Prăjiturele lipicioase de orez

Thailandezii fac deserturi simple, dar foarte gustoase. Cum sunt și aceste prăjiturele lipicioase de orez. Se fac destul de ușor și sunt o experiență culinară ce nu trebuie ratată.

prajitura-lipicioasa-orez

foto prăjitură lipicioasă de orez via Shutterstock

* 6-8 prăjiturele * timp de preparare 65 de minute

INGREDIENTE

150 g orez cu bob rotund (nu din cel pe care scrie ”nu se lipește”)

2 ouă

70 g lapte de cocos

50 g zahăr brun

½ linguriță esență de vanilie

Coaja rasă de la o jumătate de lămâie (opțional).

MOD DE PREPARARE

  1. Lasă orezul la înmuiat în apă între 1 oră și 4 ore. Dacă ai tavă cu forme pentru brioșe, unge 6-8 forme cu ulei vegetal. Dacă ai ulei de cocos, folosește-l pe acela. Daca nu ai tava pentru brioșe, folosește o tavă medie pentru prăjituri.
  2. Scurge orezul și distribuie-l în mod egal în formele de brioșe – trebuie să acopere jumătate sau 3 sferturi din adâncimea formei. Încălzește cuptorul la 180 de grade.
  3. Bate ouăle cu laptele de cocos, esența de vanilie și zahărul brun. Dacă nu ți se pare destul de dulce, mai poți adăuga un pic de zahăr, după gust. Tot acum poți adăuga și coaja rasă de lămâie – mie îmi place mai mult cu aroma aceasta.
  4. Toarnă compoziția peste orez și amestecă ușor. Dă tava la cuptor pentru 35-40 de minute. Prăjiturelele ar trebui să fie maron-aurii pe deasupra când sunt gata.

Poftă bună!

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Bucataria Internationala