Parinti contra autism

Autismul este un tip de comportament stereotip si repetitiv, cu scaderea capacitatii de a interactiona si de a comunica, ale carui cauze nu se cunosc si care se manifesta de obicei inaintea varstei de trei ani si de patru ori mai des la baieti decat la fete. Unii specialisti psihiatri cred ca multe genii recunoscute sufereau de un tip rar de autism – sindromul Asperger – si se pare ca Napoleon si Charles Chaplin s-au numarat printre acestea. Dar pe lista oamenilor care au schimbat istoria si in cazul carora diagnosticul de „tulburare autista Asperger“ e sigur figureaza Albert Einstein si Thomas Jefferson.

Estimativ, dupa cifrele adunate de la diverse organizatii neguvernamentale, mai mult de 3.000 de copii romani sufera de autism sau prezinta note autiste, dar cifra exacta nu se cunoaste. La fel cum necunoscute raman si cauzele acestei afectiuni, specialistii penduland intre anomalii genetice, „sindromul cromozomului X fragil“ sau autismul Asperger, „sindromul genialitatii“.

Indiferent, insa, de cauze, realitatea ramane dureroasa. Ea merge de la gradinite si scoli care refuza sa inscrie astfel de „handicapati“, la medicii care diagnosticheaza mult prea tarziu sau gresit afectiunea si care prescriu tranchilizante cu pumnul, ca sa „linisteasca“ copilul. Ori de la parintii care isi vand de prin casa ca sa isi poata duce copiii in clinici terapeutice private, unde sansele de recuperare cresc substantial, insa costa enorm, si pana la centrele psihiatrice unde autistilor adulti nu li se mai spune autisti, ci retardati sau schizofrenici si unde vor merge ani dupa ani, pana la sfarsitul vietii, doar din pricina nesansei de a se fi nascut suferinzi intr-o tara cu un sistem suferind la randul lui.

Toate aceste lucruri sunt cunoscute de catre multi parinti de copii autisti. Le stie si Carmen Gherca, si Cristina Nichita, si Gheorghita Cuzuc, si toti cei care au infiintat filiala din Iasi a Asociatiei Nationale pentru Copii si Adulti cu Autism din Romania (ANCAAR) si care incearca sa convinga autoritatile ca nu este de ajuns ca singurul lucru facut pentru acesti copii sa fie cel de a le stampila certificatul de handicap.

Nevoia de afectiune
„Fiul meu se numeste Robert-George, are 14 ani si despre el voi incerca sa vorbesc. Povestea noastra a inceput atunci cand Robert avea aproape doi ani si am observat schimbari majore in comportamentul sau: comunica din ce in ce mai putin, era mai retras, nu se mai juca cu jucarii sau cu alti copii. Dupa foarte multe investigatii, am primit un diagnostic crunt: autism infantil!“, povesteste Carmen Gherca, presedinta ANCAAR.

„Socul psihic a fost cumplit. La inceput am negat cu vehementa diagnosticul acesta, despre care nici nu auzisem macar. Incercam sa gasesc orice amanunt care sa ma convinga ca Robert are cu totul altceva. Imi spuneam ca nu are toate simptomele despre care citeam in carti sau pe Internet, sau ma-car ca nu sunt asa de grave. Aveam depresii, ma intrebam de ce a trebuit sa ni se intample asa ceva…“. Mai tarziu a inteles ca negarea la infinit a realitatii nu schimba absolut nimic, ca baiatul ei avea nevoie de afectiune si ca nu trebuia izolat intre peretii unui spital de psihiatrie, asa cum ii sugerau medicii, ca aceasta ar fi fost o greseala imensa.

„A mers la gradinita de la varsta de patru ani, unde s-a adaptat neasteptat de bine, dar nu pot sa ascund cat de mult sufeream atunci cand il luam de acolo si ceilalti copii le spuneau parintilor lor: «Uite, mama, el este baietelul care nu vorbes-te!»“. Au urmat ani lungi de eforturi, de terapii speciale si intrebari chinui-toare, care pareau ca nu-si vor afla raspunsul, insa, pas cu pas, Robert si-a descoperit abilitatile si a putut merge la scoala. „Inspectoratul Scolar Iasi, Scoala Speciala «C. Paunescu» si Fundatia «Ancora Salvarii» au inteles nevoia si dreptul acestor copii de a invata si au pus la dispozitia a 30 de copii cu autism, din Iasi, un corp de cladire si specialisti care sa lucreze cu ei, in clase speciale“.

Insa, spune Carmen Gherca, in cele cinci clase speciale, ca si in alte centre private unde autistii pot beneficia de terapii, accesul este permis doar unui numar limitat de copii. Dar ceilalti? „In judetul Iasi, sunt peste 320 de copii cu autism si elemente de autism. Dintre acestia, foarte putini frecventeaza o forma de invatamant, fie ea si speciala. Unii dintre ei sunt copii cu abilitati neobisnuite, speciale, asa cum fiul meu navigheaza pe Internet si reproduce fraze intregi, scriindu-le pe calculator. Aceste abilitati trebuie descoperite si dezvoltate, oferindu-le astfel o sansa cat mai aproape de una normala, intr-o societate care sa ii accepte ca pe niste semeni, chiar daca ei sunt diferiti. Dar trebuie sa ne gandim la situatia teribila in care se afla adultii cu autism pentru care, dupa 18 ani, nici nu mai exista un diagnostic, deoarece asa stabileste un ordin de ministru. Ei pot sa munceasca, au puncte forte, cum ar fi punctualitatea, seriozitatea, rigurozitatea, incapacitatea de a minti, iar autoritatile trebuie sa se implice si sa gaseasca solutii pentru a le asigura si acestor cetateni drepturile legale“.
 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii