Parteneriatul Scoala – Sanatate pentru ADHD

Scoala si medicii specialisti isi dau mana pentru integrarea in comunitatea scolara a copiilor cu ADHD
Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atentie (Attention deficit hyperactivity disorder/ADHD)

Bucuresti, 17 martie 2011 – Un Parteneriat intre Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS) si Centrul National de Sanatate Mintala si Lupta Antidrog (CNSMLA), cu sprijinul mediului privat, va facilita profesorilor si educatorilor accesul la informatii despre ADHD, in scopul intelegerii cauzelor, manifestarilor si a modalitatilor de tratament ale acestei tulburari.

Parteneriat

Situatia actuala la nivel national
■ Nr. total elevi – 3.231.365

  • Prescolari – 650.324
  • Scolari – 1.789.693
  • Liceeni – 791.348

■ Prevalenta ADHD – 3–7%
■ Nr. estimat copii cu ADHD: 96.940 – 226.195
■ Nr. copii ADHD in evidenta ~ 8.000

Cauzele subdiagnosticarii
■ Lipsa popularizarii simptomelor in randul:

  • Cadrelor didactice
  • Consilierilor scolari
  • Medicilor scolari
  • Medicilor de familie
  • Familiilor

■ Stigmatizarea patologiei psihiatrice
■ Lipsa abordarii integrate, multidisciplinare a ADHD
■ Lipsa unui program national care sa vizeze identificarea activa si initierea, acolo unde este necesar, a terapiei multimodale pentru copiii cu ADHD

Despre Parteneriat
■ Parteneriat la nivel national intre Ministerul Educatiei, Centrul National de Sanatate Mintala si Eli Lilly Romania.

■ Parteneriatul isi propune realizarea unui proiect pilot pentru implementarea unui sistem integrat de servicii complexe de sanatate si educatie adresat copiilor cu ADHD.

■ Acest lucru va fi posibil prin crearea unor echipe de actiune la nivel local formate din specialisti in psihiatria copilului si psihologi pe de o parte, si cadre didactice si consilieri scolari. pe de alta parte.

Proiectul va fi derulat in 14 centre in 2011, urmand a fi extins in viitor.

 

Proiect pilot 2011
Centrele implicate:

  • Bucuresti
  • Ploiesti
  • Pitesti
  • Constanta
  • Galati
  • Iasi
  • Bacau
  • Mures
  • Brasov
  • Timis
  • Arad
  • Craiova
  • Cluj
  • Alba

Beneficii scoala

  • Imbunatatirea performantelor scolare.
  • Cresterea prestigiului cadrului didactic.
  • Cresterea gradului de promovabilitate.
  • Folosirea intregului potential intelectual al copilului.
  • Diminuarea “conflictelor” din clasa.
  • Aplanarea “conflictelor” dintre parinti.

Beneficii copil

  • Imbunatatirea performantelor scolare.
  • Imbunatatirea relatiilor sociale.
  • Cresterea stimei de sine.
  • Disparitia problemelor de la scoala si de acasa.
  • Diminuarea incidentei patologiei asociate.
  • Realizarea intregului potential individual.

Beneficii familie

  • Satisfactia performantelor scolare si sociale ale copilului.
  • Imbunatatirea relatiilor sociale.
  • Diminuarea conflictelor intrafamiliale.
  • Scaderea absenteismului si problemelor la locul de munca.

Dr. Ileana Botezat Antonescu

 „Problemele legate de tulburarea ADHD sunt uneori subevaluate in cabinetele medicale si de obicei ignorate in scoli, de aceea copiii cu ADHD sunt de multe ori stigmatizati, tocmai pentru ca nu exista, la ora aceasta, un mod eficient de recunoastere si de integrare a lor in comunitatea de invatamant.

Majoritatea copiilor care prezinta aceasta tulburare sunt etichetati gresit, mutati des dintr-o clasa in alta sau risca sa fie dati afara din scoala”, declara Dr. Ileana Botezat Antonescu, Directoarea CNSMLA, centru cu o bogata experienta in proiecte de anvergura locala si europeana privind sanatatea mintala a scolarilor.

Domnica Petrovai, psiholog de copii
„Accepta-ma, intelege-ma, invata-ma” – este egida sub care sute de educatori, invatatori si profesori din toata tara, vor afla de la specialistii din domeniul psihiatriei copilului si adolescentului cum sa ii ajute pe copiii cu ADHD sa se dezvolte normal si sa isi gaseasca drumul in societate, informeaza Domnica Petrovai, psiholog de copii, unul dintre specialistii CNSMLA care vor coordona parteneriatul cu cadrele didactice.

Specialistii afirma ca unul din domeniile majore ale vietii copiilor diagnosticati cu ADHD afectat de aceasta tulburare este performanta scolara. De aceea un rol important il are interventia psihoeducationala la scoala care prin imbunatatirea cunostintelor cadrelor didactice despre ADHD si dezvoltarea unei bune colaborari ale acestora cu parintii poate conduce la cresterea performatelor scolare si sociale ale copiilor cu ADHD. (Barkely RA. ADHD – A Handbook for Diagnosis and Treatment. 3rd edition. 2006. NY. Guilford Press).

Prof. Liliana Preoteasa

„Ca mecanism, parteneriatul va functiona sub forma unor intalniri organizate la sediile institutiilor locale subordonate ministerelor, in care specialisti psihiatri si psihologi de la Centrele de Sanatate Mintala din fiecare judet vor oferi informatii legate de ADHD cadrelor didactice si consilierilor scolari. Credem ca intelegerea acestei tulburari atat de frecvente este pasul cel mai important in tratarea ei cu succes, iar cheia se afla la cadrele didactice si la parinti”, declara Prof. Liliana Preoteasa de la Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.

Pentru invatatorii si consilierii scolari, obiectivul parteneriatului este ca, dupa seria de intalniri si discutii cu specialistii din filialele din teritoriu ale Centrelor Judetene de Sanatate Mintala, acestia sa poata sa isi imbunatateasca cunostintele despre cauzele si manifestarile ADHD, despre comunicarea si colaborarea cu familiile copiilor diagnosticati cu ADHD si ale celorlalti copii din clasa si sa-si insuseasca tehnici de lucru cu copilul cu ADHD.

Scopul intalnirilor este ca, in final, sa se creeze un set de procedeuri de lucru, un mod unitar de a actiona in cazul suspicionarii prezentei manifestarilor ADHD la copiii din clasa.

„Avem mare nevoie de cresterea nivelului de cunoastere in legatura cu afectiunea ADHD pentru ca exista date care arata ca, nediagnosticata si fara o consiliere sau un tratatament corespunzator, aceasta afectiune poarta riscul unor repercusiuni tardive asupra copilului, familiei si societatii. Compania Lilly sustine acest parteneriat care pune in prim-plan nevoia profesorilor de a intelege si de a actiona astfel incat copiii cu ADHD sa aiba sansa de a-si dezvolta maximul de potential ca adolescenti si adulti”, declara Dr. Daniel Popescu, Director Relatii Publice pentru Lilly Romania.

Prof. Univ. Dr. Iuliana Dobrescu

„Din fericire, ADHD este cea mai tratabila dintre bolile din sfera psihiatriei copilului”, declara Prof. Univ. Dr. Iuliana Dobrescu, de la Spitalul Obregia din Bucuresti.

D-na Prof. Dobrescu este unul dintre specialistii recunoscuti in Romania care sustine necesitatea acestui tip de parteneriat public privat: „Problema este ca tulburarea nu este recunoscuta si inteleasa, asa ca un numar mic de diagnosticari inseamna un procent mic de copii care, prin terapie comportamentala si tratament, pot ajunge adulti perfect normali”.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri