Prin Bucurestiul de altadata – Curtea Veche

  • A A A
  • E-mail
    O zona unica…
    Bucurestiul este, probabil, singurul oras central-european care conserva si poate recupera o zona urbanistica foarte apropiata de lumea Balcanilor, pentru ca Centrul Vechi s-a nascut pe acest fond cultural, majoritatea negustorilor fiind balcanici: greci, aromani, albanezi, bulgari, sarbi si bosniaci. Pe langa ei acestia au aparut nemti si francezi, tot acest amestec dand nastere unui eclectism arhitectural care trebuie, la randul sau, restaurat si valorificat.

    * In imagine: Strada Selari

    Mozaic arhitectonic
    Beiul Manuc a cumparat casele din partea de sud-est a Curtii Domnesti, le-a pastrat in mare parte, le-a modernizat dupa gustul epocii si a construit un han care este celebru si azi, Hanul lui Manuc.

    Altii insa, au daramat, au obturat, au construit, au reconstruit, au adaugat si prin urmare avem un mozaic format, pe de o parte, de monumente ridicate pe Lipscani de arhitecti remarcabili, iar pe de alta parte, de adevarate plombe, care ascund in subsol vestigii care trebuie cercetate si valorificate.

    In locul unde se infunda azi strada Soarelui s-au descoperit vechile bai turcesti. Aceasta strada a trecut peste muzeu pana in anii ’70, cand a avut loc prima restaurare a Curtii Domnesti.

    Biserica Curtea Veche
    Biserica Buna-Vestire este cea mai veche din Bucuresti. Bucurestenii o mai cunosc si sub numele de biserica Curtea Veche sau biserica Sfantul Anton (prin analogie cu biserica, azi disparuta, din piata Sfantul Anton, alaturata).

    Biserica a fost inaltata de voievodul Mircea Ciobanul intr-una din cele doua domnii ale sale, probabil in timpul celei dintai (1545-1554). Timp de doua secole, in aceasta biserica au fost incoronati domnii Tarii Romanesti.

    Planul bisericii este triconic, cu turla pe naos. Contraforturile – caracteristice arhitecturii moldovenesti a vremii – au aici mai mult un rol decorativ. Fatadele si turla sunt decorate cu fasii de caramida aparenta, alternate cu fasii de tencuiala; sub cornisa, un sir de ocnite inconjoara fatadele.

    Soclul edificiului e impodobit cu caramida cu un profil special. Decorul simplu a capatat o nota de somptuozitate prin adaugarea de catre Stefan Cantacuzino, in 1715, a unui portal impodobit cu bogate sculpturi in piatra.

    Hanul lui Manuc, construit la inceputul secolului al XIX-lea Curtea Domneasca, denumita si Curtea Veche, ridicata in secolul al XVI-lea

    Casa parohiala, construita in 1935 dupa planurile arhitectului Horia Teodoru, a fost gandita astfel incat volumele si decorul fatadelor ei sa se armonizeze cu cele ale bisericii; mozaicurile din colturi, reprezentand Buna-Vestire, sunt datorate artistei Nora Steriadi.

    Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4

    Comentariile sunt închise.