Programul Școala după Școală – o soluție pentru părinții ocupați

Ești un părinte ocupat, care nu își permite un afterschool după școală sau nu are cu cine lăsa copiii pe timpul vacanțelor? Liviana Tane îți spune ce soluții se pot prefigura în viitorul apropiat.

copii la scoala cu invatatoarea

Sunt jurnalist, antreprenor, voluntar și mamă singură. Copilul meu e în clasa I și tocmai a început cea mai mare aventură a vieții lui: școala. Ca el, alte câteva sute de mii de copii. Unii cu părinți ocupați, ca mine. Alții, cu părinți care își permit un afterschool. Iar alții, prea mulți, cu părinți care, decât să-i trimită la școală, preferă să-i ia cu ei la încă o zi de muncă toamna, ca să aibă ce le pune pe masă. Sau pentru că nu au bani pentru un caiet, un pix și o pereche de ghete. Incapabili sau în imposibilitatea să se gândească pe termen lung la efectele pe care decizia lor o are asupra viitorului acestor copii.

De cinci ani, în Legea Educației există un articol. Articolul 58, ignorat cu bună știință de cei care ar fi trebuit să se ocupe de punerea lui în aplicare, este despre un program care ar trebui să fie soluție pentru noi, părinții, indiferent în care dintre situațiile de mai sus ne încadrăm: Programul Școala după Școală.

Cum arată viața unui părinte ocupat?

Pe David l-am lăsat la Focșani toată vara. Pentru că e foarte mișto să stai în vacanță la bunici, nu-i așa? Amintiri avem cu toții despre cum alergam cu mingea pe maidan și ne juleam genunchii de nu mai aveau plasturii de ce să se lipească.

E drept, în 2016 e greu să găsești un maidan în Focșani, dar în capul meu era scuza perfectă – copilul o să se distreze mai bine decât în parcarea din spatele blocului, cu bona, la 40 de grade. Plus că asta îmi lasă și mie timp să-mi mai fac din treburi (sesizați, vă rog, cu mă plasez strategic și ipocrit în planul doi al justificării).

L-am adus în București o singură dată, când, după 3 zile în care a stat tot mai mult cu bunica, m-a anunțat grav: „Să știi că eu, dacă aș avea de ales, aș sta la București. Dar e vacanță și stau și eu unde pot.“

L-am adus acasă în seara dinaintea primei zile de școală. Inutil să spun că l-am trimis la școală fără ghiozdan, pentru că n-am avut vreme să-i cumpăr unul. Marți și-a făcut lecțiile cu bunica, pentru că eu am avut 15 ore de filmare.

Când am ajuns acasă, l-am găsit gata adormit. Dar bunica pleacă în curând, iar bona nu știe să facă lecțiile cu el. Cam pe-acolo începe criza, pentru că, oricât de supereroi am fi, școala nu se face între două joburi plus o misiune voluntară de salvat lumea. Școala se face zi de zi, la cursuri și, în egală măsură, după școală.

Ce poate face Programul Școală după Școală pentru copii și părinți?

De cinci ani, în Legea Educației există un articol. Articolul 58, ignorat cu bună știință de cei care ar fi trebuit să se ocupe de punerea lui în aplicare, este despre un program care ar trebui să fie soluție pentru noi, părinții, indiferent în care dintre situațiile de mai sus ne încadrăm: Programul Școala după Școală.

Sigur ați auzit de el pe undeva, ba unii dintre noi chiar au impresia că știu despre ce e vorba. Nu știm! Sunt jurnalist, deci ar trebui să fiu mai informată, însă de Programul Școala după Școală în forma lui legislativă, oficială, am aflat abia acum vreo lună, de la Laura Greta Marin, președinta Asociației Human Catalyst.

De doi ani, Laura luptă pentru drepturile copiilor din zone defavorizate, pentru care legea continuă să nu se aplice. O lege pentru care există, de 5 ani, metodologie, dar pentru care Ministerul Educației nu găsește resurse – Legea Educației indică bugetul de stat ca soluție pentru programul Școala după Școală pentru copiii din mediile defavorizate.

Cum poate fi susținut acest program?

Laura Greta Marin a fost prima care mi-a pus în brațe Ordinul de Ministru care reglementează aplicarea Programului Școală după Școală. Nu e un program pentru copiii cu deficiențe, cum superficial eram tentată să cred. Nu se limitează nici la simplul ajutor la lecții, cum probabil își imaginează cei mai mulți dintre noi.

E un program complex, pentru învățământ primar și secundar, în care copilul primește suport real, de la activități de dezvoltare personală, până la încurajare pentru cei capabili de performanță. Cineva le poate identifica talentele și abilitățile și îi poate transforma, realmente, în campioni! Și nu mă refer aici doar la sport, ci la relația copiilor noștri cu viața. De unde bani?, ridică din umeri ministerul.

Legea indică 4 surse:

  • Fonduri europene și naționale
  • Autoritățile locale
  • Donații, sponsorizări și asociații de părinți
  • Bugetul de stat

Soluția oficială la îndemână a fost până acum finanțarea europeană, dar proiectele europene vin la pachet cu multe păcate: nu doar că nu acoperă real nevoia, ci se și opresc brusc, după 3 ani, ca și când toate problemele din sistem ar fi fost rezolvate – cine a lucrat vreodată în astfel de proiecte știe ce vreau să spun.

Ca și când n-ar fi o prioritate, autoritățile publice nu găsesc aproape niciodată resurse pentru educație. Sau găsesc doar atunci când interesul populist o cere. De exemplu, acum, înainte de alegeri, când viitorii candidați ne amețesc deja cu tot felul de inițiative gen masă caldă în școli. Ca și când în masa aia caldă stă viitorul copilului, nu în dezvoltarea lui pe termen lung, care să-i aducă o slujbă bună și un salariu civilizat, cu oportunități reale în viitor.

Donațiile și asociațiile de părinți nu sunt pentru toată lumea

Rămâne ultima liniuță. Cea care responsabilizează statul să devină soluție pe termen lung. Liniuța pe care, de 5 ani încoace, Ministerul Educației o ignoră și pe care uită constant să o pună pe lista de priorități atunci când se lucrează la buget.

Și tu te poți implica în calitate de părinte!

Liviana Tane, alaturi de fiul eiVestea bună a venit sâmbătă, în atelierul de lucru al Coaliției Antisărăcie la care am participat împreună cu Laura Marin și la care doamna secretar de stat Monica Anisie ne-a anunțat că a avut o primă discuție cu Ministerul de Finanțe pentru includerea Programului Școală după Școală în bugetul de stat pe anul viitor, deci începând cu semestrul doi al anului școlar. Mai întâi pentru cele 50 de școli în care se implementează proiectul masa caldă. Apoi, cu puțină bunăvoință, pentru restul școlilor defavorizate.

Și poate, la un moment dat, pentru toți copiii și părinții care au nevoie de sprijin real din partea statului. Este, deocamdată, o promisiune: după doi ani de muncă, Human Catalyst conturează timid cea mai importantă liniuță în bugetul educației din România. M-am alăturat Laurei Marin ca să mă asigur că liniuța nu se șterge la prima schimbare de guvern și că devine din ce în ce mai bine conturată. Pentru că așa am învățat de la David: „O promisiune e o promisiune!“

Ce ne dorim? În primul rând ca Programul Școala după Școală să devină un subiect fierbinte de discuție permanent, pe care autoritățile (indiferent care sunt ele) să nu mai poată să-l ignore. Iar pentru asta e nevoie de resurse: de presă care să scrie educat și asumat despre SdS și de presiune publică din partea tuturor celor care nu au acces la acest drept.

Citește și articolul Copiii, câtă educație și câtă distracție?

A consemnat Daniela Palade Teodorescu
Foto: www.123rf.ro

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Diverse