Peisaje boeme în Bodrum

Elegant și fermecător, orașul turcesc este un melanj elegant între mai multe stiluri. Aici se simte cel mai bine influența grecească, nu doar prin clădirile vopsite în alb și albastru, dar mai ales prin cultura sau preparatele tradiționale.

avantaje.Bodrum.28.5.2015.BT

Farmecul grecesc al orașului

În Bodrum, oriunde privești, marea îți zâmbește, iar florile colorate te încântă cu parfumul lor divin. Străduțele căptușite de plante exotice și restaurante sunt la fel de încântătoare precum broderiile fine lucrate de femeile de la sat.

Bodrum vibrează în fiecare moment al zilei, mai ales odată cu apusul soarelui, când se dă frâu liber distracțiilor. Muzica bună și dansurile tradiționale întrețin atmosfera, seară de seară. Zona centrală a orașului este plină de artiști locali, vânzători ambulanți care își expun mărfurile de artizanat, pe tarabele improvizate și taverne unde se mănâncă ieftin și bine.

Este aproape imposibil să nu compari orașul cu frumoasa insulă Santorini… Chiar dacă Bodrum nu se laudă cu clădiri cocoțate în vârf de stâncă, puțin din stilul grecesc este adus de casele care coboară până pe plaje, de mușcatele atârnate în balcoanele din lemn, sau de ușile și ferestrele vopsite în nuanțe de albastru marin.

Unde să te bronzezi…

Dacă vrei să faci plajă, vei fi surprins de peisajele ireale. Nisipul de sidef scăldat de marea spumoasă și bogăția subacvatică sunt de neratat. Bucură-te de soare pe plaja Gumbet, asta dacă ești în căutarea unui loc vibrant. Pentru momente de liniște, lasă-te purtat de vise, pe nisipul alb ca spuma laptelui, pe plaja Ortakent. Iar în Bitez mergi dacă te afli în vacanță alături de cei mici.

Pentru momente de neuitat îți propunem o plimbare cu trăsura până la Castelul Sfântul Petru. Construcția este cunoscută și sub denumirea de “Petronium”, nume dat de către Cavalerii Ospitalieri, din a căror poruncă a fost ridicată în anul 1437.

 

de Mădălina Isar

 

Sejur Bodrum

Hotel Family Belvedere 3*- de la 271 euro/persoană, 7 nopți de cazare cu all inclusive, transport cu autocarul, transferuri, asistență turistică. Detalii pe www.besttourism.ro, call center 031/226332

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Timp Liber