Pictorita fara maini

Vedeti, intotdeauna iti vine greu sa povestesti altora despre problemele tale, despre dramele pe care ti le asaza viata in cale. Mai ales atunci cand esti mama si cand vezi ca soarta se inversuneaza impotriva propriului tau copil. Atunci ai nevoie de putere si de dragoste ca sa invingi. Cand medicii mi-au spus, la maternitate, ca fetita mea s-a nascut fara manute, am crezut ca-mi pierd mintile.

Familia Irimia

Aveam pe atunci 20 de ani, lucram in schimburi la uzina, eram abia casatorita cu Aurel, de nici un an de zile, si primul gand a fost ca nu e vorba despre copilul meu. Ca ma confundasera doctorii. Abia incet-incet si-a facut loc socul pana la mine. Micuta mea era frumoasa foc, blonduta si galagioasa, era perfect sanatoasa, dar… nu avea un brat de la cot, iar in locul degetelor avea cativa muguri la una dintre maini.

Asa a inceput Golgota mea.

Roxana Irimia
Ii multumesc sii astazi unui om pe care nu stiu nici cum il cheama"

Nimeni nu stia sa explice de ce, dadeau vina pe Cernobal, pe niste deformari ale uterului sau ridicau din umeri si, de fapt, nici nu avea importanta ce anume purta vina. Am plans si eu si Aurel pana ce am simtit ca nu mai aveam lacrimi si am strans din dinti: iubirea mamei pentru copilul ei nu poate fi invinsa niciodata. Desigur ca nu stiam ce sa fac, cum sa o ajut pe Roxana, cum sa reactionez… Cati parinti stiu cum sa cresti un copil fara maini, cand cei mai multi abia stiu sa se descurce cu unul normal.

Pe la doi ani am decis sa merg sa-i fac proteze, nu doar ca sa se ajute mai bine, ci, ma gandeam eu, ca sa evite rautatile si privirile compatimitoare sau suspicioase aruncate catre manecile goale ale bluzitelor ei.

Am mers la Bucuresti, la Romhandicap, si aici am primit o lectie de viata de la un om caruia ii multumesc si in ziua de astazi, desi nu am stiut niciodata cum il cheama sau cine este.

„De ce sa-i faceti proteze, doamna?“ mi-a spus. „Cu proteze, fetita va simti ca are o dizabilitate pe care de fapt nu o constientizeaza si peste care poate trece cu usurinta. Ea nu este un copil neajutorat, cu adevarat handicapat, ci unul normal care trebuie sa invete sa se descurce singur, sa exerseze miscari si sa capete abilitati si care poate deveni mai indemanatic decat multi dintre copiii nascuti fara nicio problema."

Roxana Irimia
„Pana la iase ani fetita nici nu a realizat ca are vreo problema”

Tehnicianul acela m-a invatat cum sa fac sa ii usurez miscarile si invatarea miscarilor, sa adaptez totul nevoilor ei, fara sa o ajut: i-am prins de jucarii si de alte obiecte elastic ca sa isi poata baga manuta prin bucla, sa le poata apuca, la fel si cu tacamurile, apoi am lasat-o sa manance si sa se joace singura, am gasit cani cu toarta mare prin care ii incapea mana si i-am scurtat manecile la haine ca sa-i vina doar pana la cot, sa poata folosi propriile ei maini, asa cum erau.

L-am ascultat, i-am urmat sfaturile si, daca ma credeti, pana la varsta de sase ani, Roxana nu a stiut ca nu are manute. Nu am ferit-o de solicitarile normale varstei ei, am lasat-o sa se joace cu jucarii normale, sa experimenteze, sa se imbrace si sa se dezbrace singurica, nu am folosit niciodata cuvantul handicapat si, mai cu seama, nu am plans fata de ea atunci cand ii era greu sau nu reusea sa faca ceva. Dar mi-a fost groaznic de greu, iar sotului meu si mai greu.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii