serios trebuie sa-ti asumi responsabilitatea pentru ceea ce va urma. Viitorul va fi un efect al actiunilor pe care le intreprinzi astazi, iar pentru a scapa din impas, oricare ar fi acesta, trebuie sa incerci sa actionezi in mod diferit. Incearca alte cai decat cele folosite pana acum. Fa-ti un plan, schiteaza-l si gandeste in profunzime, nu mai amana. Cateva exemple in cazul in care nu-ti gasesti un loc de munca ar putea fi:

Daca nu-ti gasesti un loc de munca

1.Citeste lecturi motivationale pentru a-ti amplifica energia, mergi la cursuri, seminarii sau conferinte.
2.Pregateste-te mai mult pe domeniul tau (chiar autodidact).
3.Ofera-te sa muncesti gratis (daca vei fi bun si compania are nevoie de ceea ce faci, vei fi pastrat).
4.Renunta la a mai trimite CV-uri la pachet. Actioneaza inteligent: foloseste Linkedin corect, Facebook, trimite scrisori de intentie cu adevarat personalizate, personalizeaza-ti CV-ul (gasesti mai multe sfaturi aici: http://www.marian-rujoiu.ro/7-sfaturi-cum-sa-ti-cauti-eficient-un-loc-de-munca/ ).
5.Cauta cursuri gratuite (sunt foarte multe pentru someri).
6.Foloseste-ti la maxim timpul (mergi pe la intruniri, conferinte, etc) – oriunde poti face networking. Trebuie sa cunosti neaparat alti oameni decat cei pe care-i stii si nu te pot ajuta. Fii vizibil, cauta noi oportunitati si dincolo de calculator (internet).
7.Fa-ti un blog de specialitate.
8.Recalifica-te daca este nevoie.
9.Inscrie-te in asociatii care-ti pot facilita contactul cu alti oameni.

Daca ai probleme in afaceri

1. Incearca sa intalnesti alti oameni (largeste-ti cercul de prieteni).
2. Promoveaza-te altfel decat ai facut-o pana acum.
3. Stabileste-ti intalniri cu oameni care au succes (chiar din domeniul tau). Vei fi surprins cum unii iti vor spune ce fac ei acum.
4. Identifica cum ai putea difersifica activitatea pe care o faci.
5. Identifica si in sens invers (este posbil ca solutia sa fie simplificarea).
6. Cauta parteneri strategici care ar putea recomanda produsele sau serviciile tale.
7. Dubleaza preturile sau injumatateste preturile (daca este posibil).
8. Gaseste-ti un asociat care sa vina fie cu toate cunostintele necesare, fie cu un aport de capital necesar .
9.Invata mai mult (mergi la cursuri, la conferinte, citeste mai mult).
10. Stabileste-ti obiectivele si fa-ti un plan.

Daca ai probleme in viata personala:
„Fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume" – Mahatma Ghandi

1. Sparge rutina (incerca sa faci un lucru nou in fiecare zi, fie el cat de mic).
2. Aloca mai mult timp relatiei personale.
3. Zambeste mai mult impreuna cu partenerul (vizioneaza comedii, mergi la stand-up comedy, zambeste chiar si atunci cand persoana din viata ta nu are atitudinea potrivita).
4. Nu-ti mai face scenarii pesimiste, fa-ti scenariul optimist si vizualizeaza rezultatul).
5. Analizeaza mai putin ce nu-ti convine la celalalt de langa tine si focalizeaza-ti atentia pe progresul tau si pe ce ai putea face.
6. Fii tu cel care deschide noi drumuri, noi orizonturi, noi oportunitati.
7. Gasiti-va un nou hobby la care sa aderati impreuna.
8. Surprindeti-va pozitiv partenerul in fiecare zi cu cel putin un lucru (fie el cat de mic).
9. Faceti sex mai des.
10. Ascultati-l mai mult, lasati-l sa va vorbeasca despre viitor, despre dorinte, despre solutii sau despre oportunitati.
11. Daca intampini oricare alte probleme, gandeste-te la cel putin 10 lucruri pe care le-ai putea face. Principiul este simplu, aceste lucruri trebuie sa fie diferite fata de cele de pana acum.

Nota: Prezentul material este un extras din audiobook-ul – Slefuirea diamantului de Marian Rujoiu.

Comentariile sau emailurile la adresa marian@traininguri.ro sunt binevenite.

Scris de Marian RUJOIU
Manager Extreme Training
www.traininguri.ro
www.marian-rujoiu.ro

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Psihologie