Protagonista copertei:,, Sunt o ardeleanca adoptata de Bucuresti,,

Cum am ajuns sa fiu protagonista unei reviste? Acum cateva luni nici nu imi imaginam ca asa ceva este posibil.

Rasfoind revista, am tot vazut povestile doamnelor care apareau pe coperta si mi se parea un vis de neatins. Cu greu faceai diferenta intre aceste femei si oricare dintre fotomodelele prezentate sau chiar vedete.

Atat de frumoase, elegante, machiate, coafate impecabil… si atat de zambitoare.

Nu imi venea sa cred ca o femeie obisnuita, ca mine, ca oricare prietena a mea, poate fi „extrasa“ din activitatea ei de zi cu zi si transformata atat de spectaculos, incat sa poata aparea intr-o revista.

Apoi am intrat si pe site-ul revistei, iar privirea mi-a cazut pe anuntul campaniei „Si tu poti fi pe coperta!“. Vazand ca ramane valabila, m-am inscris. Mi-am zis „asta chiar ar fi o noua provocare pentru mine“…

O astfel de aparitie e poate ceva care ramane doar la stadiul de vis, dar e un vis frumos care clar ar aduce mai multa culoare si emotie in viata mea daca s-ar indeplini.

Despre mine, ce pot sa spun?

Sunt o ardeleanca, tauroaica, venita in Bucuresti cu 6 ani si jumatate in urma. Niciodata nu mi-am închipuit ca voi ajunge in Bucuresti, viata mea se derula linistit la Toplita, orasul in care am copilarit.

Am fost singura la parinti, dar copiii nu mi-au lipsit niciodata; provin dintr-o familie unita, in care domnesc linistea si armonia, desi este o familie mixta, romano-maghiara.

Modelul meu de femeie este bunica paterna, o persoana puternica, apriga, crescuta la munte, la Borsec, care chiar si acum, la cei 83 de ani, imi da lectii de demnitate, de viata sanatoasa, fara compromisuri.

O femeie care si-a crescut singura copilul, intr-o epoca in care divorturile erau rare, dar stigmatizante.

Ea este un reper in evolutia mea, iar mama a ramas si acum cea mai buna prietena, chiar daca e departe de mine. De mica mi-a placut sa ma joc de-a invatatoarea cu prietenele, iar peretii casei erau mereu mazgaliti cu creta, asa ca mi-am urmat visul din copilarie si am absolvit Facultatea de Stiinte si Litere, de la Targu Mures.

Am fost o vreme profesoara de romana si de engleza la Toplita, apoi, dupa ce l-am cunoscut pe sotul meu, care e muzician (canta la clape intr-o formatie), ne-am mutat la Bucuresti pentru ca aici e centrul lumii artistice, iar pe el il ajuta foarte mult.

Am facut asta pentru el, chiar daca intotdeauna mi-am dorit sa raman in oraselul meu, Toplita, care imi oferea liniste si nu agitatia asta din Capitala, de care avem nevoie, totusi, pentru a realiza lucruri solide in cariera.

Citeste tot articolul in Revista Avantaje, editia martie 2013

 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate