Planifica-ti vacanta

Inca nu ti-ai luat concediu? Inca nu ai idee unde vei merge? Nu lasa planificarile pe ultimul moment, altfel e posibil sa petreci concediul acasa.

Iata cateva sfaturi care iti vor fi de folos.

DESTINATIA
Este cu certitudine unul din factorii esentiali pentru ca vacanta ta sa fie una reusita, de aceea este important sa ai mare grija la ce alegi

  • Sfatuieste-te cu o agentie turistica. Ei vor sti ce sa-ti recomande si vor avea multe informatii utile pentru tine
  • Daca te hotarasti sa alegi singura destinatia, documenteza-te serios in privinta locurilor pe care te-ai decis sa le vizitezi.Internetul este acum o sursa nesecata de informatii.
  • Incearca o destinatie noua! Nu alege mereu acelasi loc pe motiv ca deja cunosti bine zona si te simti bine acolo. Sunt multe locuri frumoase de vizitat si avem o singura viata.
  • Fa rezervarile la hotel din timp si asigura-te ca vei ajunge acolo fara sa pierzi ore bune din sejurul platit.
  • Informeaza-te asupra conditiilor meteo si evita zonele in care ploua mai tot timpul (asta daca nu vrei sa stai in camera toata vacanta).
  • Cere parerea prietenilor sau cunostintelor care au mai fost acolo.Vei avea si un alt punct de vedere, uneori diferit de cel al agentilor de turism.

TRANSPORTUL
Masina Este bine sa mergi la un service auto si sa faci un control de rutina inainte de a pleca la drum. In felul acesta vei evita multe neplaceri care ar putea aparea pe traseu.

Echilibreaza rotile, verifica roata de rezerva si cricul, schimba uleiul daca este necesar si nu uita de lucruri marunte precum lichidul de parbriz.

In cazul in care pleci in strainatate, Cartea Verde este obligatorie !
Doteaza-zi masina cu triunghi reflectorizant, extinctor, trusa medicala si vesta reflectorizanta. Chiar daca par inutile, si ele sunt obligatorii!

Informeaza-te din timp si sa fa un calcul al banilor necesari pentru combustibil.
Afla daca asigurarea ta auto are acoperire in tarile prin care treci.

Pentru masinele cumparate in sistem leasing trebuie sa te informezi daca ai nevoie de o procura de la compania finantatoare pentru a parasi tara.

Avion
Fa rezervarile pentru biletele de avion din timp! In felul acesta, vei economisi si niste bani importanti.
Asigura-te ca bagajele tale nu depasesc greutatea admisa de companiile aeriene.

Nimic nu este mai neplacut decat sa platesti alti bani pentru fiecare kilogram in plus, sau mai rau… sa te apuci sa muti lucruri dintr-o valiza in alta.
Afla din timp ce produse sau obiecte nu ai voie sa porti in bagajul de mana (ex: creme, geluri, ustensile pentru manichiura)

Este indicat sa ajungi la aeroport cu o ora si jumatate inainte de ora decolarii. Mai bine astepti la cafeneaua aeroportului putin decat sa pierzi zborul.

Chiar daca este vara si foarte cald, tine minte ca in avion poate fi destul de frig deci imbraca-te si mai ales incalta-te adecvat.

Pentru biletele electronice, este bine sa ai la tine acea confirmare pe care companiile aeriene o trimit prin e-mail.
In timpul escalelor, nu te opri la magazinele din aeroport pentru cumparaturi decat dupa ce ai ajuns la poarta de la care ai urmatorul zbor si te-ai asigurat ca este timp suficient. Pare ridicol, dar multa lume a pierdut avionul din cauza magazinelor duty-free.

Daca esti sensibila la zborul cu avionul, evita sa privesti pe geam in timpul decolarii.
Pentru a evita ‘urechile infundate’ mesteca guma in timpul zborului. Te va ajuta considerabil!

Tren
Ca si in cazul calatoriei cu avionul, cumpara biletele din timp si asigura-te ca toti membrii familiei au locuri in acelasi compartiment.

Pentru calatoriile mai lungi, cauta bilete la vagonul de dormit. Este mult mai confortabil iar timpul va zbura mai repede.

Daca trenul nu este dotat cu vagon restaurant, ia cu tine o gustare, dar evita alimentele cu un miros puternic.
Nu cumpara nimic de la vanzatorii ambulanti din tren fara sa verifici termenul de valabilitate.

BAGAJE
Stim toate acea regula de aur ‘doar strictul necesar’ pe care nu o respectam niciodata. De data asta insa, adu-ti aminte ca vacanta trecuta nu ai purtat nici jumatate din lucrurile pe care le-ai carat cu atata dificultate. Nu uita insa cele mai importante lucruri intr-o calatorie

  • Aparatul foto. In felul acesta vei imortaliza toate mometele si locurile frumoase. Nu uita nici incarcatorul pentru acumulatori – nu vrei sa platesti o avere pe bateriile care se descarca atat de repede.
  • Medicamente. Nimic nu este mai neplacut decat sa alergi prin satiune pentru o aspirina, deci ia cu tine cateva medicamente utile pentru dureri, raceala, constipatie, alergii. Nu uita nici plasturii atat de necesari cand te-au ros pantofii sau cei mici s-au zgariat.
  • Harta/Ghidul turistic. Nici nu stii cat de utile pot fi intr-un oras pe care nu-l cunosti. Sigur nu ocupa mult loc, deci daca nu le vei folosi nu va fi o tragedie.
  • Haine potivite. Daca mergi la munte, nu lua cu tine pantofii aceia inalti, cu platforma pe care i-ai cumparat saptamana trecuta. Chiar daca sunt foarte trendy, nu-ti vor folosi la nimic cand urci pe munte.Treningul gros nu-ti va fi nici el util daca mergi pe litoral, indiferent cat de racoroase sunt serile la mare.
  • Cosmetice/Make-up. Nu uita lotiunea cu factor de protectie impotriva razelor UV corespunzatoare tipul tau de piele iar o crema puternic hidratanta este si ea necesara, mai ales daca mergi la munte. Ia cu tine un balsam, apa marii iti va usca vizibil parul dar evita sa iei prea multe farduri cu tine daca vrei ca si tenul tau sa aibe parte de o vacanta.

Reguli generale
– Fii punctuala! Nici avionul si nici trenul nu te asteapta.
– Daca esti studenta sau lucrezi in educatie, fa-ti un card ISIC. Iti ofera multe reduceri internationale, atat la transport,cazare cat si la numeroase obiective turistice.
– Informeaza-te asupra sistemului de prize din tara pe care urmeaza sa o vizitezi. Daca nu corespunde cu cel folosit in Romania, cumpara-ti un adaptor pentru a folosi uscatorul de par sau alte electronice.

Text: Iulia Blanaru

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vacanta