Povestea unei supravietuitoare – povestea unei carti

Eleonora Pokola
„Am scris aceasta carte ca pe o terapie, ca sa ma inteleg pe mine, sentimentele din acea perioada. Recitindu-le, mi-am spus: sigur sunt si alte femei care traiesc drama mea; as vrea sa le spun ca pentru fiecare cui infipt in suflet este o speranta de bine. As vrea sa public cartea, dar nu stiu cui sa ma adresez. Nu-mi permit financiar. Si totusi, am o poveste adevarata, care trebuie spusa, pentru ca altele sa nu repete greseala mea, iar cele care traiesc acest iad sa stie ca exista scapare.“

De cand sunt redactor-sef al revistei „Avantaje", am editat multe articole despre violenta domestica, am citit multe povesti zguduitoare despre trairile, chinurile si suferintele prin care trec femei din toate categoriile de varsta, profesie, statut social sau financiar.

Unele erau in plina tornada a iesirii din acest calvar, altele erau desprinse de ceva timp – dar ceea ce le unea era teama de a-si asuma pana la capat experienta, de a o impartasi altora pentru a se elibera de povara si de a primi ajutor. O teama fireasca, de altfel, pentru cele care traiesc inca sub spectrul terorii, al amenintarilor, cu groaza ca agresorul le poate face iarasi rau.

E normal si necesar sa le aperi identitatea. Dar am cunoscut femei care, desi iesisera de mult timp din acest dezastru, tot mai resimteau teama si rusine. Spaima e de inteles, pentru ca trauma ramane impregnata mult timp in fiinta lor.

Autoarea, Cristian Carstoiu, Daniela Palade Teodorescu

Autoarea, Cristian Carstoiu (editor asociat Editura Amaltea), Daniela Palade Teodorescu (Avantaje)

Dar rusinea? De unde vine acest sentiment, din ce subconstient colectiv care picura in constiinta femeilor vorbele „taci si rabda, ca asta-i datul femeii?“

Revista avantaje si-a facut o misiune de suflet ca, in fiecare editie, sa premiem femei obisnuite cu povesti neobisnuite. E felul nostru de a incuraja femeile sa lupte impotriva nedreptatilor cu care se intalnesc in viata de zi cu zi.

Sunt eroine care alcatuiesc comunitatea femeilor puternice, a femeilor curajoase care nu accepta verdictul „nu se mai poate face nimic!“ Sunt femei care isi transforma impasul sau tragedia personala intr-o sansa de a schimba viata celor care trec prin situatii similare. Dar sunt eroine anonime.

Nu si autoarea acestei carti, care a avut curajul de a-si asuma experienta personala scriind o carte, primul testimonial de violenta domestica din Romania. Autoarea cartii este o cititoare a revistei, se numeste Eleonora Pokola, este inginer chimist de profesie, locuieste in Cluj Napoca, are 49 ani, este mama a doi copii, supravietuitoare a unui cancer de san si a hepatitei C.

Eleonora Pokola

Dand autografe, coplesita de emotie.

 

Revista „Avantaje”, impreuna cu Editura Amaltea, si-a asumat misiunea de a o sustine in publicarea acestor marturii, tocmai pentru ca din exemplul ei curajos sa se inspire si alte femei in situatii similare. Poate ca astfel vor fi mai multe sanse de a intelege si a limita fenomenul violentei domestice in Romania.

Poate ca, inspirate de exemplul ei, cele care sunt deja victime vor gasi resursele interioare pentru a se scutura de povara si de a-si redobandi demnitatea si respectul. Dincolo de povestea adevarata a eroinei, cartea este un ghid practic care ofera informatie utila celor care se regasesc in situatii similare sau cunosc persoane care se confrunta cu fenomenul de violenta domestica, sub toate formele sale: violenta fizica, dar si verbala, emotionala sau financiara, forme mai subtile, care nu lasa vanatai, dar care afecteaza profund demnitatea femeii.

Cititoarele vor afla care sunt cauzele acestui fenomen, care este portretul psihologic al agresorului, inca de la inceputurile relatiei de cuplu, care sunt drepturile juridice ale femeilor agresate si unde pot gasi ajutor (adaposturi, consiliere psihologica si juridica gratuite etc.)

Nota web editorului: N-ar fi lipsit de interes sa o citeasca si unii barbatii, in speranta ca vor intelege violenta in toata complexitatea ei si vor sta departe de tentatia de a ridica mana sau de a jigni.

Daniela Palade Teodorescu; foto: Adrian Ciltan
Multumim Readers’ Cafe pentru gazduirea evenimentului: www.readerscafe.ro

Povestea unei supravietuitoare, Eleonora Pokola, Editura Amaltea

Povestea unei supravietuitoare

Eleonora Pokola

Editura Amaltea

 

Pret: 28 lei

O poti comanda pe www.amaltea.ro sau o gasesti la librariile Eminescu, Dalles, Librarium, Diverta, Carturesti, Humanitas, CLB.

 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii