Prima dragoste

Prima dragoste nu se uita… Pentru ca este prima? Pentru ca pare cea mai intensa? Sau, pur si simplu, pentru ca este irepetabila?

Iti amintesti? Erai adolescenta, fericita, pluteai, zambeai tuturor si o noua lume tocmai ti se deschisese. Erai indragostita. Intr-adevar, adolescenta este o varsta frumoasa, dar si dificila. Iti amintesti, poate, ca prima data te-ai indragostit pe cand erai la gradinita sau prin clasa a II-a sau a III-a.
Asemenea amintiri sunt o dovada ca iubirea, sub orice forma s-ar manifesta, este o constanta in viata noastra. Dar in materie de dragoste evolutia sentimentala isi spune cuvantul abia la 15-16 ani.
 
Lipsa de experienta
Indiferent de varsta la care apare, prima dragoste ramane unica. Nici una dintre relatiile ulterioare nu va mai fi la fel. Asta nu inseamna ca nu vei mai iubi la fel de intens ca prima data, ci doar ca nu vei mai intalni romantismul si puritatea primelor sentimente. Lipsa de experienta care insoteste prima dragoste are un farmec aparte. Este farmecul descoperirii si, in primul rand, al descoperirii de sine. O data cu primele experiente sentimentale afli ceva nou despre tine si inveti sa te vezi in ochii celuilalt. Cum este cand iubesti? Cum este sa fii iubita?

Insa lipsa de experienta iti creeaza si problemele care apar in prima relatie de dragoste. Nu stii cum sa reactionezi, nu stii cum sa interpretezi reactiile celuilalt. Imaturitatea afectiva iti da de furca mai ales atunci cand cel de care te-ai indragostit are ceva mai multa experienta.
Daca prima dragoste se asociaza si cu primele experiente sexuale, cu siguranta va ramane de neuitat si isi va pune amprenta pe evolutia ta ulterioara.
Acestea sunt momentele in care se formeaza "gustul" pentru placerea sexuala, insa nu este neaparat o incercare usoara. Traiesti in al noualea cer, dar esti chinuita de incertitudini si, pe deasupra, tot mai ai de invatat cate ceva – pe plan fizic si spiritual.

Finalul primei povesti de dragoste
Cateodata, prima dragoste se finalizeaza prin casatorie. Si, chiar daca acest lucru nu se intampla, ea isi pune macar in parte amprenta pe modul in care vei vedea viata de cuplu. Influenta ei depinde, in primul rand, de varsta la care ai trait-o. Cu cat prima ta dragoste va fi mai tarziu, cu atat te va marca mai puternic, tocmai pentru ca o traiesti cu mai multa maturitate.

O si mai mare influenta asupra vietii de cuplu o are finalul primei povesti de dragoste. Dezamagirile si neimplinirile primei iubiri tind sa se manifeste si in relatiile ulterioare. Daca ai iesit din prima ta relatie cu inima zdrobita, fie vei deveni extrem de vulnerabila si te vei inchide in tine, fie, cu fiecare noua relatie, o vei trai pe prima, incercand sa schimbi finalul. Atentie insa: fiecare iubire este altfel, pentru ca cel pe care-l iubesti e altul!

Femei si barbati indragostiti
Daca este de domeniul evidentei faptul ca femeile si barbatii apartin unor specii diferite, experienta primei iubiri este exceptia care intareste regula. Si ea, si el traiesc prima dragoste cu intensitate, sub semnul romantismului si al visurilor de iubire eterna. Iar viata lor va fi aproape egal influentata de prima experienta sentimentala!

Chiar daca pentru barbati prima dragoste ramane "o experienta importanta", iar pentru femei – "o dragoste care ar fi putut ramane in istorie", ei si-o amintesc cu aceeasi nostalgie. Poate ca barbatii nu prea vor sa recunoasca asemenea lucruri, pentru ca le-ar stirbi din orgoliu, insa nu trebuie sa te lasi inselata!

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Dragoste & Sex