Partenerul tau e un narcisist?

Cu siguranta stii povestea lui Narcis, cel ce se indragosteste de propria imagine reflectata in apa. Din pacate, acest tip de barbat nu a ramas doar un mit; ce faci daca si tu il intalnesti?

Se intampla sa-l recunosti pe propriul tau sot sau iubit in povestea alaturata? Sau sa te identifici cu ceea ce spune sotia lui? Atunci ai de-a face cu un narcisist. Ca si Narcis, care s-a indragostit de propria reflexie in apa, aceasta persoana se iubeste pe sine si doar pe sine.

Aroganta, egocentrism, condescendenta, nevoia de a fi mereu in centrul atentiei sunt toate atribute ale narcisismului. Se considera superior si nu poate tolera decat asocierea cu persoane importante, este exploatativ in relatii interpersonale, manios cand se simte criticat sau umilit, lipsit de empatie, mila, intelegere pentru altii si cu un insatiabil apetit pentru atentie, aprobare, acceptare.

Cam acesta este portretul robot al narcisistului. Prin definitie, narcisistul (sau persoana cu Tulburare de Personalitate Narcisistica – TPN) poseda un ego hipertrofiat, umflat. Ego-ul este parte din aparatul psihic care reactioneaza la lumea exterioara si care mediaza intre instinctele primare si supra-ego, adica normele/cerintele sociale. Respectul pentru propria persoana si increderea in sine sunt invers proportionale ego-ului.

La cei cu TPN, ego-ul hipertrofiat se traduce printr-un respect de sine scazut. Cum increderea in sine nu si-o construiesc din interior, atunci si-o procura din exterior, de unde se naste si nevoia constanta de admiratie, de adulare, de un public spectator care sa-i aplaude la nesfarsit. Educati de parinti exigenti, vesnic nemultumiti de progresele copilului, acestia invata ca toata viata trebuie sa alerge dupa perfectiune pentru a-si multumi parintii. Si cum perfectiunea e greu de atins, raman vesnic nemultumiti de sine si de cei in care se "oglindesc".

Din cauza lipsei de incredere in sine, narcisistul se simte mereu amenintat de oricine sau orice i-ar putea diminua superioritatea. Visul pacientului despre care va vorbeam, faptul ca se vedea gol in public, reprezinta de fapt pierderea controlului, umilinta in public.

Fiindu-i teama ca pierde controlul, narcisistul raspunde cu manie si agresivitate, de obicei indreptate impotriva celui de care se simte amenintat, explica Dr. David Lieberman in "Make Peace with Anyone". Egocentrismul si preocuparea de sine excesiva constituie alte doua trasaturi ale narcisistului. El uita complet de nevoile celui de alaturi, nu are intelegere si nici empatie.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Psihologie